Contestaţie la executare. Decizia nr. 314/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 9125/231/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 314/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE M. D.
Judecător V. V.
Grefier L. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta - intimată D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINATELOR PUBLICE V., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Focșani, ., județul V., prin reprezentantul său legal, împotriva încheierii din 30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ 13 .
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2013, note consemnate prin încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul pentru a da posibilitatea ca apărătorul intimatei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 12 decembrie 2013 .
TRIBUNALUL
Prin încheierea pronunțată la data de 30.09.2013 în dosar nr._ 13 Judecătoria Focșani a admis cererea formulată de . și a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată de această societate în contradictoriu cu DGRFP G..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că decizia de impunere ce constituie titlul de creanță a fost contestată la organul fiscal, că s-a dispus sechestrul asigurător pe bunurile imobile ale contestatoarei și continuarea executării silite ar pune contestatoarea în imposibilitatea de plată a furnizorilor și a salariaților.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, apelanta a arătat că imposibilitatea de plată a furnizorilor și a salariilor nu poate fi reținută ca relevantă pentru a dispune măsura suspendării. De asemenea, depunerea cauțiunii nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare. Totodată, creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar sechestrul este aplicat cu respectarea prevederilor legale.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-a susținut că prezentul apel ar fi de competența funcțională a Secției a II a a Tribunalului V., că nu ar fi certă, lichidă și exigibilă creanța, că sechestrul ar fi nelegal fiind pus asupra unor imobile a căror valoare totală depășește dublul sumei executate, că măsura dispusă de instanță asigură ocrotirea interesului creditorului, dar respectă în același timp drepturile debitoarei cu privire la un proces echitabil și la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al intimatei asupra sumelor de bani din conturi.
În apel nu s-au administrat probe suplimentare.
Analizând apelul de față Tribunalul constată că este nefondat.
Chestiune prealabilă.
Prezentul apel este de competența funcțională a prezentei Secții I Civilă după cum s-a stabilit prin hotărâre a Colegiului de conducere al Tribunalului V. cu privire la delimitarea competențelor funcționale ale secțiilor.
I. Textul de lege relevant în materia suspendării executării silite.
Dispozițiile legale din perspectiva cărora se analizează o cerere de suspendare a executării silite se regăsesc la art. 718 C proc civ, text ce are următorul conținut:
Suspendarea executării
(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.
(3) Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
(4) Suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă:
1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanță;
3. debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.
(5) Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea prețului obținut din valorificarea acestor bunuri.
(6) Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Părțile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.
(7) În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.
(8) Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică din oficiu și de îndată executorului judecătoresc.
În cazul de față nu s-a indicat și nici nu a rezultat că ar fi incident vreun caz de suspendare obligatorie a executării silite, dintre cele arătate la art. 718 alin. 4), circumstanțe în care examinarea posibilității de a se suspenda executarea silită se analizează din perspectiva art. 718 alin. 1) C proc civ.
II. Stabilirea situațiilor/ipotezelor în care instanța „poate” dispune suspendarea executării silite.
a) După cum rezultă din cuprinsul art. 718 alin. 1) C proc civ legiuitorul nu a reglementat în mod expres cazurile sau, mai bine spus, condițiile în care instanța „poate” dispune suspendarea executării, depunerea unei cauțiuni fiind prevăzută ca o etapă prealabilă, cu caracter pur tehnic, ce trebuie îndeplinită de contestator pentru ca instanța să realizeze atributul jurisdicțional de apreciere asupra suspendării executării silite.
Așadar, depunerea unei cauțiuni constituie o condiție exclusiv formală pentru a se putea dispune măsura suspendării, nefiind însă și suficientă pentru a adopta o astfel de soluție.
b) În același timp, Tribunalul constată că textul de lege instituie o facultate, o posibilitate pentru instanță de a adopta măsura suspendării, iar nu o obligație.
Așadar, textul de lege lasă la aprecierea instanței de executare oportunitatea adoptării soluției de suspendare a executării.
c) Pentru a se putea identifica situațiile în care instanța „poate” dispune suspendarea executării silite este însă necesar:
- pe de o parte, să se identifice rațiunile ce au fost avute în vedere de legiuitor atunci când a reglementat instituția suspendării executării;
- pe de altă parte, să nu se uite faptul că instanța nu are dreptul de a se pronunța discreționar cu privire la adoptarea oricărei măsuri ci, chiar și atunci când legea îi dă dreptul de apreciere, această „apreciere” să aibă drept fundament anumite elemente obiective ce trebuie măcar arătate.
În ceea ce privește rațiunea instituirii de către legiuitor a instituției suspendării executării silite până la soluționarea contestației la executare (interpretarea teleologică a instituției suspendării executării), Tribunalul reține că legiuitorul a reglementat această instituție pentru a pune la dispoziția părții care contestă executarea sau unele acte de executare un mecanism prin care se pot preîntâmpina prejudiciile produse prin continuarea executării, în cazul în care aceasta ar fi nelegală ori unele acte de executare contestate ar fi nelegale,iar această nelegalitate a fost invocată în cuprinsul contestației cu respectarea prevederilor legale privitoare la termen sau alte cerințe formale (dacă motivele de nelegalitate nu au fost invocate prin contestația la executare și acestea nu sunt de ordine publică instanța nu s-ar putea pronunța asupra lor deoarece s-ar încălca principiul disponibilității).
Așadar, mecanismul instituției suspendării executării silite este legat exclusiv de legalitatea executării silite sau a anumitor acte de executare, iar nu de situația patrimonială a debitorului ori de dificultățile economice în care s-ar afla în urma inițierii procedurilor de executare silită.
În materia executării silite, prevăzută în codul de procedură civilă sau în Codul de procedură fiscală, nu există nicio dispoziție legală prin care creditorul să fie obligat să suporte amânarea executării silite pe motiv că debitorul nu și-ar mai putea continua activitatea dacă s-ar începe sau dacă ar continua executarea silită.
De altfel, o astfel de interpretare ar fi și absurdă, căci ar lipsi de conținut întreaga procedură de executare silită, procedură care este pusă la dispoziție creditorului pentru a-și executa silit creanța sa cu ajutorul organelor de executare, într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, pentru ca măsura de suspendare a executării silite să nu fie discreționară (subiectivă) este necesar ca instanța să aibă în vedere anumite elemente obiective care să justifice o astfel de potențială măsură.
În considerarea acestor aspecte și ținând seama de rațiunea instituției suspendării executării silite, Tribunalul reține că, în aplicarea art. 718 alin. 1) C proc civ, o măsură de suspendare a executării poate fi adoptată de instanța de executare atunci când, pe baza unor elemente obiective ce rezultă din dosar, cum ar fi o verificare sumară:
- a obiectului și motivelor contestației;
- a titlului executoriu;
- a actelor de executare întocmite;
- a probelor administrate la dosar până la momentul soluționării acestei cereri;
- a elementelor de fapt sau de drept ce ar putea rezulta din probele ce ar trebui administrate pentru verificarea temeiniciei motivelor contestației;
- și a dispozițiilor legale incidente în materia executării,
rezultă aparența posibilității ca acea contestație să fie admisă și să se dispună anularea, în tot sau în parte, a executării sau a unor acte de executare.
Dacă o astfel de aparență nu rezultă atunci măsura suspendării nu poate fi luată căci nu ar reprezenta altceva decât o încălcare a drepturilor creditorului de a-și realiza creanța într-un termen rezonabil.
III. Cercetarea criticilor apelantei. Legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de prima instanță.
În raport de considerentele arătate la pct. II de mai sus Tribunalul reține că argumentele expuse de prima instanță în justificarea soluției de suspendare nu au nici un fundament juridic și nu pot justifica sub nicio formă măsura suspendării.
Astfel, după cum s-a arătat mai sus la pct. II mecanismul instituției suspendării executării silite este legat exclusiv de legalitatea executării silite sau a anumitor acte de executare, iar nu de situația patrimonială a debitorului ori de dificultățile economice în care s-ar afla în urma inițierii procedurilor de executare silită.
Or, argumentele primei instanțe se referă la imposibilitatea debitoarei de a plăti furnizorii și salariilor, argumente ce nu au nicio legătură cu rațiunea pentru care se poate dispune suspendarea executării, și anume, evitarea prejudiciilor produse prin continuarea unei executări ce ar fi nelegale.
Împrejurarea că argumentele expuse de prima instanță nu pot justifica măsura suspendării nu este suficientă pentru a reține că soluția este nelegală, circumstanțe în care Tribunalul, luând în considerare criticile apelantei și susținerile intimatei în fundamentarea cererii de suspendare va efectua propria analiză cu privire la temeinicia cererii de suspendare.
Procedând în acest sens Tribunalul constată că suspendarea executării silite nu putea fi dispusă în cauză având în vedere următoarele elemente obiective:
- executarea silită este începută de către organele fiscale care au emis atât decizie de impunere – ce constituie titlu de creanță, reprezentând actul prin care s-a stabilit și s-a individualizat creanța fiscală, cât și titlu executoru – acel înscris, diferit de titlul de creanță, care se emite ca o cerință formală pentru a se putea începe executarea silită;
- potrivit art. 141 alin. 2) C proc fiscală titlul de creanțã devine titlu executoriu la data la care creanța fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege;
- în cuprinsul deciziei de impunere există mențiuni care atestă că scadența creanțelor fiscale este anterioară emiterii titlului executoriu(înscrisul întocmit ca o cerință formală pentru începerea executării și în cuprinsul căreia se reproduc sumele stabilite prin decizia de impunere);
- certitudinea (existența) și întinderea obligației de plată stabilită în decizia de impunere se contestă pe calea specială prevăzută la art. 205 și urm. C proc fisc, respectiv prin formularea unei contestații administrative împotriva deciziei de impunere și, ulterior, dacă este cazul, acțiune introdusă la instanța de contencios administrativ; prin urmare, pentru contestarea pe fond a sumei cu privire la care s-a început executarea există o procedură și o cale de atac specifică;
- contestarea deciziei de impunere nu atrage suspendarea executării;
- împotriva titlului executoriu (înscrisul întocmit ca o cerință formală pentru începerea executării și în cuprinsul căreia se reproduc sumele stabilite prin decizia de impunere) se poate formula contestație la executare;
- art. 712 alin. 2) C proc civ prevede următoarele: în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
- în cuprinsul contestației la executare contestatoarea a formulat critici privitoare la existența datoriei stabilite prin decizia de impunere;
- prin acțiune s-a solicitat anularea executării silite însăși și a actelor de executare, iar nu și a procesului verbal de sechestru;
- procesul verbal de sechestru s-a încheiat la 03.06.2013 și se poate ataca în termen de 15 zile de la comunicare; acțiunea de față a fost introdusă la data de 29.07.2013;
- blocarea conturilor bancare ale debitoarei constituie o operațiune specifică executării silite;
- mecanismul instituției suspendării executării silite este legat exclusiv de legalitatea executării silite sau a anumitor acte de executare, iar nu de situația patrimonială a debitorului ori de dificultățile economice în care s-ar afla în urma inițierii procedurilor de executare silită;
În considerarea celor arătate mai sus se constată că cererea de suspendare a executării silite nu poate fi admisă.
Pe cale de consecință, apelul declarat în cauză este întemeiat, urmând a fi admis, schimbată în tot soluția primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta - intimată D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINATELOR PUBLICE V., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Focșani, ., județul V., prin reprezentantul său legal, împotriva încheierii din 30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ 13 .
Schimbă în tot încheierea apelată în sensul că:
Respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării silite formulată de ., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat D. A., cu sediul în mun. Focșani, .. 17, județul V. .
D e f i n i t i v ă .
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, M. D. | Judecător, V. V. | |
Grefier, L. P. |
RED. V.V./20.12.2013
TEHRED.V.V./2012.2013
Judecător fond: C. M.
4 ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul VRANCEA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 122/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
