Fond funciar. Decizia nr. 775/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 775/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 5555/315/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 775
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - V. V. N.
Judecător - D. J.
Judecător - R. S.
Grefier - M. J.
Pe rol pronunțarea recursurilor declarate de recurenții P. N. – D. cu domiciliul în ., .. 192 și P. C. M. cu domiciliul în ., .. 192 și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în com. Aninoasa, .. 190, jud. Dîmbovița la Cabinet av. L. I., împotriva sentinței civile nr. 4536 din 04 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 septembrie 2013, consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, în vederea deliberării pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 03 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Targoviste în cadrul dosarului nr._, reclamanții P. N. D., P. C. M., prin mandatar P. N. D., P. F., P. Steluța, prin mandatar P. N. D., și P. I. au solicitat obligarea primarului să respecte și să constate împrejurările menționate în cuprinsul cererii (f. 10).
Prin încheierea de ședință din 12.11.2010 (f. 9), instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale, reținând că aceasta a fost formulatătardiv.
Ca urmare a disjungerii acestei cereri reconvenționale s-a format un nou dosar cu nr._/315/2010.
Prin interogatoriul luat din oficiu, reclamantul P. N. D. a arătat că înțelege să precizeze obiectul acțiunii, în sensul că solicită exclusiv constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/13.09.2001 cu privire la menționarea suprafeței de 2800,00 mp situată în T 18, P 1/21/1, a actelor subsecvente emiterii acestui titlu, și anume certificatele de moștenitor nr. 170, 171 și 191 din 2001, procesul verbal de punere în posesie nr. 44/2001, fișa de punere în posesie care a stat la baza emiterii titlului de proprietate atacat, mențiunile din registrul agricol și fiscal din anii 2010 și 2011 cu privire la suprafața menționată.
Partea a indicat de asemenea și părțile cu care înțelege să se judece și că înțelege să renunțe la cererile ulterioare.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar în data de 29.11.2011 reclamanta P. C. M. a precizat obiectul și părțile acțiunii în același sens ca și reclamantul P. N. D..
Prin cererea din data de 30.03.2012, reclamantele P. Steluța, P. F. și P. I. au arătat că înțeleg să renunțe la judecata cererii formulate.
In motivarea acțiunii astfel precizată și modificată, cei doi reclamanți P. N. D. și P. C. M. au arătat următoarele: persoana menționată în titlul de proprietate nr._/13.09.2001, G. A. nu era îndreptățită la reconstituire cu privire la suprafața de 2800,00 mp pe amplasamentul din titlu, și anume T 18, P 1/21/1, persoană îndreptățită la reconstituire fiind reclamantul P. N. D., care a formulat cerere de reconstituire; terenul în cauză este suprapus cu terenul pe care au posesia și proprietatea reclamanții, teren care a fost anterior al tatălui său P. N. D., conform titlului de proprietate nr._/25.10.1996.
Prin Sentința civilă nr. 3246/2012 (f. 5 dosar fond) s-a a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/2001 și a actelor subsecvente, ca neîntemeiată, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capetele cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a mențiunilor din registrele agricole și fiscale pe anii 2012 și 2011 cu privire la suprafața de 2800 mp si s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/2001 emis pe numele lui G. A. și a actelor subsecvente reprezentate de certificatele de moștenitor nr. 170, 171 și 191 din 2001 emise de BNP Acta Legalia, procesul verbal de punere în posesie nr.44/2001 și fișa de punere în posesie ce au stat la baza emiterii titlului atacat.
A fost format unui nou dosar, inregistrat nr._, având ca obiect capetele de cerere menționate anterior.
Prin Sentința civilă nr.4536/4._ a Judecatoriei Târgoviște s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a BNP Acta Legalia Târgoviște si s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate act, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BNP Acta Legalia Târgoviște, chemată în judecată ca pârâtă în privința capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute parțiale a
certificatelor de moștenitori nr. 170, 171 și 191 din 2001, a reținut ca potrivit art. 3 din Legea nr.36/1995, a notarilor publici si a activității notariale, notarul este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, având statutul unei funcții autonome. În urma exercitării competentei generale, astfel cum este aceasta reglementata de dispozițiile art. 10 din actul normativ menționat, notarul public poate avea calitate procesuala pasiva numai în situația formulării unei plângeri împotriva încheierii de respingere a cererii de autentificare a unui act juridic, nu si în situația reglementată de art.88 din Legea nr.36/1995, constând în verificarea legalității certificatului de moștenitor.
Faptul ca legea oferă părților posibilitatea de a apela la notarul public pentru constatarea unor raporturi juridice civile a fost apreciat ca nefiind de natura sa-i confere acestuia calitate procesuala pasiva, întrucât nu devine parte in raportul juridic cu a cărei constatare a fost investit.
Referitor la fondul cauzei, a reținut că în baza Sentințelor civile nr. 1812/1992 și nr. 5050/1994 pronunțate de Judecătoria Târgoviște (f. 129 și urm.) s-a emis titlul de proprietate nr._/25.10.1996 (f. 128) pe numele reclamantului P. N. D., pentru o suprafață de 3,59 ha.
La data de 27.01.1993 comisia locală a procedat la punerea în posesie a autoarei pârâților, cu 2800,00 mp, cu ocazia întocmirii schiței anexă constatându-se că o parte din acest teren este ocupată de moștenitorii lui P. N. (procesul verbal și schița depuse la f. 3,4 din dos. nr. 7925/1997 prim. voi.).
Prin Sentința civilă nr. 7561/03.12.1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște (f. 77 și urm. din dos. nr. 7925/1997 voi. 2) a fost anulat în parte titlul de proprietate nr._/25.10.1996 (f. 128) al reclamantului, pentru o suprafață de 923,00 mp, reținându-se că pentru suprafața de 2800,00 mp (suprafața în litigiu) care cuprinde și suprafața de 923,00 mp, îndreptățită la reconstituire este autoarea pârâților și nu autorul reclamanților.
Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia nr.3801/30.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (f. 23 din dos. 7363/2000).
La data de 13.09.2001 a fost emis titlul de proprietate nr._/2001 pe numele autoarei pârâților, defuncta G. A. (f. 139), pentru o suprafață de 8029,00 mp., în care este inclusă și suprafața ce în litigiu de 2800,00 mp.
La baza emiterii titlului de proprietate au stat cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 390/14,03.1991 (f. 140), evidențele din registrul agricol pe anii 195-1963, voi. 1, f. 4, pe numele autorului defunctei, numitul G. S. I. (f. 142); Decizia civilă nr. 1170/27.11.1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița (f. 144), precum și hotărârile menționate anterior, hotărâri pronunțate în dosarul de fond funciar nr. 7925/1997.
Din analiza evidențelor agricole menționate dar și raportul de expertiză și completarea la acesta, depuse în dosarul nr. 7925/1997 (f. 231 dos. nr. 7925/1997 prim. vol. și f. 2 dos. nr. 7925/1997 vol. 2) a constatat rezultă că autorul defunctei G. A., figura înscris cu o suprafață de 0,77 ha.
A mai reținut ca aceasta împrejurarea este confirmată și de considerentele hotărârilor pronunțate în dos. nr. 7925/1997, în care au figurat ca părți atât reclamantul P. N. D. (reclamanta P. C. M. fiind la rândul său ținută de hotărârea pronunțată în contradictoriu cu celălalt reclamant întrucât a dobândit terenurile din titlul reclamantului prin contract de donație f. 17, 19) cât și pârâții.
Prin acțiunea din acel dosar înregistrată în data de 11.09.1997
pârâții din prezenta cauză, în calitate de moștenitori ai defunctei G.
A., au chemat în judecată printre alte persoane și pe reclamantul din
prezenta cauză P. N. D., solicitând constatarea nulității parțiale
a titlului de proprietate nr._/25.10.1996 (f. 128) pentru o suprafață de 2000,00 mp.
Din considerentele Sentinței civile nr. 7561/03.12.1999 pronunțată în dosarul de fond funciar dintre aceleași părți, a mai constatat că reclamantul P. N. D. (și implicit și reclamanta P. C. M., în calitate de succesor cu titlu particular) a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețe ce exced suprafețelor deținute de autorul său, împrejurare confirmată și de raportul de expertiză și completarea la raport depuse în acest dosar.
Cu privire hotărârile mai sus enunțate (și anume Sentința civilă nr. 7561/03.12.1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, Decizia nr. 1212/2000 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dos. 2052/2000, Decizia nr. 3801/30.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești), a apreciat că operează puterea de lucru judecat ca efect al unei hotărâri judecătorești.
Dezlegarea dată problemelor de drept în dosarul nr. 7925/1997 s-a constatat că se impune în cauză cu forța prezumției de lucru judecat, ca mijloc de probă ce face dovada unei anumite rezolvări jurisdicționale anterioare.
Instanța nu a reținut apărările reclamantului în sensul că reconstituire s-a făcut în mod greșit pe numele autoarei pârâților pentru suprafața de 2800,00 mp din T 18, P 1/21/1, întrucât reclamanții nu au făcut dovada unor noi împrejurări de fapt.
Din contră, a considerat reclamanții au invocat aceleași aspecte de fapt și de drept care au fost avute în vedere deja și soluționate de către instanțele anterioare.
Nici raportul de expertiză extrajudiciară depus de către parte (f. 112) nu a fost retinut, întrucât acesta nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei. S-a apreciat că într-adevăr prin acest raport se pune în discuție suprapunerea între suprafețele din cele două titluri invocate de către părți, însă acest aspect nu prezintă relevanță atâta timp cât titlul invocat de către reclamanți a fost deja desființat în parte prin hotărârile anterioare, hotărâri în care s-a reținut că în privința suprafeței de 2800,00 mp autorul nici reclamanților și nici aceștia nu erau îndreptățiți la reconstituire.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, accesorii, având ca obiect constatarea nulității actelor subsecvente emiterii acestui titlu, și anume certificatele de moștenitor nr. 170, 171 și 191 din 2001, procesul verbal de punere în posesie nr. 44/2001 și fișa de punere în posesie care a stat la baza emiterii titlului de proprietate atacat, a reținut că respingerea acestor capete de cerere se impune față de soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere principal al acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termen legal reclamanții P. C. M. si P. N. D., criticând sentința pentru nelegalitate si netemeinicie.
Reclamanta P. C. M. a arătat ca terenul in litigiu este înconjurat pe toate părțile de terenul proprietatea recurenților, fiind reconstituit in mod abuziv moștenitorilor defunctei G. A. pe acest amplasament.
Curtea si gradina au fost proprietatea recurenților încă de dinainte de colectivizare, a fost preluata de comuniști si retrocedată potrivit Legii nr.18/1991.
A invocat împrejurarea ca judecătorul care a pronunțat sentința recurată a fost mai degrabă preocupat de mandatul de reprezentare pentru părțile din cauză decât de judecata propriu-zisă. Î_ această situație, recurenții s-au adresat CSM, reclamând conduita inchizitorială a judecătorului si tergiversarea soluționării cauzei.
Reconstituirea s-a făcut pentru întreaga suprafață de teren la care era îndreptățit tatăl recurentei, iar din planul parcelar nou reiese ca suprafața de teren reconstituită este egală cu cea din evidențele agricole.
Instanța de judecata a comis o greșeală in momentul în care a respins acțiunea, la fel ca si instanța care a judecat acțiunea in constatarea nulității titlului in anul 1999. Mai mult, obiectul acțiunii judecate in anul 1999 a fost anulare act și nu fond funciar, cum greșit a reținut instanța de fond.
Terenul în litigiu este îngrădit si se află in posesia recurenților.
Instanța de fond nu a ținut seama de expertiza depusă de recurenți și nici asupra planului parcelar, iar referirea la expertiza B. G. din dosarul judecat in anul 1999 este eronată, aceasta expertiză, cu completarea ulterioară fiind favorabilă reclamanților. În expertiza depusă de recurenți la dosarul cauzei se face vorbire despre împrejurarea ca terenul lui R. A. era vecin cu terenul cumpărat in anul 1923 cu terenul cumpărat de străbunicul reclamantei, ceea ce înseamnă că terenul defunctei G. aurica avea alt amplasament.
Din analiza înscrisurilor aflate in dosarul din 1999 reiese ca terenul cumpărat de G. A. de la bunicul recurentei in anul 1962 este situat pe un alt amplasament, in continuarea curții, dar ca lot în folosința al acesteia.
Instanța de fond a ignorat împrejurarea ca Sentințele nr.1812/1992 si nr.5050/1994 au lămurit situația ca terenul pretins de tatăl recurentei are dimensiunile indicate de reclamanți.
A mai arătat că instanța de fond nu a ținut seama de achiesările principalilor pârâți la retențiile reclamanților.
Recurentul P. N. D. a arătat ca sentința este nelegala și netemeinică, întrucât instanța de fond nu a ținut seama de raportul de expertiză extrajudiciară din dosarul nr.7925/1999, din care reiese ca terenul reconstituit defunctei G. A. avea alt amplasament și a fost înstrăinat.
De asemenea, nu a ținut seama de mărturisirea făcută in fața instanței si prin cerere scrisă, prin care moștenitorii defunctei G. A. arată că sunt de acord cu admiterea acțiunii formulate.
Nu există putere de lucru judecat in cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1204 si 1206 cod civil.
Planul de amplasament întocmit in anul 2012 arată clar ca titlul de proprietate si certificatele de moștenitor nu cuprind si tarlaua 18.
Prin întâmpinarea din data de 15.04.2013 intimata C. locala pentru aplicarea legilor fondului funciar Aninoasa a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În motivare a arătat că în baza Sentinței civile nr.7561/3.12.1991 a Judecătorie Târgoviște a întocmit documentația ce a precedat emiterea titlului de proprietate pe numele defunctei G. A..
Defuncta era îndretapțită la reconstituirea dreptului pe amplasamentul atribuit, in condițiile in care autorul acesteia, G. I., a fost înregistrat în registrul agricol pe anii 1959-1963 cu această suprafață, iar după colectivizare a fost utilizat ca lot în folosință.
A mai arătat ca nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art.III lit.a din Legea nr.169/1997.
Prin încheierea nr.2957/29.05.2013 a Inaltei curți de Casatie si justiție s-a dispus strămutarea judecării recursurilor de la Tribunalul Dâmbovița la Tribunalul V..
Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce vor fi arătate mai jos:
In primul rând, constatând ca motivele invocate in cele două recursuri sunt comune, urmează ca răspunsul la sa se dea mai întâi motivelor comune, si, mai apoi, motivelor care nu se regăsesc in fiecare dintre cele doua recursuri.
Principala critică din cele doua recursuri vizează modul în care instanța de fond s-a raportat la Sentința civila nr.7561/3.12.1999 a Judecătoriei Târgoviște, irevocabilă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 1212/2000 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
In sens larg, puterea de lucru judecat (res judicata) presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul si că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza si fiind purtat intre aceleași părți, ci si contrazicerea intre două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute . definitivă printr-o alta hotărâre judecătorească posterioară, data in alt proces.
Așadar, de vreme ce aceeași problema dedusa judecății într-un litigiu dintre aceleași parți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond ., rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotararilor, a dobândit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanța sesizată ulterior.
Jurisprudența CEDO statuează imposibilitatea pronunțării in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
Astfel, hotărârea pronunțată in cauza B. contra României, CEDO a condamnat Statul R. pe motiv ca sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.
De asemenea, in cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6 alin.1 din Convenție nu face nici o diferențiere intre cauzele prin care s-a admis acțiunea si cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectată si aplicată, indiferent de rezultatul procesului.
În cauza Zazanis si alții contra Greciei, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotarare nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune in discuție problema soluționata prin hotarârea definitivă.
In cauza A. contra României CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin 1 din Convenție trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat in preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contestate.
Din motivarea Sentinței civile nr.7561/3.12.1999 a Judecătoriei Târgoviște rezultă ca G. S. I. și G. A. au avut in proprietate, anterior colectivizării, suprafața de 2800 mp teren situat in intravilanul comunei Aninoasa, . s-au înscris în CAP pe perioada în care acest teren a fost la CAP, cei doi l-au deținut ca lot in folosință, iar după apariția Legii nr.19/1991au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,77 ha, drept atestat de adeverința provizorie nr.390/14.11.1991.
La data de 27.01.1993 comisia comunală a procedat la punerea in posesie a autoarei reclamantei cu suprafața de 2800 mp teren intravilan, ia cu ocazia întocmirii schiței anexe s-a constatat ca terenul este ocupat de moștenitorii lui P. N..
Pe acest amplasament s-a situat terenul deținut de G. A., fapat confirmat de martorii audiați in respectiva cauza si de actele de vânzare-cumpărare nr.5839/1923, 12/I/1933 și 1152/1962, care atestă și raporturile de vecinătate dintre ascendenta reclamaților si autorul comun al pârâților.
Prin aceasta sentință s-a mai reținut ca P. N. D. a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,08 ha teren, din care 5282mp teren intravilan, potrivit Sentinței civile nr.1812/1992. Din expertiza întocmita, a constatat ca autorul lui P. N. D. a avut în proprietate suprafața de 5500 mp teren intravilan.
Ulterior, alături de comoștenitorii B. V. și Mațău C., același pârât a obținut reconstituirea dreptului pentru suprafața de 6700 mp teren intravilan, prin Sentința civilă nr.5050/1994, mai mult decât a deținut autorul sau (5500 mp).
Prin Sentința civilă nr.172/17.03.1005 a Tribunalului Dâmbovița P. N. D. a obținut și obligarea comisiei la punerea în posesie, numai pentru suprafața de 3,08 ha, respingându-se a cererea sa fața de intervenienții G. Ș. si ceilalți referitoare la punerea în posesie cu o parte din terenul atribuit acestora. Aceasta sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului.
P. N. D. a obținut, prin Sentința civilă nr.560/31.08.1995 a Curții de Apel București și obligarea comisiilor de fond funciar la punerea in executare a Sentințelor civile nr.1812/1992, nr.8460/1992 și nr.5050/1994.
S-a concluzionat că P. N. D. a obținut prin cele două sentințe ale Judecătoriei Târgoviște o suprafață de teren mai mare decât ce deținută de autorul său, P. I N..
Din cele arătate mai sus reiese ca toate aspectele invocate ca motive de recurs sunt deja tranșate, irevocabil, prin intermediul acestei sentințe.
De altfel, chiar recurenta P. C. M. arată ca atât instanța de fond, cât și instanța care a pronunțat sentința de mai sus au greșit, admițând, implicit, că ceea ce se solicită a fi verificat in prezenta cauza a mai făcut obiectul unor dezlegări printr-o hotărâre judecătoreasca anterioară.
În ceea ce privește motivul legat de neluarea în considerare de către instanța de fond a expertizei depuse de recurenți și nici a planului parcelar, se constată ca instanța de fond nu putea să stabilească o situație de fapt contrară celei reținute prin hotărârea suscitată, iar cu privire la aceste două probe a motivat de ce ele nu pot fi primite, motivare care este corectă, cât timp expertiza depusa contrazicea cele statuate anterior irevocabil, iar noul plan parcelar nu poate fi punct de plecare pentru a analiza o situație de fapt anterioară întocmirii acestuia.
Referirea la expertiza B. G. din dosarul judecat in anul 1999 nu este eronată, analiza acesteia neputându-se face decât raportat la dispozitivul sentinței pronunțate in cauza in care această probă a fost administrată.
Instanța de fond nu a ignorat Sentințele nr.1812/1992 si nr.5050/1994.
Așa cum s-a reținut mai sus, impactul acestor doua sentințe asupra soluției din cauză, a fost deja analizat, asupra acestui aspect nemaiputându-se reveni.
Referitor la faptul că instanța de fond nu a ținut seama de achiesările principalilor pârâți la retențiile reclamanților, se constată ca, . aflate la filele 83 si 86 din dosarul de fond intimații G. M., P. A. E. si L. M. D. au arătat ca sunt de acord cu pretențiile reclamanților.
Pentru ca aceste achiesări să poată conduce la admiterea acțiunii, ar fi trebuit ca ele sa provină de la toți intimații, ori o astfel de situație nu poate fi constată in cauză.
Obiectul judecații nu poate fi divizat, pentru a se putea pronunța o hotarâre parțială, așa cum prevede art.270 VCPC, in măsura acestor recunoașteri, situație in care, in mod corect, deși nu s-a referit expres in motivare la ele, instanța nu le-a luat în calcul la pronunțarea soluției.
Fața de cele de mai sus, in baza art.312 alin 1 VCPC, va respinge cele doua recursuri ca nefondate.
Văzand ca recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții P. N. – D. cu domiciliul în ., .. 192 și P. C. M. cu domiciliul în ., .. 192 și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ., .. 190, jud. Dîmbovița la Cabinet av. L. I., împotriva sentinței civile nr. 4536 din 04 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Președinte, V. V. N. | Judecător, D. J. | Judecător, R. S. |
Grefier, M. J. |
Red:V.V.N.
10.10.2013
N.S._11.10.2013
Jud. Fond: S. I. A.
Ex 2.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 59/2013. Tribunalul VRANCEA | Fond funciar. Decizia nr. 885/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
