Obligaţie de a face. Decizia nr. 253/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 4736/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 253
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - D. J.
JUDECĂTOR - R. S.
GREFIER - C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul-reclamant T. C., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1692 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17 octombrie 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, în vederea deliberării și pentru a se da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
Tribunalul
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 20.04.2012 sub nr._, reclamantul T. C. a chemat în judecata pe pârâtul P. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea acestuia la desființarea construcțiilor de pe terenul sau si retragerea la aliniamentul hotarului comun a peretelui din lemn construit pe toata lungimea casei sale.
In motivare, a arătat ca potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 729/28.05.2001 deține in proprietate pe . jud. V. un teren in suprafața de 234,55 mp., pe care se afla construita o casa de locuit. A mai arătat ca vecinul din partea de sud este pârâtul din prezenta cauza care fără autorizație de construire a edificat o extindere a locuinței, extindere care ocupa si terenul sau, in dreptul magaziei pe o lățime de 0,50 ml. De asemenea a arătat pârâtul ca in podul casei pe toata lungimea casei, fostul proprietar B. V. a construit un perete din scândură, ocupând podul sau pe o porțiune de circa un metru si in acest sens nu are acces la coșurile de fum.
In drept, reclamantul nu si-a motivat cererea.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori si expertiza tehnica. A depus înscrisuri (filele 3-15).
2. Pârâtul a formulat întâmpinare invocând excepția uzucapiunii întrucât autorul lor, respectiv proprietarii anteriori fam. B., de la care a cumpărat in anul 2003 imobilul vecin cu proprietatea reclamantului cât si el care a stăpânit si și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate, nefiind tulburat in vreun mod de către reclamant, care de altfel a acceptat situația de fapt existenta. A apreciat ca suntem in prezenta împlinirii termenului de prescripție achizitiva de 10 ani, timp in care a exercitat o posesie utila si sub nume de proprietar cu privire la suprafața de teren pretins a fi ocupata de el. Mai mult, in luna noiembrie 2003 când a edificat o extindere la construcția inițiala, constând . lemne in imediata apropierea a zidului de scândura existentă mereu intre el si reclamant precum si vechiul proprietar pe de o parte si reclamant, pe de alta parte, acesta din urma nu a contestat nici la acel moment si nici imediat după aceasta edificarea extinderii. De asemenea a susținut faptul ca așa cum rezulta din actele depuse, peretele comun dintre cele doua proprietăți are o lungime la reclamant de 23,80 metri iar la el de aproximativ 26 metri, iar la capătul celor 23.80 metri intre el si reclamant exista un gard de scândura, menționat si in schița imobilului acestuia, această situație fiind preluata de la cumpărare încă din anul 2003. A solicitat instanței sa aibă in vedere ca nu a ocupat vreo suprafață de teren de la reclamant, și mai mult decât atât, încă din 2003 de la data dobândirii imobilului, relațiile cu pârâtul au fost de buna vecinătate. Referitor la lipsa accesului reclamantului la coșurile de fum ale imobilului cu trimitere la fam. B. de la care el a cumpărat imobilul este evident una șicanatorie si nu a fost adusa la cunoștința lui decât in anul 2012 când reclamantul a promovat prezenta acțiune.
Pârâtul nu si-a întemeiat in drept întâmpinarea.
3. Reclamantul a depus la data de 16.10.2012 precizări la acțiune prin care a arătat ca in mod ilegal, pârâtul a edificat pe terenul reclamantului acele construcții, fără autorizație de construire, iar cele doua proprietăți se învecinează in cea mai mare parte prin peretele comun al locuinței (23,80). In podul casei pe toata lungimea este construit cu rea-credință un perete din scândura, ocupând pe toata lungimea acestuia mai bine de 0,50 metri.
A solicitat efectuarea unei expertize tehnice prin care sa se stabilească granițele proprietății si obligarea pârâtului sa retragă peretele despărțitor din scândura, existent in podul casei pe aliniamentul peretelui comun al locuinței si demolarea construcției edificata de pârât pe terenul care nu îi aparține. Reclamantul a precizat ca răspuns la întâmpinarea depusa de pârât, faptul ca solicita expertiza tehnica pentru a se identifica suprafața ocupata in mod abuziv. A mai precizat ca edificarea construcției a fost făcuta cu rea-credință fără autorizație de construire, astfel încât nu poate fi invocată împlinirea termenului de prescripție achizitiva apreciind ca pârâtul a folosit podul casei fără just titlu si cu rea-credință, fără sa cumpere terenul. A mai precizat faptul ca acesta a folosit in mod abuziv podul locuinței, spațiu care nu îi aparține astfel incit nu poate invoca împlinirea vreunui termen. A mai precizat ca pârâtul ocupa fără drept podul casei sale si ca lipsa accesului la coșurile de fum este o dovada evidenta ca podul casei este ocupat de pârâtul P. G.. A mai precizat ca din contractul de vânzare-cumpărare al imobilului cumpărat de pârât nu rezulta ca a achiziționat si dreptul de proprietate asupra podului locuinței sale.
4. Prin sentința civilă nr. 1692/05.04.2013, instanța a admis în parte cererea, a stabilit granița dintre cele doua părți conform aliniamentului 3-A-B-7-8-9-10- conform schiței nr. 3 din raportul de expertiza C. V., a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
5. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs apelantul T. C., înregistrat pe rolul Tribunalului V. în data de 27.06.2013, solicitând modificarea sentinței, admiterea acțiunii, desființarea construcțiilor de pe terenul său, retragerea la aliniamentul hotarului comun a peretelui din lemn existent în podul casei.
În motivare, a arătat în esență următoarele: .sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 10 C.p.c., nu există autorizație de construire pentru șopron, realizat în anul 2007, au fost avute în vedere doar concluziile raportului de expertiză, care este incomplet, nu s-a stabilit linia de hotar, nu se poate invoca uzucapiunea, nu s-a răspuns la obiectivele suplimentare.
Cererea de apel a fost legal timbrată.
6. Intimatul a formulat întâmpinare (fila 7).
7. Apelantul a formulat „considerente la întâmpinare” (fila 36).
8. Tribunalul, prin încheierea din 03.10.2013 a stabilit calea de atac ca fiind apelul.
Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:
9.Cu titlu preliminar, Tribunalul subliniază că procesul civil este guvernat, inclusiv în faza procesuală a apelului, de principiul disponibilității, aceasta însemnând că instanța de apel este ținută și are posibilitatea a se pronunța exclusiv în limitele trasate de partea care a înțeles să atace sentința primei instanțe.
În egală măsură Tribunalul subliniază că în lumina art. 295 alin. 1 teza I C.p.c. „Instanța de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt si aplicarea legii de către prima instanța”.
Pornind de la această premisă și fără a neglija limitele învestirii sale, Tribunalul subliniază justețea argumentării în fapt cât și a celei în drept oferite de prima instanță, cu elementele suplimentare de motivare ce vor fi expuse în parafele subsecvente.
10. Sub un al doilea aspect, Tribunalul subliniază că în lumina tocmai a celor mai sus indicate apărarea de fond ridicată de intimat în fața primei instanțe, intitulată „excepția uzucapiunii”, va fi analizată exclusiv ca o simplă apărare de fond și nu ca o veritabilă excepție procesuală, distincția între aceste două categorii de apărări lato sensu fiind evidentă.
11. În al treilea rând, Tribunalul subliniază că punctul 10 al art. 304 a fost abrogat de pct. 49 al art. I din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005.
12. În al patrulea rând, văzând specificul acestei faze procesuale, Tribunalul va realiza o analiză a motivelor de apel în contextul procesual dat și dincolo de textele de lege procesuală utilizate de apelant.
13. Văzând conținutul sentinței recurate în lumina primei critici adusă de apelant, Tribunalul reține că aceasta este în mod manifest neîntemeiată.
Tribunalul reține justețea la nivel teoretic a tezei conform căreia o hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată iar prin aceasta trebuie să se răspundă în mod rezonabil tuturor argumentelor părților, susținere care își găsește izvorul în primul rând în dispozițiile legale interne (art. 261 C.p.c.) cât și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României).
Pornind așadar de la imperativul unei motivări reale a hotărârilor judecătorești, Tribunalul constată că în concret sentința recurată este clar și suficient de amplu motivată și cuprinde argumentele pe care se sprijină, detaliindu-le de o manieră rezonabilă. În plus, la o simplă lectură a sentinței se poate lesne observa că prima instanță a realizat atât motivarea în fapt cât și motivarea în drept a chestiunii litigioase. În plus sentința nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
14. Analizând în continuare motivele de apel ridicate de apelant, Tribunalul constată că soluția dată de Judecătoria Focșani este pe deplin corectă.
În concret, Tribunalul amintește că din analiza prevederilor art. 584 Cod civil (aplicabile în speță în considerarea principiului neretroactivității) „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”, rezultă că acțiunea în grănițuirereprezintă acea acțiune prin care se pretinde determinarea prin semne exterioare a întinderii celor două fonduri învecinate.
Cerința prealabilă esențială pentru a putea fi primită favorabil acțiunea în grănițuire constă în aceea că fondurile părților litigante să fie învecinate.
Pe de altă parte, tocmai în considerarea dreptului de proprietate, amplu proteguit de legislația internă, rezultă dreptul, de principiu, de a se uza de o acțiune în revendicare și, eventual de a înlătura consecințele negative ale unei eventuale acaparări de proprietate.
15. Dincolo însă de aceste scurte considerațiuni de ordin teoretic care confirmă admisibilitatea capetelor de cerere formulate de reclamant, Tribunalul reține că din probatoriul administrat în cauză a rezultat în mod indubitabil temeinicia exclusiv a capătului de cerere având ca obiect grănițuirea însă vădita netemeinicie a celorlalte capete de cerere introductivă.
16. Păstrând linia de analiză expusă de prima instanță, Tribunalul reține că reclamantul a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 729/28.05.2011 a BNP P. C. (filele 3-4) o suprafață de 234,55 mp teren categoria curți construcții, situat în Focșani, . și o casa situata pe acest teren.
De notat este că în conformitate cu schița acestui bun imobil (fila 5 dosar de primă instanță) rezultă inclusiv că latura terenului ce se învecinează cu terenul proprietatea în prezent a pârâtului avea o lungime de 23,80 ml iar latura perpendiculară pe aceasta era dreaptă și pe o parte a acesteia era demarcată de o clădire (C3).
Pe de altă parte, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3475/18.07.2003 a BNP N. și P., pârâții P. G. si P. D. au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra unui imobil teren în suprafață de 356,70 mp, curți construcții, si o casa de locuit parter si mansarda, situata pe . (filele 33-34).
Forma în concret a imobilului achiziționat de pârâți rezultă din schița bunului (fila26).
Ca urmare a acestor două convenții, imobilele părților litigante au devenit învecinate, în plus construcția celor doua părți având un perete comun (conform raport de expertiză - filele 42 și următoarele).
Din concluziile raportului de expertiza efectuat de expertul C. V. la nivelul judecății în primă instanță, rezultă că cele doua părți litigante stăpânesc in realitate mai mult teren decât au în proprietate conform actelor de proprietate amintite, subliniindu-se însă că diferențele sunt in limitele tolerantelor admise.
17. Asemenea primei instanțe, Tribunalul mai reține că prezentul litigiu apare a fi generat într-o măsură datorita faptului ca zona dintre punctele 3 si 6 din raportul de expertiză (fila 63) nu a avut hotarul materializat printr-un gard la momentul cumpărării fiecăreia dintre părți.
Din studiul aceluiași mijloc de probă Tribunalul mai retine ca o suprafață foarte mica dintre cele doua proprietăți reprezentata de poligonul a-b-c-d (schiță - fila 64) nu este înregistrata si nu apare pe schițele anexă la contractele de vânzare-cumpărare mai sus amintite. Privitor strict la această porțiune de teren, cât timp nu rezultă ca vreuna dintre părți să fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin vreunul dintre mijloacele de dobândire a drepturilor reale prescrise în mod exhaustiv de lege, instanța nu o va reține ca făcând parte din patrimoniul părților, eventuala ocupare de facto a bunului nefiind de natură a atrage temeinica unei contestații venită din partea unui neproprietar iar un eventual posesor de bună-credință având la îndemână alte mijloace prevăzute în mod clar de lege.
În concret, comparând schițele anexă la raportul de expertiză cu schița bunului imobil cumpărat de apelant, se poate lesne observa justețea concluziilor trase de expert, proprietatea apelantului fiind delimitată în partea opusă străzii Garofiței de o linie ce pornește de-a lungul unei construcții de-a reclamantului (magazie). Cum peretele acestei construcții reprezintă în mod neîndoielnic limita proprietății (terenului) acestuia, în mod lesne se poate conchide că terenul aflat în continuarea acestei magazii nu este proprietatea acestei părți, neprezentând nicio relevanță în planul dreptului substanțial dacă acesta este ocupat în mod legal sau nu de o terță persoană sau de adevăratul proprietar și nici dacă au fost edificate ori nu construcții în acest loc.
Alegata stăpânire a bunului dincolo de limitele externe ale dreptului său nu poate fi echivalată decât cu o detenție precară sau, cel mult, cu o posesie, niciuna însă dintre acestea nedând naștere la un drept fondat de a uza de acțiunea în revendicare ci, cel mult, de alte căi procesuale cu care însă instanța nu a fost învestită în această pricină.
Cum din analiza înscrisurilor și a raportului de expertiză administrate de prima instanță rezultă de o manieră clară că niciuna dintre construcțiile pârâților (în particular șopronul) nu au fost edificate pe terenul proprietatea apelantului, Tribunalul reține că nu prezintă nici cea mai vagă relevanță pentru speța dedusă judecății inexistența unei autorizații de construcție pentru șopron. Cu alte cuvinte, cât timp prin edificarea construcției pârâții nu au acaparat din imobilul teren al reclamantului, nu doar că este nerelevantă realizarea construcției în mod legal sau nu, ci înseși acțiunea reclamantului este în mod vădit nefondată, acesta nefiind vătămat în niciun fel în dreptul său de existența acestei construcții.
În plus, la punctul 4 din raportul de expertiza expertul desemnat în cauză a răspuns de o manieră fermă și ancorată în probatoriul administrat la obiectivul instanței, precizând că pârâtul nu are edificata vreo construcție pe terenul reclamantului.
18. Din aceleași concluzii ale raportului de expertiza instanța retine ca la data când părțile au dobândit cele doua imobile casa de locuit care au un perete comun, panoul despărțitor din pod exista deja, fapt recunoscut de către ambele părți și consemnat ca atare de către expert.
Existenta acestui panou despărțitor nu poate fi pusa la îndoiala atât timp cât ambele părți au recunoscut acest lucru, chiar daca, in niciunul din contractele de vânzare-cumpărare ale celor doua parți, nu se face vorbire despre acesta.
Susținerea reclamantului ca pârâtul a construit un perete din scândura, ocupând podul sau pe o porțiune de circa 1 metru, îngrădindu-i astfel accesul la coșurile de fum nu poate fi primita favorabil de către instanță, motivat de faptul ca din niciun mijloc de proba nu rezultă aceste elemente.
Cu toate acestea, completând analiza oferită de către prima instanță, Tribunalul notează că într-adevăr, din chiar lucrarea realizată de către expert în fața primei instanțe apare că în realitate aceste panouri care delimitează podurile caselor părților nu s-ar afla tocmai pe linia de hotar dintre proprietăți (schiță - fila 65 dosar de primă instanță).
În această privință alegația pârâților privitor la incidența instituției uzucapiunii de scurtă durată nu poate fi primită favorabil întrucât
Prin raportare la textele legale incidente în această materie, instanța reține că uzucapiunea reprezintă acel mod de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra unui bun în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Instanța subliniază că apărarea pârâților nu vizează uzucapiunea de lungă durată și, implicit, analiza instanței nu se va opri asupra acestei instituții de drept substanțial, în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.
Uzucapiunea de scurtă durată, invocată de către pârâți în apărare trebuie să se raporteze numai la bunuri imobile și individual determinate (cerințe regăsite în prezenta pricină) și presupune întrunirea a trei cerințe cumulative:
- să existe o posesie utilă și de bună-credință;
- aceasta să fie exercitată pentru o perioadă de cel puțin 10 ani;
- posesia să se întemeieze pe un just titlu (cauză) în accepțiunea art. 1895 Cod civil.
Analizând situația faptică reținută de instanță prin raportare la legislația relevantă și, implicit, la cerințele uzucapiunii de scurtă durată rezultă neîntrunirea tuturor acestor condiții în prezenta pricină.
Astfel, din mijloacele de probă administrate rezultă posedarea imobilului (mai precis a diferenței de construcție - pod - asupra căreia pârâții ori autorii lor nu dețin (nu au deținut) acte de proprietate) de către pârâți și autorii lor pentru o perioadă de timp de aproximativ 10 ani. În egală măsură, pornind de la prezumția relativă de bună-credință înscrisă în art. 1899 Cod civil și nerăsturnată de partea adversă, instanța nu poate nega nici buna-credință a pârâților în acțiunea de posedare a imobilului.
Rămâne de analizat dacă posesia pârâților se întemeiază pe un just titlu.
În acest sens instanța subliniază că prin just titlu are a fi înțeles orice titlu translativ de proprietate, esențial fiind ca acest titlu să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar. În măsura în care titlul ar proveni de la adevăratul proprietar (ipoteza imobilului vândut prin convenție) acest titlu este suficient prin el însuși să conducă la dobândirea proprietății, față de principiile înscrise în art. 969 și art. 1294-1295 Cod civil.
Pornind de la principiul disponibilității ca principiu fundamental al procesului civil, instanța subliniază că nu a rezultat ca privitor la această diferență de suprafață din podul comun pârâții să fi dobândit un drept printr-un just titlu, rezultând așadar că nu este incidentă instituția de drept substanțial în discuție.
Aceleași considerente sunt deopotrivă valabile și privitor la alegata incidență a uzucapiunii față de terenul alegat ca fiind acaparat de către intimați.
Cu toate acestea, Tribunalul găsește relevante cele susținute în mod constant de către reclamant în fața instanțelor și, în particular, alegația acestuia conform căreia coșurile de fum s-ar afla în partea de proprietate a pârâților, în plus, accesul la aceste coșuri putându-se face prin proprietatea pârâților (fila 44, încheiere de ședință din 10.10.2013).
Aceste două elemente alegate de către apelant sunt suficiente pentru a se prezuma că independent de poziția panourilor despărțitoare din pod, coșurile de fum la care reclamă apelantul accesul sunt pe proprietatea pârâților iar în orice situație reclamantul va trebui să obțină acordul (pe cale convențională ori judiciară) proprietarilor vecini pentru a avea acces la aceste coșuri de fum.
Cum strict pentru această chestiune legislația în vigoare conferă în mod potențial mijloace suficiente și accesibile reclamantului, văzând așadar justificarea acestuia și neprobarea vreunui refuz din partea pârâților de a permite accesul în propriul pod pentru efectuarea de verificări ori reparații la coșuri, inclusiv acest capăt de cerere va fi reținut ca fiind nefondat.
19. Văzând restul criticilor aduse de apelant față de hotărârea dată de prima instanță, Tribunalul, la o simplă lectură a actelor procesuale întocmite la nivelul judecății de către Judecătoria Focșani, constată că nu a rezultat o nepronunțare asupra unor mijloace de probă, raportul întocmit de către expert este suficient de complet pentru a răspunde problemelor deduse judecății, răspunzându-se în mod argumentat inclusiv chestiunilor pertinente ridicate de reclamant.
20. Față de considerentele expuse Tribunalul, reținând dispozițiile înscrise în art. 295 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 296 C.p.c., va respinge ca nefondată cererea de apel.
Privitor la cheltuielile de judecată efectuate în această fază procesuală, analiza înscrisurilor depuse de partea învingătoare în proces a condus instanța la concluzia că toate cheltuielile efectuate de intimați constau în cheltuielile cu reprezentantul convențional – avocat R. M. (factura nr._/02.10.2013 pentru suma de 2.000 lei - fila 53);
În privința acestei categorii de cheltuieli de judecată instanța apreciază că își găsesc aplicare dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.c.
În egală măsură, instanța apreciază că se impune a fi realizată o distincție, pe de o parte, între raportul de drept material dintre intimați și reprezentantul lor procesual, raport în care convenția părților are valoare de lege în măsura respectării regulilor în materie de valabilitate a convențiilor („pacta sunt servanda” – art. 969 Cod civil) și în care părțile sunt în principiu libere în stabilirea drepturilor și a obligațiilor corelative, și pe de altă parte, raportul procesual dintre apelant și intimați, primul în calitatea sa de parte căzută în pretenții, raport în care cu privire la cheltuielile de judecată devin incidente prevederile art. 274 C.p.c. D. cel de-al doilea raport juridic poate fi cenzurat în cadrul acestei proceduri de către instanță, în contextul procedural dat.
Cu toate acestea, văzând prevederile art. 274 alin. 3 C.p.c., mai sus citate, instanța apreciază că se impune o dozare a cheltuielilor de judecată ce trebuie suportate de apelant.
În acest sens, instanța constată că onorariul, în cuantumul solicitat de intimați, este disproporționat de mare în contextul complexității reale și a duratei procedurilor în fața instanței de apel, a activității efective depusă de reprezentantul procesual al intimaților dar și a celor reținute în prezenta sentință.
Instanța apreciază că o atare măsură se justifică cu luarea în considerare a gradului concret de dificultate a speței dedusă judecății. În egală măsură, durata procedurilor precum și faptul că motivarea hotărârii a fost structurată într-o mică măsură pe susținerile intimaților reprezintă elemente care conduc la concluzia instanței că se impune reducerea cuantumului onorariului de avocat al intimaților la care are a fi obligat apelantul.
Respectând activitatea depusă de avocat în motivarea întâmpinării și complexitatea argumentării, văzând participarea apărătorului acestei părți la înfățișări și neafectând prin prezenta dreptul avocatului de a fi remunerat conform convenției încheiată cu intimații, instanța apreciază ca rezonabilă reducerea onorariului la suma de 1.500 lei.
În concluzie, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 C.p.c. va micșora onorariul avocatului intimaților la nivelul sumei de 1.500 lei și în temeiul art. 274 C.p.c. va obliga apelantul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant T. C., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1692 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V..
În baza art. 274 al. 1 și al. 3 c.pr.civ., obligă apelantul către intimat la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. J. R. S.
GREFIER,
C. D.
Red. DJ
Tehnored. CD
25.11.2013/4 ex.
Judecător fond – M. G.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 554/2013. Tribunalul VRANCEA | Întoarcere executare. Decizia nr. 985/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
