Succesiune. Decizia nr. 1072/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1072/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-10-2012 în dosarul nr. 1072/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1072/2012
Ședința publică de la 03 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine PRONUNȚAREA asupra cererii de recurs formulată de reclamanta P. A. prin mandatar G. I. cu domiciliul în Huși, . nr. 137 județul V. în contradictoriu cu pârâții intimați D. N. domiciliată în . nr. 229 județul I. și D. E. domiciliată în București, sector 6 ,., nr. 75-77 ., împotriva sentinței civile nr. 289 din 21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huși, în dosarul nr._ având ca obiect - partaj succesoral.
La dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 28 septembrie 2012 au fost înregistrate notele de concluzii scrise transmise prin fax de către recurenta P. A. ,prin mandatar G. I..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 septembrie 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă din prezenta decizie când, pentru a da posibilitatea reprezentaților celor trei părți în proces care nu au putut pune concluzii orale pe fondul cauzei neavând studii juridice, de a pune note sau concluzii scrise la dosar, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 03 octombrie 2012, când ;
Deliberând s-a dat soluția de mai jos:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.289 din 21 martie 2012 Judecătoria Huși a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâții D. N. și D. E., având ca obiect partaj judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
La data de 20.10.2004, a decedat S. M., iar la data de 01.10.2011 a decedat S. G., ambii cu ultimul domiciliu în mun. Huși, ., jud. V..
Moștenitori cu vocație succesorală ai celor doi soți, au rămas S. C., L. M. și D. E., în calitate de fiu și fiice.
S. C. a decedat la data de 04.11.2001, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitoare reclamanta P. A..
Ulterior, la data de 21.12.2010 a decedat și L. M., de pe urma acesteia rămânând ca moștenitoare pârâta D. N..
Reclamanta a arătat că masa succesorală de pe urma defunctei S. M. se compune din lotul I dintr-un imobil, obținut de aceasta conform deciziei civile nr.262 din 28.04.1989 pronunțată de Tribunalul V.. Imobilul este situat în Huși, ..20, jud. V.. Aferent lotului I expertul a identificat suprafața de 100 mp.
De pe urma defunctului S. G. nu au rămas bunuri succesorale împărțit.
Potrivit art.673 indice 2 cod pr. civilă
„Reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele între care urmează a avea loc împărțeala, titlul pe baza căruia se cere împărțeala, toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.”
În cauză reclamanta nu a făcut dovada asupra bunului imobil ce face obiectul partajării.
Lotul I ce aparține autoarei defuncților alături de loturile 2 și 3 fac parte integrantă din imobilul ce a aparținut lui R. I., decedat în anul 1984.
Din decizia civilă nr. 262 din 28.04.1989 pronunțată de Tribunalul V. a rezultat că în calea de atac a recursului cauza a fost rejudecată pentru a se stabili accesul la lotul I. S-a efectuat un supliment la expertiză, care nu a fost depus la prezenta cauză de reclamantă, prin care s-a stabilit că suprafața de 8,70 mp. din fiecare lot rămâne în indiviziune forțată.
Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei suplimentul efectua cu ocazia rejudecării și nici o documentație cadastrală care să reflecte situația actuală a imobilului. Singura schiță depusă la fila 19 este irelevantă și face o corectă individualizare a lotului I ce face obiectul partajări.
Mai mult, reclamanta a arătat că aferent imobilului ce compune lotul I este și suprafața de teren de 338,26 mp. așa cum rezultă și din certificatul fiscal depus la fila 44. Ori pentru diferența de 238,26 mp. (338,26 mp. conform certificatului minus 100 mp. conform deciziei civile a tribunalului) teren aferent, reclamanta nu a făcut dovada proprietății așa cum prevede legea.
În aceste condiții, instanța nu poate lua act de voința părților de a tranzacționa asupra imobilului rămas de pe urma defunctei S. M., cât timp acesta nu este corect determinat și individualizat (documentație cadastrală).
Mai mult, prin decizia civilă nr.262 a Tribunalului V., S. M. a fost obligată să plătească lui R. P. suma de 1861 lei cu titlul de sultă, astfel că asupra imobilului există și această sarcină, conform certificatului de sarcini de la OCPI (fila 52). În aceste condiții, această sarcină asupra imobilului ori trebuia radiată de către moștenitori, ori trebuia preluată chiar și prin tranzacție, constituind pe mai departe o sarcină pentru noul proprietar.
Față de cele expuse mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantei .
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta P. A., prin mandatar G. I. criticând-o pentru următoarele considerente:
A solicitat partajul judiciar al Lotului I, așa cum rezultă el șl cum face parte integrantă din imobilul ce a aparținut lui R. I., decedat.
Nu a solicitat și ieșirea din indiviziune a acestui lot I, față de celelalte două loturi II șl III, ce fac parte integrantă din imobilul lui R. I.. Acest lucru a fost înțeles greșit de către instanța de judecată ce a soluționat cererea. Potrivit art. 673 indice 2 cod procedură civilă, a arătat foarte clar persoanele între care urmează a se împărți lotul I, acestea fiind, P. A., D. N. și D. E., așa cum au fost ele reprezentate prin intermediul procuriștilor, cu procuri speciale depuse la dosarul cauzei.
Titlul pe baza căruia urmează să se facă împărțeala a fost depus la dosarul cauzei, iar prin toate încheierile de ședință se vede exact că nu a constituit nici o problema pentru instanță, deoarece nu a mai pus în vedere să mai aducă alte acte.
Toate bunurile supuse împărțelii au fost arătate în acțiunea introductivă, așa cum au fost ele descrise de către reclamant și cum au rezultat din actele depuse la dosar.
Toate actele și tot ceea ce a cerut instanța de judecată au adus la dosar și au făcut tocmai pentru a nu fi nici un impediment.
În toate încheierile de ședință se vede clar ce a mai cerut instanța de judecată pentru ca această tranzacție să poate fi încheiată.
La solicitarea dovezii că sulta a fost achitată, au adus în instanța de judecată pe R. P., cel îndreptățit a primi sulta, care a declarat că a primit-o și nu are nici o pretenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Recurenții au solicitat partajarea lotului nr. 1 ce a fost atribuit lui S. M..
Instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce recurenții au solicitat, respectiv partajarea lotului 1 însă a respins acțiunea motivat de faptul că partajarea lotului 1 presupunea ca mai întâi să se procedeze la ieșirea din indiviziune față de celelalte două loturi, ulterior putându-se realiza și împărțirea lotului 1.
Corect a reținut instanța de fond că decizia civilă nr. 262/28.04.1989 s-a pronunțat în urma rejudecării cauzei deoarece instanța a apreciat că este necesar a se efectua un supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească o cale de acces către lotul nr. 1, cel ce face obiectul cererii recurenților. În lipsa unei individualizării a lotului nr. 1, corect s-a apreciat că nu se poate dispune partajarea acestuia.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta P. A. prin mandatar G. I. împotriva sentinței civile nr.289/21 martie 2012 ,pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03. octombrie 2012.
Președinte, C. A. | Judecător, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, M. R. |
M.R. 08 Octombrie 2012
RED.a.c./22.10.2012
Tehn.-A.C.+ r.m./22.10.2012
Ex.2
Jud.fond.A. I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1049/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 670/2012. Tribunalul... → |
|---|








