Plângere contravenţională. Decizia nr. 1049/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1049/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-10-2012 în dosarul nr. 1049/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1049/R/2012
Ședința publică de la 01 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE N. P.-F.
Judecător R.-N. O.
Judecător E. S.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V. cu sediul în V. . nr.56, jud.V. în contradictoriu cu intimatul ..V. cu sediul în V., ..3/1, . împotriva sentinței civile nr.1788 din 18.05.2012 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.1788 din 18.05.2012 a Judecătoriei V. a fost admisă plângerea formulată de petenta .. împotriva procesului verbal de contravenție ./2011 nr._ din 16.11.2011 încheiat de Administrația Finanțelor P. V.. S-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei aplicată petentei prin procesul verbal menționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.219/1/b din OG. nr. 92/2003 cu sancțiunea avertismentului.
S-a atras atenția petentei asupra dispozițiilor art.7 din OG. nr.2/2001.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal ./2011 nr._ întocmit de intimata Administrația Finanțelor P. V. la data de 16.11.2011, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 RON, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 219/1/b din OG nr. 92/2003, reținându-se că nu a îndeplinit la termenul de 26.09.2011 obligația de declarare prevăzută de lege a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, respectiv declarația 112/08.2011.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Instanța a apreciat ca nefondate apărările petentei privind lipsa nominalizării unui martor în procesul-verbal și a respins nulitatea invocată, întrucât agentul constatator a făcut mențiunea legală impusă de art. 19 alin. 3 din OG 2/2001.
În plus, rolul martorului în sensul art. 19 din O.G. 2/2001 se reduce exclusiv la prerogativele arătate limitativ în acest text legal și anume de a atesta, prin semnătura sa, absența contravenientului de la locul săvârșirii faptei, refuzul sau imposibilitatea acestuia de a semna actul de constatare și nu de a confirma cele înscrise în procesul – verbal.
Instanța nu poate depăși cadrul strict al legii în stabilirea legalității actului supus controlului judiciar, extinzând în mod nejustificat o condiție de validitate peste limitele prevăzute expres de art. 19 din OG 2/2001, care impune ca necesară și suficientă efectuarea mențiunii privind lipsa martorilor, mențiune luată în considerare de către agentul constatator la întocmirea actului constatator.
Instanța a respins excepția tardivității plângerii contravenționale din următoarele considerente:
Art. 26 alin. 3 dispune că în ipoteza în care contravenientul nu este prezent la încheierea procesului-verbal – cauza de față - comunicarea acestuia și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de o lună de la data încheierii. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor (art. 27 din OG 2/2001).
Procesul-verbal contestat în cauză a fost comunicat petentei prin poștă cu aviz de primire (data primirii – 18.11.2011).
Instanța a apreciat că modalitățile de comunicare ale procesului-verbal către contravenient în cazul în care contravenientul nu este prezent sau deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal sunt alternative și nu cumulative, textul legal folosind conjuncția „sau”.
Pe cale de consecință, procedura de comunicare se consideră a fi îndeplinită în oricare dintre cele două alternative/modalități prezentate mai sus, organului din care face parte agentul constatator nerevenindu-i obligația să le îndeplinească pe amândouă din simplul motiv că îndeplinirea tuturor formalităților legale pe care le presupune prima modalitate poate acoperi întregul termen de 30 de zile prevăzut de lege pentru comunicarea unui proces-verbal.
Art. 31 (alin. 1) din OG 2/2001 stipulează că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Petenta a formulat plângere în termen împotriva procesului-verbal nr._/16.10.2011, plângere înaintată Judecătoriei V., spre soluționare, înregistrată la data de 5.12.2011 (termen calculat potrivit art. 101/1 Cod procedură civilă).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprundența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
Motivat însă de circumstanțele în care a fost săvârșită contravenția, situația prezentă a petentei, având în vedere gravitatea faptei comisă, modul și mijloacele de comitere, scopul urmărit și urmarea produsă, văzând dispozițiile art. 7 din O.G. 2/2001 – text ce face vorbire de sancțiunea „avertismentului”, instanța a admis plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
A atras atenția petentei asupra dispozițiilor art. 7 din O.G. 2/2001 referitoare la respectarea prevederilor legale.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata AFP.V..
Hotărârea primei instanțe este apreciată, prin motivele de recurs depuse la dosar, ca fiind netemeinică. Consideră recurenta că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a proporționalității sancțiunii aplicate față de gradul de pericol social al faptei. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție a fost corect individualizată.
Petenta a mai fost sancționată contravențional astfel că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului educativ – preventiv al sancțiunii.
Petenta-intimată nu a depus întâmpinare. Nu s-au depus acte noi, nu s-au administrat probe în recurs.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și cauza sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod proc.civilă tribunalul constată că recursul este neîntemeiat.
Situația de fapt și juridică reținută de instanța de fond corespunde probelor din dosar care au fost corect apreciate. Prima instanță a analizat procesul verbal de contravenție atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei. Sub acest din urmă aspect instanța a avut în vedere gravitatea faptei comise așa cum rezultă aceasta din modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă. In contextul în care petenta nu a desfășurat în perioada avută în vedere nici un fel de activitate, nu are personal angajat, nedepunerea declarației 112 nu are nici o legătură cu eradicarea evaziunii fiscale așa cum susține recurenta.
Reprezentantul petentei a depus acte din care rezultă că mama sa are probleme grave de sănătate și acte privind activitatea și situația financiară a firmei. In acest context tribunalul a apreciat pericolul social concret al faptei pentru care organul constatator a aplicat o amendă situată la maximul special prevăzut de lege.
In baza art. 312 alin.1 teza a II-a recursul va fi respins și menținută hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata Administrația Finanțelor P. V. împotriva sentinței civile nr.1788 din 18.05.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2012.
Președinte, N. P.-F. | Judecător, R.-N. O. | Judecător, E. S. |
Grefier, F. P. |
Red.P.F.N.
2ex./30.10.2012
J..fond:G. M.
Tehdact.P.F.
F.P. 04 Octombrie 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1017/2012. Tribunalul VASLUI | Succesiune. Decizia nr. 1072/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
