Pretenţii. Decizia nr. 1349/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1349/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1349/2015

Dcument finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1349/A/2015

Ședința publică de la 26 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. C.

Judecător C. M.

Grefier E. G.

Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta – pârâtă S.C. O. V. I. G. S.A., cu sediul ales la SCA D. și Asociații, cu sediul în mun. București, ..98, ., jud. V., în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. R., domiciliată în ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1189/18.05.2015 pronunțată de Judecătoria V., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 13.10._, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 26.10.2015, când s-a dat soluția de față..

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1189/18.05.2015 Judecătoria V. a admis acțiunea formulată de reclamanta P. R., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. I. G. SA.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 34.256 lei cu titlu de despăgubiri precum și dobânda legală aferentă calculată de la 10.06.2014 și până la plata integrală a debitului.

A obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3588,68 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 23.X.2012 a fost încheiată polița de asigurare facultativă a autoturismului_, proprietatea reclamantei, suma asigurată fiind de 11.067 euro. Poliția de asigurare a fost emisă de pârâta O. V..

La data de 30.09.2013 conducătorul autoturismului Volkswagen cu număr de înmatriculare_ a observat prea târziu un autocamion M. cu număr de înmatriculare_ condus de A. V. oprit pentru a acorda prioritate vehiculului care circula din sens opus pentru că intenționa să vireze la stânga și s-a izbit violent în spatele acestuia producând avarii vizibile.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză nu există niciun indiciu că evenimentul rutier s-a produs altfel decât au declarat cei doi conducători de autovehicule. A concluzionat expertul că în cauză este vorba de o daună totală în ceea ce privește autoturismul_ .

În drept, conform prevederilor art. 2208 cod civil „în cazul producerii riscului asigurat asiguratorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.”

Conform art. 12.5 din condițiile generale ale contractului încheiat de părțile din prezenta cauză cuantumul daunei în caz de avarie totală se stabilește prin diferența dintre valoarea autoturismului la data producerii evenimentului asigurat și epavă.

Expertul auto desemnat în cauză a stabilit valoarea autoturismului la data producerii evenimentului la suma de 10.240 euro iar a epavei la suma de 2560 euro.

Deci, despăgubirea maximă calculată potrivit înțelegerii părților din contract este de 7680 euro, adică 34.256 lei.

Prezintă relevanță în cauză împrejurarea că pârâta nu a depus întâmpinare în cauză și nici nu a făcut obiecțiuni la rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Având în vedere prevederile contractului încheiat de părți (art. 12.5) și concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată motiv pentru care a admis-o. Pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri în sumă de 34 256 lei și în temeiul prevederilor OG 13/2011 și la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data introducerii acțiunii (10.06.2014) și până la plata integrală a debitului.

În temeiul prevederilor art. 453 Cod proc.civilă instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta S.C. O. V. I. G. SA, pe care o consideră nelegala si netemeinică pentru considerentele:

Din cuprinsul dosarului de daună, se poate observa faptul ca din analiza declarațiilor de la dosar, evenimentul se încadrează in art.7.2.3 VII mai exact in categoria Excluderilor "rezultatele obținute in urma investigații lor si/sau a expertizelor denota aspecte frauduloase, contrazic declarațiile referitoare la cauzele si împrejurările producerii evenimentului asigurat sau în legătura cu dauna" din Condițiile generale ale Asigurării Facultativa a Autovehicolului.

Apreciază apelanta ca hotărârea instanței de fond nu este motivata prin raportarea la probatoriul administrat in cauza, astfel încât, la acest moment nu se poate discuta despre convingerea acesteia cu privire la conținutul raportului de expertiza efectuat in cauza.

Ca o chestiune prealabilă apelanta invoca nulitatea actului de procedura reprezentata de citație ce trebuia sa fie comunicata înainte cu 5 zile de efectuarea raportului de expertiza in prezenta cauza in conformitate cu dispozițiile art. 335 alin 1 Cod Procedura Civila, iar sancțiunea in caz de necitare a pârtii in vederea efectuării expertizei este nulitatea actului de procedura.

Astfel, nelegalitatea hotărârii instanței de fond solicită să fie constatată prin raportarea la intocmirea actelor de procedura in prezenta cauza cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la legala citare a apelantei, astfel încât să poată formula apărării corespunzătoare.

Raportul de expertiza, efectuat in cauza, nu doar ca a fost întocmit fara convocarea apelantei in mod legal insa, cu atâta mai mult nu i-a fost comunicat astfel incat apelanta nu are cunostiinta de conținutul acestuia.

Mai invocă apelanta nelegala hotărâre a Judecătoriei V., hotărâre nemotivata din punctul de vedere al apelantei cu atâta mai mult cu cat în aflarea adevărului, instanța de fond nu a exercitata rolul active in conformitate cu dispozițiile art.22 Cod Procedura Civila

Or, atâta vreme cat judecătorul nu a exercitat acest rol activ in sensul ca apelanta nu a fost convocata la efectuarea expertizei, actul de procedura fiind nul, respectiv citația cu privire la participarea pârtilor la efectuarea expertizei întocmite in prezenta cauza si, mai mult decât atâta acest raport de expertiza la efectuarea căruia nu au fost citați nu le-a fost niciodată comunicat pentru a putea efectua eventualele obiecțiuni cu privire la aceasta proba.

Asa cum se poate observa cu ușurința din cuprinsul hotărârii civile nr. 1189/2015 instanța de fond retine „ prezintă relevanta in cauza împrejurarea ca parata nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza", or, atâta vreme cat i-a fost incălcat acest drept procesual de a fi convocați la efectuarea expertizei si apoi nu le-a fost comunicat raportul de expertiza nu intelege in ce măsura putea formula obiectiuni la acesta proba, respectiv raportul de expertiza"

Vătămarea procesuala a pârtii, care nu si-a putut prezenta punctul de vedere cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert, fiind evidenta .

Calea apelului, fiind devolutiva, permite instanței de control judiciar sa rejudece cauza in fond cu respectarea drepturilor ce au fost incalcate de către instanța de fond prin actele de procedura pe care le apreciem ca fiind nule.

Expertiza săvârșita in condițiile arătate este lovita de nulitate, potrivit art. 174 alin.(3) C.proc.civ., vătămarea procesuala a subscrisei, care nu si-a putut prezenta punctul de vedere cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert fiind evidenta .

De vreme ce raportul de expertiza a fost luat in considerare in mod substanțial la darea soluției primei instanțe, in aplicarea art. 174 alin.(3) C.proc.civ. sancțiunea nulității acestuia este de natura sa afecteze si sentința.

Având in vedere ca, urmare a admiterii prezentei cai de atac, în rejudecare, se va ajunge la repunerea in discuție a tuturor aspectelor invocate prin motivele de apel formulate de apelantă, in mod formal se impune o rejudecare in fond si administrarea probatoriului încuviințata in condiții de legalitate procesuala.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1189 din 18 mai 2015, pronunțată de Judecătoria V., apelanta . G. SA a fost obligată la plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând dauna totală a autoturismului avariat, precum și dobânda legală aferentă calculată de la 10.06.2014 și până la plata integrală a debitului.

Instanța de fond la pronunțarea hotărârii a avut în vedere poliția de asigurare facultativă a autoturismului_, proprietate a intimatei, poliță emisă de apelanta, evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul intimatei, valoarea pagubei stabilită de expertul auto și prevederile art. 2 208 CC potrivit cărora în cazul producerii riscului asigurat asiguratorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.

Referitor la primul motiv de apel invocat, respectiv nulitatea actului de procedură reprezentată de citație ce trebuia să fie comunicată apelantei cu cel puțin 5 zile înainte de efectuarea raportului de expertiză, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 335 alin. 1 cod de procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoia de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea.

Or, în speță pentru raportul de expertiză nu a fost nevoie de o lucrare la fața locului și nici nu s-au solicitat explicații părților, expertiza fiind întocmită pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei și a documentelor puse la dispoziție de către părți, respectiv în baza dosarului de daună comunicat expertului de către apelantă.

Mai mult decât atât, părțile au fost înștiințate de către expert despre efectuarea expertizei, prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire (fila 70 dosar fond ).

Referitor la cel de a-l doilea motiv de apel invocat, respectiv necomunicarea raportului de expertiză, apelanta fiind astfel lipsită de posibilitatea de a formula obiecțiuni, tribunalul constată că și acest motiv este neîntemeiat.

Raportul de expertiză tehnică auto-judiciară, întocmit de expertul tehnic judiciar M. V. a fost depus la Judecătoria V. la data de 9 februarie 2015, fiind comunicat apelantei la data de 10 februarie 2015 ( fila 85 dosar de fond).

În cauză s-a întocmit și un supliment la raportul de expertiză comunicat apelantei la data de 20.04.2015.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel invocat, tribunalul constată că nici acesta nu este întemeiat, rolul activ al judecătorului manifestându-se prin administrare de probatorii, solicitare relații părților.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând judicios probatoriul administrat și motivând hotărârea pronunțată în fapt și în drept, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta O. V. I. G. SA București împotriva S.C. nr. 1189 din 18.05.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.

În temeiul art. 453 alin. 1 cod de procedură civilă, va fi obligată apelanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta O. V. I. G. SA București împotriva S.C. nr. 1189 din 18.05.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.

Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată in ședintă publică, azi, 26.10.2015.

Președinte,

O. C.

Judecător,

C. M.

Grefier,

E. G.

Red. C.M. 12.11.2015

Tehnored. E.G./M.C.

4 ex./..11.2015

Judecător fond – B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1349/2015. Tribunalul VASLUI