Contestaţie la executare. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 499/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 15909/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 499/2013

Ședința publică de la 16 Mai 2013

PREȘEDINTE - R. S.

Judecător - V. V. N.

Judecător - D. J.

Grefier - L. A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. Județean de Urgență „Sf. P.” Focșani, cu sediul în Focșani, ..50-52, județul V., prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 411 din 12 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal în ședință publică au lipsit recurentul și intimații . și Biroul Executorului Judecătoresc D. E..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă iar prin cererea transmisă prin fax la 29.04.2013 B. D. E. a invocat lipsa calității procesuale pasive, după care;

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 411/12.03.2013 Judecătoria Focșani a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată în dosarul nr._ de către contestatoarea S. Județean de Urgență Sf.P. Focșani în contradictoriu cu intimatul . .

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit titlului executoriu – sentința comercială nr. 945/2012 a Judecătoriei Focșani prima datorează suma de_,59 lei despăgubiri și cheltuieli de judecată pe care nu a achitat-o în termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen contestatoarea solicitând să se constate desființate de drept actele de executare potrivit art. 3791 cod procedură civilă (vechi) deoarece titlul a fost anulat.

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului se reține că prin sentința pronunțată în dosarul nr._/231/2012 pronunțată în 18.03.2013 de către Judecătoria Focșani s-a admis acțiunea în anulare cu consecința anulării ordonanței – sentința civilă nr. 945/2012 constatându-se debitul achitat și constatându-se că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Așadar potrivit art. 312 al.1-3 cod procedură civilă cu referire la art. 3791 cod procedură civilă se va admite recursul, se va modifica sentința iar în rejudecare se va admite contestația la executare și urmare desființării de drept a actelor de executare efectuate în dosarul nr. 441/2012 B. D. E. se va dispune anularea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul S. Județean de Urgență „Sf. P.” Focșani, cu sediul în Focșani, ..50-52, județul V., prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 411 din 12 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Modifica sentinta iar în rejudecare admite contestația și anulează actele de executare întocmite în dosar nr. 441/2012 al B. D. E..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2013.

Președinte,

R. S.

Judecător,

V. V. N.

Judecător,

D. J.

Grefier,

L. A.

Red:R.S.

04.06.2013

N.S._04.06.2013

Jud. Fond: L. S.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul VRANCEA