Revendicare imobiliară. Decizia nr. 770/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 770/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1540/231/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 770/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

PREȘEDINTE - S. M. B.

Judecător - R. H.

Judecător - V. M.

Grefier - L. A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții B. M. și B. E., ambii cu domiciliul în Focșani, ., ., județ V., împotriva încheierii de suspendare din data de 7 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. N. I. pentru recurenți și av. P. A. pentru intimații I. N., I. S. și L. R., lipsind intimații A. G. și A. A..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Av. P. A. învederează că reprezintă cei trei intimați în baza împuternicirii avocațiale de la fondul cauzei.

Av. N. I. depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurenți. O chestiune prealabilă, cu privire la mandatul de reprezentare al apărătorului, la fond pentru pârâta L. R. s-au făcut discuții vis-a-vis de reprezentare și s-a constatat că avocatul nu reprezintă partea. Pe rolul instanței mai există și un alt dosar, și în acel dosar s-au făcut discuții cu privire la mandat și s-a constatat că apărătorul nu are un mandat valabil dat de către parte.

Av. P. A. arată că discuțiile vis-a-vis de reprezentare nu se refereau la L. R. ci la soții A. și la niște rude ale lui I., care nu sunt citați în cauză dar care sunt părți în procesul de fond și care nu locuiesc în țară, pentru care a depus la dosar documente autentice emanând de la autorități de acolo că au cunoștință de acest proces și că i-au dat mandat.

Av. N. I. solicită să se pună în vedere apărătorului să depună la dosarul cauzei copia contractului de asistență juridică, doar sub aspectul dovedirii mandatului, și emiterea unei adrese către intimata L. R. să comunice dacă în cauza de față a dat mandat d-lui av. P. A..

Av. P. A. depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimații I. N., I. S. și L. R. și

Tribunalul, având în vedere statutul profesiei de avocat și regulamentul de ordine interioară, pentru instanță, împuternicirea avocațială este suficientă pentru reprezentare așa încât avocatul reprezintă în recursul de față persoanele menționate în împuternicirea avocațială.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Av. N. I., pentru recurenți, având cuvântul, solicită să se admită recursul, să se schimbe în tot încheierea de ședință din data de 7 martie 2013 în sensul respingerii cererii de suspendare potrivit art. 244 pct. 1 C.pr.civ. ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 244 pct. 1 C.pr.civ. prevăd că instanța poate suspenda judecata, sintagmă din care rezultă caracterul facultativ al suspendării. Pentru a fi incidente aceste dispoziții ale legii trebuiesc îndeplinite cumulativ două condiții. În primul rând, soluția din dosarul de față să depindă în tot de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale care se judecă într-un alt dosar, chestiune prejudicială care să fie ea însăși în curs de judecată. În speța de față nu ne aflăm în îndeplinirea cumulativă a acestor două condiții. Este adevărat că se află pe rolul Judecătoriei Focșani dosarul nr._ . Însă, în timp ce la data de 7 martie 2013 când s-a dispus suspendarea acestei cauze, cauza ar fi putut ieși în pronunțare motivat de aspectul că se administrase toate probele până la acel termen, cu excepția probelor care rămăseseră de administrat în termenul din 7 martie, dosarul nr._ care are ca obiect anularea titlului lor de proprietate este înregistrat pe rolul instanței cu 2-3 zile înainte. De atunci și până în prezent dosarul care se apreciază că ar avea o înrâurire hotărâtoare nu a avut niciun termen de judecată, este încă în faza administrativă a procedurii. Acest aspect presupune o tergiversare a prezentului dosar, dosar în care s-au administrat toate probele. Subliniază că recurenții au calitatea de proprietari în baza unui act de vânzare cumpărare autentic, transcris în cartea funciară, deci opozabil terților, au o construcție începută pe acel teren și intimații îi obstrucționează și îi împiedică să folosească terenul motivând că le aparține. Din titlul de proprietate rezultă că terenul lor se învecinează pe două laturi cu străzi ale mun. Focșani iar pe alte două laturi cu terenul primăriei mun. Focșani și cu M. C., nici măcar nu se învecinează cu intimații ca să fie un motiv serios de suspendare a cauzei, în condițiile judecării cauze de anulare a titlului de proprietate. Intimații nu au calitatea de proprietar, nu și-au dovedit niciun fel un drept real cu privire la terenul în litigiu și ca atare suspendarea nu face altceva decât să împiedice judecarea, cu rea credință, în prezentul dosar. Dosarul de față este înregistrat aproape la începutul anului 2012, pârâții dacă aveau un drept cu privire la această cauză ar fi trebuit să formuleze o cerere reconvențională și să-și susțină dreptul lor cu privire la teren, ar fi trebuit, încă de atunci, să invoce nulitatea titlului lor în cadrul acestei cauzei. Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, nu pentru că nu au cunoscut sau pentru că nu au beneficiat de asistență juridică, ci toate aceste lucruri sunt făcute cu scopul de a tergiversa judecata. În acest moment drepturile lor de exercitare a dreptului de proprietate, de continuare a lucrărilor construcției le sunt obstrucționate datorită acestui proces. Mai mult decât atât, intimații nu dețin o hotărâre de sistare a lucrărilor, efectiv nu au făcut absolut nimic, reaua credință fiind cu totul și cu totul evidentă.

Solicită admiterea recursului, desființarea încheierii de suspendarea și trimiterea cauzei spre continuarea judecății. Arată că și în situația în care, să presupunem că intimații ar aduce un act care să arate dovada unui drept real pe terenul proprietatea recurenților, ar exista alte instituții, eventual o revizuire, care pot fi promovate în situația în care pârâții și-ar proba un drept al lor, însă ei nu au probat absolut nimic.

Av. P. A., pentru intimații I. N., I. S. și L. R., având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare din 7 martie 2013. Dosarul de față are ca obiect acțiune în revendicare în baza unui contract de vânzare cumpărare din 3.09.2010. Împotriva acestui contract de vânzare cumpărare intimații au formulat o acțiune în constatarea nulității absolute, ce face obiectul dosarului nr._, care la momentul 7 martie nu primise termen dar acum are termen pe 30 octombrie. În dosarul inițial, nr._/231/2010 cei 3 intimați și alte rude ale lor au solicitat instanței să constate că sunt proprietarii terenului aferent imobilului din . baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din normele de aplicare ale acestei legi. Situația este cât se poate de simplă. Au fost 4 familii care au cumpărat imobilul la Legea nr.112/1995 și singular în țară, în V., s-a spus că cine cumpără casa nu dobândește și suprafața de teren aferentă, care reprezintă limita până în 250 mp., suprafața este în jur de vreo 1200 mp. După promovarea acțiunii în contradictoriu cu Primăria Focșani, la 3 luni cumpără d-l B. care este lucrător la primăria Focșani, lucrează la cadastru, la agricol. S-a vorbit de rea credință din partea intimaților și că ar fi deschis un proces cu rea credință, dosarul nr._ 12 este promovat de recurenți. Intimații sperau să se clarifice situația în dosarul nr._/231/2010 întrucât art. 9 din legea 112 prevede că odată cu cumpărarea construcției și anexelor se dobândește și terenul aferent iar potrivit art. 37 din norme prin teren aferent se înțelege terenul necesar bunei funcționalități a acelei construcții. Recurenții susțin că nu se învecinează cu terenul lor ci cu terenul primăriei, evident, atâta timp cât primăria nu recunoaște doar terenul de sub construcție și în schițele lor așa apare. Referitor la acțiunea în revendicare, câtă vreme a solicitat să se constate nulitatea titlului lor, evident că trebuie suspendat procesul.

Solicită respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare.

În replică, av. N. I., arată că recurenții nu au cumpărat de la primăria Focșani ci de la o terță persoană B. care a dobândit terenul în baza Legii nr.10/2001 în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile și ca atare terenul de 425 mp. a intrat în circuitul civil.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea din ședința publică din data de 07.03.2013 s-a dispus suspendarea judecății care face obiectul dosarului nr._ 12 având în vedere că titlul de proprietate invocat de reclamant este contestat de pârâtul I. N. în cadrul cererii ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Focșani, iar modul de soluționare a acestuia din urmă are o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei de față.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecății, reclamanții B. M. și B. E. au declarat recurs susținând următoarele critici și argumente:

1.legat de suspendarea prevăzută de art. 244 pct.1 cod procedură civilă are caracter facultativ iar în dosarul nr._ 12 s-au administrat toate probele și astfel se încalcă principiul celerității judiciare cauzelor.

2.recurenții au calitate de proprietari ai bunului revendicat potrivit actului de vânzare cumpărare nr. 592/2010 dreptul de proprietate fiind intabulat spre deosebire de pârâtul A. G. care nu face dovada niciunui drept cu privire la bunul revendicat.

3.nu este îndeplinită condiția rezolvării unei chestiuni prejudicială și nici condiția existenței unui proces în curs de judecată.

Recursul este nefondat.

1.Este adevărat că norma legală instituită de prevederile art. 244 pct.1 cod procedură civilă are caracter facultativ însă în speță, principiul soluționării cu celeritate a cauzei este subsidiar principiului tranșării definitive a litigiului, având în vedere obiectul judecății dosar nr._ 12 respectiv revendicarea terenului în suprafață de 400 mp, ceea ce impune verificarea valabilității titlurilor de proprietate fie pe calea comparării titlurilor în cadrul acelui proces, fie pe calea unei acțiuni separate cum este cazul de față prin introducerea pe rolul instanței a cererii de nulitate privind titlul de proprietate al reclamantei.

2.Deși rezultă cu evidență (fila 405) că cererea înregistrată sub nr._ a fost depusă de pârâtul I. N. argumentul recurentei relativ la calitatea de detentor precar sau de neproprietar a pârâtului A. G. nu are relevanță în susținerea acestui motiv de recurs.

3.S-a mai arătat că soluționarea cauzei având ca obiect revendicarea imobiliară presupune constatarea valabilității titlului de proprietate al reclamantului și care în speță face obiectul cauzei nr._ .

Cum valabilitatea titlului de proprietate al reclamantului reprezintă o componență esențială și o condiție de fond a soluționării procesului de revendicare cauza nr._ constituie o chestiune prejudicială și care se află în curs de judecată la data invocări din oficiu de către instanța de fond a incidentului procedural al suspendării judecății.

Este adevărat că această din urmă cauză se soluționează potrivit noilor proceduri civile în vigoare de la 15.02.2013, însă la aprecierea sintagmei ,,obiectul unei alte judecăți” prev.de teza finală a art. 244 al.1, trebuie avută în vedere și noțiunea de proces la care se referă art. 192 din NCPC relativ la faptul că procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță condiție îndeplinită în speță.

Având în vedere considerentele enunțate, tribunalul constată că încheierea de suspendare a judecății a fost dată cu respectarea condițiilor prev.de art. 244 pct.1 cod procedură civilă dezlegarea cauzei înregistrată sub nr._ 12 ținând de verificarea valabilității titlului de proprietate al reclamantului care face obiectul cauzei nr._, și în consecință va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. M. și B. E., ambii cu domiciliul în Focșani, ., ., județ V., împotriva încheierii de suspendare din data de 7 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ 12.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.

Președinte,

S. M. B.

Judecător,

R. H.

Judecător,

V. M.

Grefier,

L. A.

Red:H.R.

08.10.2013

N.S._09.10.2013

Jud. Fond. M. P.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 770/2013. Tribunalul VRANCEA