Contestaţie la executare. Decizia nr. 892/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 12330/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 892/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -C. C.
Judecător -V. M.
Judecător -S. R.
Grefier -D. B. Mihailișca
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul V. Ș., domiciliat în . V., împotriva sentinței civile nr. 2818 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică de la 17 octombrie 2013,note consemnate în încheierea de la acea zi și care fac parte integranta din prezenta,când tribunalul ,in vederea deliberării,a amânat pronunțarea pentru data de 24 octombrie 2013, apoi la data de 25 octombrie 2013,când;
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ la Judecătoria Focșani V. Ș. a formulat contestație la executare solicitând anularea formelor de executare și exonerarea sa de plata sumei de 2314 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 162/03.02.2011 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă Statul Român a fost obligat la plata sumei de 6.000 euro în echivalent, la data plății efective cu titlu de daune morale. Întrucât pârâta D. V. a refuzat achitarea sumei de bună voie s-a adresat unui executor judecătoresc. În cursul executării D. a formulat contestație la executare vizând onorariul de executare care a fost redus la suma de 700 +TVA, dispunându-se totodată și întoarcerea executării. În baza acestei sentințe s-a emis titlul executoriu în dosarul de executare_/2012 pentru suma de 2314 lei. Întrucât titlul executoriu trebuia să fie emis pe numele tuturor creditorilor și nu numai al lui iar onorariul a fost stabilit numai de executor, a solicitat admiterea contestației și anularea formelor de executare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și 404 cod procedură civilă.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2818 din 11.06.2013 Judecătoria Focșani a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că executarea silită este legală, titlul executoriu fiind o hotărâre judecătorească ceea ce nu mai poate presupune din parte contestatorului apărări pe fondul cauzei, ci doar asupra formelor de executare emise. Instanța de fond a mai apreciat că nu poate reține nici apărarea contestatorului în sensul că el nu poate fi obligat la plata întregii sume întrucât răspunderea vizând suma înscrisă în titlul executoriu este o răspundere solidară pasivă, astfel încât creditorul este îndreptățit să ceară oricărui debitor executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației. Se mai reține că petentul contestator are la îndemână căi legale pentru recuperarea sumelor care i s-ar reține în mod nejustificat acțiune îndreptată împotriva persoanei fizice sau juridice care l-a prejudiciat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen contestatorul V. Ș. considerând că este nelegală și netemeinică prin aceea că în mod greșit a fost obligat la restituirea sumei de 2314 lei, că cel care trebuie să o restituie este executorul judecătoresc care a beneficiat de ea și că și celelalte părți care au beneficiat de daunele morale trebuie să suporte cota parte din aceste cheltuieli. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fondul cauzei admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.
Intimata Direcția Generală Regională Finanțelor Publice G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat considerând că executorul judecătoresc nu a avut calitate procesuală civilă, fiind citat în cauză numai pentru opozabilitatea hotărârii astfel că nu poate fi debitor al obligației de plată pentru suma de 2341 lei reținută prin titlul executoriu nr._/2012.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 4041 cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. Rezultă așadar că întoarcerea executării vizează aceleași părți din raportul juridic execuțional. Chiar dacă o instanță de judecată a dispus reducerea onorariului de executare, apreciind că acesta este prea mare în raport de munca depusă, în acest cadru procesual executorul judecătoresc nu poate fi obligat la întoarcerea executării, partea având la îndemână calea dreptului comun pentru realizarea pretenției sale.
De asemenea împrejurarea că titlul executor este îndreptat numai împotriva reclamantului nu are relevanță. A reținut corect instanța de fond că suntem în situația unei răspunderi solidare pasive, creditorul putând pretinde plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ținuți solidar, care la rândul său își poate valorifica pretențiile împotriva celorlalți ținuți solidar cu el.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 al.1 cod procedură civilă.
Văzând că recursul a fost legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul V. Ș., domiciliat în . V. ,împotriva sentinței civile nr. 2818 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013.
Președinte, C. C. | Judecător, V. M. | Judecător, S. R. |
Grefier, D. B. Mihailișca |
Red:S.R.
08.11.2013
N.S._11.11.2013
Jud. Fond: M. G.
Ex 2.
← Acţiune pauliană. Sentința nr. 291/2013. Tribunalul VRANCEA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul... → |
---|