Acţiune pauliană. Sentința nr. 291/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 291/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 1383/275/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 549
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. J.
Judecător - R. S.
Judecător - V. - V. N.
Grefier - M. J.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta G. L. cu domiciliul în . împotriva sentinței civile nr. 291 din 11 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. N., Brănză G. și B. M. domiciliați în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta asistată de av. M. O. și intimatul Brînzî G. personal și asistat de av. B. I. care răspunde și pentru intimații lipsă B. N. și B. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Av. B. I. pentru intimat solicită proba cu acte și depune la dosar opis cu acte, o copie comunicându –se recurentei prin apărător.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către intimat prin apărător.
S –a luat cunoștință de conținutul actelor depuse la dosar, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. M. O. având cuvântul, susține motivele de recurs formulate în scris, critică sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea hotărârii s-a reținut că actele de vânzare cumpărare a căror revocare s-a solicitat nu au creat o stare de insolvabilitate intimatului B. N. și nu au fost încheiate în mod fraudulos de către intimați, că intimatul nu a cunoscut despre existența procesului de partaj și a aflat doar cu ocazia comunicării sentinței civile . A mai reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada insolvabilității intimatului B. N. atât timp cât în contul creanței recurenta ar fi putut prelua o suprafață de pădure și că, astfel s-a procedat în cazul celorlalți creditori. De asemenea s –a mai reținut de instanța de fond că intimatul B. N. nu a știut că își crează o stare de insolvabilitate și că, creanța recurentei nu ar fi certă, lichidă și exigibilă.
Conform sentinței civile nr. 110/2012 s –a dispus ieșirea din indiviziune a părților și pârâtul B. N. a fost obligat către ceilalți moștenitori sume de bani corespunzătoare cotei succesorale stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 09._. Întrucât debitorul nu și a executat de bună voie obligația s-a formulat cerere de executare silită. executorul judecătoresc a solicitat Primăriei A. să comunice starea materială a debitorului și conform adresei nr. 1539/2012 s-a constatat că acesta nu figurează înregistrat cu bunuri mobile sau imobile deoarece prin contractele de vânzare – cumpărare a căror revocare se solicită, toate bunurile au fost trecute în patrimoniul fiului B. G. și soției sale B. M., intimați în prezenta cauză.
Nu este adevărată susținerea că debitorul a luat cunoștință de existența dosarului de partaj doar la comunicarea hotărârii întrucât procesul verbal din 28.06.2010 întocmit de expertul specialitatea silvicultură cu ocazia efectuării raportului de expertiză în dosarul de partaj a fost semnat personal de B. N., citația pentru termenul din 18.10. 2011 a fost semnată de fiul acestuia B. G. deci și acesta a avut cunoștință de proces iar din probele testimoniale administrate rezultă că au existat discuții între părți referitoare la recuperarea debitului.
S –a mai susținut că adevăratul debitor ar fi un frate al debitorului însă nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
A mai reținut instanța de fond că cele două contracte au fost întocmite urmare faptului că fiul debitorului ar fi efectuat îmbunătățiri la imobil însă îmbunătățirile au fost efectuate în 2005 și contractele au fost încheiate în anul 2011. Valoarea Suprafeței de pădure atribuită în lotul intimatului B. N. este de 19.000 lei și ar fi neîndestulătoare pentru acoperirea debitului recurentei în valoare de 27.000 lei. La momentul la care în dosarul de partaj s-a stabilit că intimatului i se atribuie suprafața de pădure de pe care a tăiat masa lemnoasă în detrimentul celorlalți moștenitori și s-a formulat cerere de instituire sechestru, intimatul a transferat toate bunurile pe care le deținea în patrimoniul fiului său. Față de ceilalți moștenitori intimatul a achitat debitele de bună voie însă nu dorește că achite și debitul către recurentă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Av. B. I. pentru intimatul B. N. având cuvântul consideră sentința civilă legală și temeinică, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză nu sunt îndeplinite disp.art. 1562-1565 C civil.
Referitor la insolvență, în cauză s –a făcut dovada că B. N. nu este insolvabil întrucât deține o suprafață de pădure în valoare de_ lei. Chiar dacă ar fi cunoscut de procesul de partaj, contractele de vânzare cumpărare au fost încheiate cu mult înainte de pronunțarea hotărârii în acea cauză. Dacă recurenta ar accepta să valorifice suprafața de pădure, aceasta și –ar recupera o parte considerabilă din creanță mult mai rapid decât în cazul în care s-ar proceda la vânzarea unui imobil aflat în indiviziune.
Referitor la faptul că ar fi vorba de rea credință și că ar fi existat o înțelegere frauduloasă între cumpărători și vânzători, susține că este în tradiția românilor ca tatăl să – și lase averea moștenire fiului cu care locuiește. Întrucât casa a fost afectată de inundații, fiul care a dispus de posibilități materiale a realizat îmbunătățiri. Recurenta a criticat hotărârea sub aspectul că instanța de fond a reținut că intimatul nu a cunoscut despre procesul de partaj, însă acest aspect nu este relevant atât timp cât actele a căror revocare se solicită au fost încheiate înainte de pronunțarea hotărârii. Referitor la înscrisurile depuse la dosar la acest termen din care rezultă că ceilalți debitori doresc închiderea dosarului de executare, susține că recurenta nu dorește decât bani de la intimat și are disponibilitate către altfel de înțelegere. Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Av. M. O. având cuvântul în replică susține că partea adversă induce ideea că recurenta nu dorește altceva decât executarea silită a imobilului casă de locuit însă în realitate suprafața de pădure atribuită intimatului nu este valoroasă fiindu – i atribuită tocmai pentru că a tăiat o cantitate mare de masa lemnoasă de pe aceasta.
Av. B. I. în replică susține că la dosar există adresa nr. 7475/2. 11 2012 emisă de Ocolul Silvic P. din care rezultă că suprafața respectivă este valoroasă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
I. pozițiile procedurale adoptate de părțile litigante la judecarea în primă instanță a pricinii
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei P. în data de 26.06.2012 sub nr._, reclamanta G. L. a chemat în judecată pe pârâții B. N., B. G., B. M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună revocarea contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 525/28 iunie 2011 și respectiv sub nr. 143/14 februarie 2011 de BNP T. M. din localitatea Mărășești.
În fapt, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 110/2012 pronunțată la data de 23 ian.2012 de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a dispus, pe lângă ieșirea din indiviziune a părților și admiterea capătul de cerere privind includerea în masa partajabilă a defuncților B. A. și E., a sumei de 112.877 lei, reprezentând valoarea masei lemnoase exploatate de pârâtul B. N. de pe suprafețele de teren pădure, bunuri succesorale. În consecință, pârâtul B. N. a fost obligat să plătească celorlalți moștenitori suma de bani corespunzătoare cotei succesorale stabilire prin încheierea de admitere în principiu din data de 09.12.2010. Întrucât debitorul nu și-a executat de bună-voie obligația stabilită prin titlul executoriu, reclamanta a formulat cerere de executare silită, dosarul fiind înregistrat la B. I. C. C. sub nr. 51/30.03.3012. Conform procesului-verbal încheiat în data de 9 aprilie 2012 de B. I. C. C., s-a procedat la compensarea debitelor conform titlului executoriu (sulte, contravaloare masă lemnoasă exploatată și cheltuieli de judecată), rezultând un debit final în cuantum de 27.727,40 lei datorat de debitorul B. N.. Prin adresa nr. 1539/17.04.2012 s-a constatat că debitorul B. N. nu figurează în evidențele primăriei cu bunuri mobile sau imobile deoarece conform contractelor de vânzare - cumpărare nr. 143/14.02.2011 și nr. 525/2011 (a căror revocare se solicită) bunurile au fost trecute în patrimoniul fiului său, B. G., alături de soția sa, B. M.. Prin încheierea contractelor de vânzare - cumpărare nr. 143/14.02.2011 și nr. 525/2011, pârâtul –debitor B. N. a urmărit crearea unei stări de insolvabilitate tocmai pentru a se sustrage în mod fraudulos de la plata debitului. Aceste contracte au fost încheiate în timp ce procesul de partaj succesoral se afla pe rolul Judecătoriei P. și chiar după pronunțarea încheierii interlocutorii din data de 09.12.2010, prin care a fost admis capătul de cerere privind includerea în masa partajabilă a sumei de 112.877 lei, reprezentând contravaloarea masei lemnoase exploatate de pârâtul B. N., cu complicitatea pârâților B. G. și M. (fiul și nora pârâtului debitor).
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1562 -1565 Cod Civil.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatorii.
2. Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată întrucât existența unui proces pe rol nu este de natură să împiedice prin ea însăși încheierea unei tranzacții. La datele încheierii contractelor pârâții au fost de bună credință și nu se puteau raporta la o sentință definitivă viitoare și nesigură. Reaua-credință nu se prezumă ci trebuie dovedită.
Pârâții au solicitat proba testimonială, interogatoriu și proba cu înscrisuri.
II. soluția de primă instanță
Prin sentința civilă nr. 291/11.02.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și a fost respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.
III. cererea de recurs promovată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 16.04.2013 sub nr._, recurenta G. L. (în continuare recurenta) a formulat recurs împotriva sentinței civile mai sus amintite și pronunțată de Judecătoria P., solicitând să se admită cererea de recurs, să fie schimbată în tot sentința recurată, să fie admisă acțiunea și revocate cele două contracte.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în esență, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond interpretând greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Din probe rezultă nesinceritatea lui B. N. care a cunoscut de existența dosarului de partaj anterior datei de 20.02.2012, martorii audiați la propunerea recurentei nu sunt indirecți, a existat intenția frauduloasă a pârâților, debitorul nu este solvabil.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:
IV. analiza temeiniciei cererii de recurs, în lumina legislației în vigoare și a limitelor învestirii instanței
IV.1. textele legale relevante aplicabile în speță
- Art. 304 pct. 8 C.p.c.: „Modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate: cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia”;
- Art. 304 pct. 9 C.p.c.: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere in următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii”;
IV.2. analiza motivelor de recurs
Văzând conținutul cererii de recurs, Tribunalul încadrează criticile de recurs formulate de partea recurentă în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c.
Cu privire la alegata încălcare a art. 304 pct. 9 C.p.c. și a art. 304 pct. 8 C.p.c., analizând sentința recurată prin prisma acestor două motive de recurs, Tribunalul constată că instanța de fond a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia. Având în vedere elementele de argumentare ce vor fi expuse în paragrafele următoare, Tribunalul reține și că sentința atacată nu este lipsita de temei legal și, în plus, a fost data cu respectarea legii.
În fapt, păstrând de principiu linia de analiză oferită de prima instanță, Tribunalul constată că prin sentința civilă nr. 110/23.01.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a dispus, pe lângă ieșirea din indiviziune a părților și admiterea capătul de cerere privind includerea în masa partajabilă a def. B. A. și E., a sumei de 112.877 lei, reprezentând valoarea masei lemnoase exploatate de pârâtul B. N. de pe suprafețele de teren pădure, bunuri succesorale. În consecință, pârâtul B. N. a fost obligat să plătească celorlalți moștenitori suma de bani corespunzătoare cotei succesorale stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 09.12.2010.
Cele două hotărâri judecătorești mai sus amintite apar a fi intrate în putere de lucru judecat, nerezultând desființarea acestora. Simpla alegație a intimatului B. N. de necunoaștere a cursului derulării acestor proceduri judiciare este nerelevantă cât timp rezultă caracterul irevocabil al hotărârilor și nu rezultă atacarea cu succes a acestora iar res judicata pro veritate habetur.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu, reclamanta a formulat cerere de executare silită, dosarul fiind înregistrat la B. I. C. C. sub nr. 51/30.03.3012.
Conform procesului –verbal încheiat în data de 9 aprilie 2012 de B. I. C. C., s-a procedat la compensarea debitelor conform titlului executoriu (sulte, contravaloare masă lemnoasă exploatată și cheltuieli de judecată), rezultând un debit final în cuantum de 27.727,40 lei datorat de debitorul B. N..
Prin adresa nr. 1539/17.04.2012 s-a constatat că debitorul B. N. nu figurează în evidențele primăriei cu bunuri mobile sau imobile deoarece conform contractelor de vânzare - cumpărare nr. 143/14.02.2011 și nr. 525/2011 bunurile au fost trecute în patrimoniul fiului său, B. G., alături de soția sa, B. M..
Tribunalul mai reține că din adresa depusă de B. C. și I. în faza recursului mai rezultă că în dosarul de executare nr. 51/2012 s-a înființat poprire pe pensia intimatului iar în dosarele de executare nr. 96/2012 și nr. 140/2012 executarea a încetat împotriva aceluiași debitor la cererea creditoarelor.
Tribunalul mai reține că atât martora I. A. M. cât și martorul I. M. au declarat că între reclamantă și pârâtul B. G. au existat mai multe discuții referitoare la procesul de partaj nesoluționat la acel moment, însă nu rezultă în niciun fel intenția frauduloasă a bunicului reclamantului (B. N.) în momentul încheierii celor două acte notariale; în plus, din depoziția martorului I. M. rezultă că prin . scopul încheierii celor două acte juridice ar fi fost de a o frauda pe reclamantă. Se mai reține că așa după cum declară martorul L. I., vecin cu pârâții și imobilul în litigiu, în anul 2005-2006, după inundațiile de atunci reparațiile la casă au fost efectuate de B. G.. La acea dată, în urma inundațiilor, a rămas în picioare numai scheletul casei, motiv pentru care pârâtul a reconstruit pereții, a scos dușumeaua și a pus parchet și gresie, mai puțin în două camere în care locuia bătrânul N. și unde a refăcut dușumelele, inclusiv în cele două camere în care locuia bătrânul. De asemenea, au fost înlocuite ferestrele cu termopan, a fost refăcut spatele casei cu polistiren, a fost revopsită fațada, iar vânzarea imobilului către pârâtul B. G. s-a făcut tocmai în considerarea acestor cheltuieli. În același sens apare și depoziția martorului U. G..
În drept, Tribunalul reține că elementele de conținut ale cererii de chemare în judecată sunt determinate de principiul disponibilității procesului civil, conform art. 129 alin. 1 teza finală C.p.c. „părțile au îndatorirea (…) să-și probeze pretențiile și apărările”, principiu în strânsă legătură cu cel înscris în art. 1169 Cod civil conform căruia „cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”.
Mai reține că analiza cererii, atât cea introductivă de instanță cât și cea de recurs, are a fi realizată exclusiv în limitele învestirii sale de către partea reclamantă, devenită în această fază procesuală recurentă.
În acest context, instanța are a analiza dacă în contextul mijloacelor de probă administrate sunt întrunite cerințele de temeinicie ale acțiunii pauliene.
În acest sens, Tribunalul reține că acțiunea pauliană reprezintă acea acțiune prin care creditorul (inclusiv cel chirografar) solicită revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, ce constă în crearea ori sporirea stării de insolvabilitate a debitorului.
În lumina art. 975 Cod civil (Codul de la 1864, lege aplicabilă în speță în considerarea principiului tempus regit actum), acțiunea pauliană presupune întrunirea mai multor cerințe cumulative:
- să existe un înscris sau mai multe înscrisuri în sens de „negotium juris” (convenție) la care parte este debitorul (în speță – contractele de vânzare – cumpărare autentificate la nr. 143/14.02.2011 și nr. 525/28.06.2011 prin care B. N. apare a fi vândut celorlalți doi pârâți anumite imobile); Prima cerință rezultă că este îndeplinită.
- prin aceste acte să se fi creat creditorului un prejudiciu, ce constă în acest tip de acțiune, în cauzarea ori mărirea unei stări de insolvabilitate.
Tribunalul, în urma examinării materialului probator administrat în cauză, constată că cea de-a doua cerință nu este îndeplinită.
În concret, Tribunalul reține că prin starea de insolvabilitate trebuie înțeleasă acea situație în care pasivul, privit drept parte componentă a patrimoniului unei persoane, depășește activul patrimonial.
O atare situație nu trebuie însă privită exclusiv în abstract ci prin raportare la elementele patrimoniale concrete care au aptitudinea de a contura conținutul activului, respectiv al pasivului patrimonial.
În concret și fără a relua elementele de argumentare expuse în paragrafele anterioare, Tribunalul constată că pasivul succesoral al pârâtului B. N., cel puțin cel probat și relativ la persoana recurentei, se compune din suma de 27.727,40 lei (proces-verbal - fila 14 dosar de primă instanță). Nu sunt avute în vedere eventualele debite față de alți participanți la procedura derulată în dosarul nr._ față de soarta, în prezent, a procedurilor execuționale.
Privitor la activul patrimonial al pârâtului B. N., Tribunalul constată că acesta se compune din două elemente: în primul rând, dreptul de proprietate asupra terenului pădure în suprafață de 12.350 mp evaluat cu prilejul derulării dosarului nr._ la suma de 19.019 lei (fila 8 verso dosar de primă instanță); în al doilea rând, un drept la pensie privitor la care apare a fi fost înființată poprire în dosarul nr. 51/2012, dosar în care recurenta este creditoare.
La o simplă analiză a celor reținute mai sus ar rezulta că, de principiu, valoarea bunului existent în patrimoniul intimatului este inferioară creanței datorată de acesta recurentei.
Cu toate acestea, două categorii de argumente susțin teza contrară celei propusă de recurentă: în primul rând, evaluarea făcută bunului imobil mai sus amintit, deși de necontestat prin raportare la conținutul și efectele hotărârii nr. 110/2012, nu poate conduce în mod automat la concluzia că aceasta este valoarea, eventual maximă, a bunului, ori prețul pe care ar putea să îl obțină proprietarul pentru bun.
Cu alte cuvinte, în lipsa unor elemente din care să rezulte măcar o încercare de înstrăinare a imobilului, aptă să ofere o posibilă valoare de circulație la momentul de față, Tribunalul nu poate stabili dacă un eventual preț obținut din vânzarea acestui imobil ar fi sau nu îndestulător pentru acoperirea creanței față de recurentă.
În al doilea rând, chiar admițând că o eventuală sumă de bani obținută ca preț pentru acest teren, indiferent de forma de valorificare a bunului, ar fi neîndestulătoare pentru stingerea creanței intimatului față de recurentă, Tribunalul constată că aceasta din urmă are la îndemână inclusiv posibilitatea de a uza de modalitatea de executare a popririi, de care apare a fi uzat de altfel deja.
În atari condiții, chiar în condiții mai puțin lesnicioase prin raportare la intervalul de timp necesar acoperirii debitului, recurenta nu este lipsită de mijloace efective de a-și realiza dreptul.
Privite împreună sau separat cele două aspecte mai sus expuse, Tribunalul reține că nicidecum nu se poate reține insolvabilitatea debitorului, existând drepturi ale acestuia susceptibile de executare și ale căror sumă totală, de principiu, poate excede debitului.
- Debitorul să aibă cunoștință de rezultatul păgubitor pentru creditor al actului întocmit – frauda debitorului, nefiind neapărat necesar ca atitudinea subiectivă a acestuia să îmbrace forma intenției însă.
Privitor la această cerință, Tribunalul reține că deși de principiu apare de prisos analiza acesteia față de cele reținute în paragrafele anterioare, în lumina tocmai a celor mai sus indicate (faptul că debitorul intimat nu este insolvabil) Tribunalul reține că nu a rezultat din probatoriul administrat existența unei fraude a acestuia.
Menținând linia de analiză oferită de prima instanță, Tribunalul constată că nici proba testimonială administrată de prima instanță și nici restul de mijloace de probă nu au condus la concluzia că scopul urmărit de debitor prin realizarea celor două convenții ar fi fost să o prejudicieze pe creditoarea sa ci actele apar a fi fost încheiate în considerarea cheltuielilor efectuate de pârâți la imobil, după inundațiile din anul 2005.
- Să existe o complicitate la fraudă din partea terțului cocontractant, în speță pârâții B. G. și M..
Față de neîntrunirea celor două cerințe, mai sus analizate, Tribunalul constată că este de prisos analiza acestei a patra condiții.
- Creditorul să aibă o creanță certă și lichidă
Tribunalul mai reține că în conformitate cu art. 379 alin. 3 și 4 C.p.c. o creanță este certă în măsura în care existența acesteia rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, respectiv este lichidă când cuantumul ei este determinat prin însuși actul de creanță.
Rezultă din analiza sentinței civile nr. 110/2012 că cele două cerințe ale creanței sunt întrunite în contextul raportului obligațional dintre reclamantă și pârâtul B. N..
Instanța apreciază că rezultă inclusiv caracterul exigibil al creanței, însă acest element a fost analizat în mod implicit în verificarea de către instanță a cerințelor de admisibilitate a cererii introductive, în speță a condiției interesului acțiunii.
- Creanța trebuie, de principiu, să fie anterioară actului atacat.
Relativ la această ultimă cerință, Tribunalul constată că este de prisos analiza acesteia.
În concluzie, văzând și că prima instanță a realizat o justă coroborare a mijloacelor de probă administrate, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul.
În baza art. 274 alin. 3 C.p.c, va obliga pe recurentă la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
Analiza acestei solicitări se impune a fi realizată prin raportare la următoarele texte legale enunțate de instanță cu titlu de legislație relevantă:
Conform art. 998 Cod civil: „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.
Conform art. 999 Cod civil: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Conform art. 274 alin. 1 C.p.c.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Conform art. 274 alin. 2 C.p.c.: „Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional (...) precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.
Conform art. 274 alin. 3 C.p.c.: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța va porni în analiza temeiniciei acestei solicitări a intimaților de la constatarea dreptului părții învingătoare într-un proces de a solicita de la adversarul procesual cheltuielile efectuate și ocazionate de cauza respectivă.
Acest drept poate fi exercitat atât pe cale accesorie, alăturat pretențiilor „lato sensu” din pricina respectivă, cât și separat, pe cale principală, dreptul la acțiune luând naștere ca efect al admiterii cererii anterioare și putând fi exercitat într-un interval de timp de trei ani de la soluționarea irevocabilă a respectivei pricini.
Independent de ipoteză, instanța apreciază că au a fi aplicate regulile generale în materie de obligații cât și regulile procesuale specifice unei atare acțiuni, cu socotirea însă a fundamentului juridic al dreptului la acțiune, și anume prevederile art. 274 C.p.c.
Astfel, instanța reține că prin respingerea cererii de recurs formulată de recurentă, aceasta este partea căzută în pretenții, existând la data pronunțării prezentei decizii și solicitarea părții adverse de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Rațiunea prevederilor citate mai sus provine din ideea de culpă procesuală a celui ce a pierdut procesul, aceasta rezultând „ex re”, din simplul fapt al pierderii procesului și constituind o formă atipică de răspundere delictuală.
Rezultă așadar în mod indubitabil întrunirea cerințelor legale de acordare a cheltuielilor de judecată de către partea ce a pierdut procesul.
Analiza înscrisurilor depuse de intimați a condus instanța la concluzia că toate cheltuielile efectuate de intimați constau în cheltuielile cu reprezentantul convențional – avocat B. I. (chitanță nr. 012/30.04.2013 pentru suma de 1.500 lei);
Instanța apreciază că se impune a fi realizată o distincție, pe de o parte, între raportul de drept material dintre intimat și reprezentantul său procesual, raport în care convenția părților are valoare de lege în măsura respectării regulilor în materie de valabilitate a convențiilor („pacta sunt servanda” – art. 969 Cod civil) și în care părțile sunt în principiu libere în stabilirea drepturilor și a obligațiilor corelative, și pe de altă parte, raportul procesual dintre reclamantă și pârâți, prima în calitatea sa de parte căzută în pretenții, raport în care cu privire la cheltuielile de judecată devin incidente prevederile art. 274 C.p.c. D. cel de-al doilea raport juridic poate fi cenzurat în cadrul acestei proceduri de către instanță, în contextul procedural dat.
Cu toate acestea, văzând prevederile art. 274 alin. 3 C.p.c., mai sus citate, instanța apreciază că se impune o dozare a cheltuielilor de judecată ce trebuie suportate de recurentă în această fază procesuală.
În acest sens, instanța constată că onorariul, în cuantumul solicitat de intimați, este disproporționat de mare în contextul complexității reale și a duratei procedurilor în recurs, a activității efective depusă de reprezentantul procesual dar și a celor reținute în prezenta decizie.
Instanța apreciază că o atare măsură se justifică cu luarea în considerare a gradului concret de dificultate a speței dedusă judecății. În egală măsură, durata procedurilor reprezintă un element care conduc la concluzia instanței că se impune reducerea cuantumului onorariului de avocat la care are a fi obligată recurenta.
Respectând activitatea depusă de avocat, văzând participarea apărătorului intimaților la înfățișările din recurs și neafectând prin prezenta dreptul avocatului de a fi remunerat conform convenției încheiată cu intimații, instanța apreciază ca rezonabilă reducerea onorariului la suma de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G. L. cu domiciliul în . împotriva sentinței civile nr. 291 din 11 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. N., Brănză G. și B. M. domiciliați în ..
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( în conformitate cu art. 274 alin.3 C pr civ ).
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2013
Președinte, D. J. | Pt. Judecător R. S. aflat în CO,semnează Președinte Tribunal | Judecător, V. V. N. |
Grefier, M. J. |
Red/DJ/11.06.2013
2ex
Fond:N.S.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 892/2013. Tribunalul... → |
|---|
