Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 802/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 802/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1415/275/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 802
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - D. J.
JUDECĂTOR - R. S.
JUDECĂTOR - V. V. N.
GREFIER - C. D.
La ordine pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul P. C., domiciliat în com. Vizantea-Livezi, ., împotriva sentinței civile nr. 703 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul personal și asistat de avocat D. C., intimata P. I. personal și intimatul P. D. personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu este timbrat, după care:
Apărătorul recurentului depune la dosar: împuternicire avocațială, chitanță privind onorariul de avocat, timbre judiciare în valoare de 2,5 lei, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 205 lei, note de concluzii și memoriu de sistematizare a motivelor de recurs.
Tribunalul, nefiind cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apărătorul recurentului, având cuvântul, arată că în tot cuprinsul hotărârii s-a avut în vedere ca lege aplicabilă Vechiul Cod civil. Consideră că potrivit art. 6 alin. 6 din Legea 287/2009 și art. 5 alin. 2 din L. 71/2011 sunt aplicabile disp. NCC, finalitatea acțiunii fiind dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobiliar.
Mai susține că hotărârea este nemotivată întrucât instanța nu s-a pronunțat și nu a motivat și înlăturat excepția de rezoluțiune invocată, motivând pe nulitate absolută antecontract, confundând instituția rezoluțiunii cu cea a nulității.
Arată că nu s-a făcut dovada plății prețului în termen de 4 luni iar reclamanta a cerut perfectarea vânzării-cumpărării în baza antecontractului, omițând cu rea credință verso-ul chitanței din care rezultă termenul de plată de 4 luni pentru diferența de preț, chitanța fiind depusă integral de către pârât.
Solicită a se avea în vedere că rezolvarea dată prin dispozitiv excepției de prescripție este fundamentată pe disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1985. Acest text de lege a fost abrogat în materia supusă dezbaterii, termenul de prescripție fiind unul special, de 6 luni, ce curge de la . NCC.
Mai susține că nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat al vânzătorului de a încheia contractul, motiv pentru care cererea de rezoluțiune trebuia admisă. Arată că două rate au fost achitate după împlinirea termenului de 4 luni și că prețul nu a fost achitat în totalitate, vânzătorul fiind lipsit de beneficiul prețului.
Consideră că instanța de fond a admis în mod nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune în solicitarea rezoluțiunii antecontractului Arată că în ceea ce privește posesia intimatei asupra unei părți din teren instanța constată suspendat cursul prescripției, iar în ceea ce-l privește pe recurent constată ca prescris dreptul la acțiune deși posesia acestuia asupra terenului în litigiu este clară.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii principale pentru neplata prețului și admiterii cererii reconvenționale.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata P. I., având cuvântul, consideră că sentința este legală și temeinică.
Arată că a plătit prețul recurentului, i-a dat în trei tranșe suma de 30 milioane lei vechi și mai rămăsese diferența de 20 milioane lei vechi și când s-a dus să-i dea banii acesta nu a mai vrut să meargă la notar.
Intimatul P. D., având cuvântul, arată că menține ceea ce este scris în chitanță.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
I. pozițiile procedurale adoptate de părțile litigante la judecarea în primă instanță a pricinii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei P. în data de 28.06.2012 sub nr._ reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâții P. D. și P. C. a solicitat instanței sa pronunțe o hotărâre care sa tina loc de contract de vânzare - cumpărare cu privire la suprafața totala de 4800 mp teren fâneața situata in punctul Podeac, .. V..
În motivare a arătat ca la data 10.05.2007 a încheiat cu paratul P. D. un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 2400 mp teren arabil si faneata situat in punctul Podeac, .. V.; ca terenul promitentului vânzător provenea de la mama acestuia, fiind dobândit in indiviziune cu paratul P. C. astfel cum rezulta din CM autentificat sub nr. 122/23.05.2009 de BNP N. C.; ca prețul vânzării in cuantum de 3000 lei a fost plătit si primit in întregime la data încheierii contravenției. La data de 28.08.2008 in baza antecontractului de vânzare cumpărare încheiat cu paratul P. C. acesta s-a obligat sa-i vândă suprafața de 2400 mp teren arabil si faneata situat in punctul Podeac . V., teren aflat in continuarea celeilalte suprafețe de teren înstrăinata de paratul P. D.; potrivit înțelegerii terenul se întindea de la parau la pădure, insa urmare a opoziției paratului a stăpânit doar terenul care se întinde de la parau la drum. Prețul vânzării în cuantum de 5000 lei a fost achitat parțial - suma de 1000 lei la data încheierii convenției, suma de 1000 lei la 20.10.2009, suma de 1000 lei la data 8.02.2009 urmând ca diferența de 2000 lei sa o achite la data perfectării vânzării. Întrucât paratul P. C. a împiedicat-o sa folosească întreaga suprafața cumpărată de la paratul P. D. si o parte din terenul pe care el însuși i l-a înstrăinat in prezent stăpânește doar suprafața de 1000 mp din totalul de 4800 mp obiect al celor doua antecontracte. A operat o compensație intre diferența de preț pe care trebuia sa o achite paratului P. C. (1000 lei) si contravaloarea lipsei de folosința a terenului stăpânit de același parat pe intervalul 2008 pana in prezent.
În drept si-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 5, alin. 2 titlu X din legea 247/2005.
În probațiune a depus la dosar înscrisuri: chitanță din 10.05.2007, chitanță din 22.08.2008, chitanță din 11.10.2008, chitanță din 08.02.2009, angajament din 22.08.2008, chitanță din 26.10.2008, copie certificat de moștenitor suplimentar nr. 188/08.08.2001, chitanță din 22.08.2008, chitanță din 11.10.2008, chitanță din 08.02.2009, angajament din 22.08.2008, chitanță din 26.10.2008.
Pârâtul P. C. a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În motivare a arătat ca terenul litigios are următorii vecini: la sud drum, la E M. S. si Sfarlea G., la N padure si paraul satului, la S P. Gherorghe; ca terenul nu are suprafața de 4800 mp; ca reclamanta nu a încheiat cu paratul P. D. un antecontract de vânzare-cumpărare ci un contract de închiriere; ca a împiedicat-o pe reclamanta sa folosească terenul începând cu anul 2010; ca terenul litigios se afla in indiviziune la data înstrăinării.
Prin reconvenționala, paratul P. C. a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta cu privire la suprafața de 2400 mp teren fâneața situat in punctul Podeac .. V..
În motivare a arătat ca promitenta cumpărătoare nu si-a îndeplinit obligația de plata in întregime a prețului rămânând un rest de plata de 2000 lei din cei 6000 lei cat s-a convenit; ca reclamanta si-a însușit fructele pe intervalul 2008, 2009 si parțial 2010.
În drept nu si-a întemeiat cererea.
La termenul din ședința publica din 1.03.2013 pârâtul P. C., prin apărător a invocat excepția prescripției dreptului al acțiune si excepția nulității antecontractului de vânzare-cumpărare.
La termenul din ședința publica din 12.04.2013 instanța a pus in discuția parților excepția prescripției dreptului de a solicita rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare intervenit intre reclamanta si paratul P. C..
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, proba testimoniala - depoziția martorilor Sfarlea I., P. D., P. C., M. D., Bindar V. fiind consemnate si atașate la dosar, proba cu interogatoriu (file 82-84), proba cu expertiză tehnica specialitate topografie (file 125- 134).
II. soluția de primă instanță
Prin sentința civilă nr. 703/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă excepția nulității antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între reclamantă și pârâtul P. C. ca neîntemeiată, admisă excepția prescripției dreptului de a solicita contravaloarea lipsei de folosință cu privire la suprafața de teren menționată în cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între reclamantă și paratul P. C., admisă excepția prescripției dreptului de solicita rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între reclamantă și paratul P. C., respinsă cererea reconvențională formulată de paratul P. C. ca prescrisă, admisă acțiunea, constatată valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare (chitanță) încheiat la data de 10.11.2007 între reclamantă și paratul P. D. iar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și paratul P. D., în calitate de vânzător, având ca obiect terenul în suprafață de 2400 m.p. situat în pct. Podeac, .. V., constatată valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare (chitanță) încheiat la data de 28.09.2008 între reclamantă și paratul P. C. iar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și paratul P. C., în calitate de vânzător, având ca obiect terenul în suprafață de 2400 m.p. situat în pct. Podeac, .. V., obligată reclamanta la plata către paratul P. C. a diferenței de preț în cuantum de 2000 lei, obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1055 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.
III. cererea de recurs promovată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 09.07.2013 sub nr._, recurentul P. C. (în continuare recurentul) a formulat recurs împotriva sentinței civile mai sus amintite și pronunțată de Judecătoria P. precum și a „încheierilor de ședință care au stat la baza acestei sentințe”.
În motivarea recursului a invocat, în esență, următoarele: a cerut rezoluțiunea, vrea perfectarea doar pentru 600 mp, nu vrea să fie luate în calcul declarațiile a trei martori, acțiunea reclamantei este prescrisă, a invocat modalitățile de plată.
Recurentul a formulat cereri scrise (fila 8 și 9 ) și note de concluzii (fila 22).
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:
IV. analiza temeiniciei cererii de recurs, în lumina legislației în vigoare și a limitelor învestirii instanței
IV.1. textele legale relevante aplicabile în speță
Art. 304 pct. 9 C.p.c.: „cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii”.
Art. 6 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil: „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Conform art. 969 cod civil (de la 1864, lege activă pentru speța dedusă judecății) „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Conform art. 1295 Cod civil (de la 1864, lege activă pentru speța dedusă judecății) „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privința vânzătorului îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.
Conform art. 1 Titlul X din Legea nr. 247/2005 (lege activă pentru speța dedusă judecății) „terenurile proprietate privată, indiferent de destinația și titularul lor, sunt și rămân în circuitul civil. Ele pot fi înstrăinate și dobândite liber prin oricare din modurile prevăzute de lege, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi”.
Conform art. 2 alin. 1 Titlul X din Legea nr. 247/2005 (lege activă pentru speța dedusă judecății) „terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității”.
Conform art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 (lege activă pentru speța dedusă judecății) „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic”.
IV.2. analiza motivelor de recurs
Având în vedere elementele de argumentare ce vor fi expuse în paragrafele subsecvente, Tribunalul reține că deși sentința atacată nu este lipsita de temei legal a fost data cu nerespectarea legii.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor de recurs aduse de recurent, inclusiv în lumina art. 304¹ C.p.c., Tribunalul subliniază că prin raportare la textele legale enunțate în paragrafele anterioare de natura contractului de vânzare - cumpărare este principiul consensualismului, principiu de la care Legea nr. 247/2005 (și anterior acesteia Legea nr. 54/1998 în art. 2 (în prezent abrogată) și Legea nr. 18/1991 în art. 46 alin. 1 (abrogat)) a derogat cu privire la terenuri, indiferent de locul situării acestora, cerând de o manieră imperativă ca încheierea convenției de vânzare-cumpărare a unui teren să fie realizată exclusiv în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute.
Tribunalul amintește că legiuitorul nu a exclus posibilitatea pentru părțile contractante de a întocmi convenții preliminare, antecontracte, indiferent de modalitatea de exprimare a voinței comune a părților iar în situația în care după încheierea antecontractului cu privire la teren una dintre părți refuză să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.
Instanța mai reține că dispozițiile Legii nr. 247/2005 cuprind mențiuni cu privire la una dintre condițiile de validitate pe care trebuie să le îndeplinească un act de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren, și anume condiția formei autentice. Aceste dispoziții se completează cu prevederile Codului civil care impun între cerințele de validitate ale oricărei convenții: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza (art. 948 Cod civil). Cu privire la obiect, instanța subliniază că acesta reprezintă în această materie lucrul vândut: terenul, care trebuie să fie în comerț, să existe, să fie determinat sau determinabil, să fie licit și posibil și să fie proprietatea vânzătorului.
Ultima cerință poate fi extrasă din interpretarea logică a prevederilor art. 954 raportat la art. 1336 și următoarele Cod civil, izvorând din principiul „nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet” (nimeni nu poate înstrăina ceea ce nu este al lui).
Pornind de la aceste aspecte rezultă că părțile (sau cel puțin reclamantul față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil și pornind de la „onus probandi incumbit eius qui dicit, non eius qui negat” – art. 1169 Cod civil) în cadrul unui procesul civil având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic” sunt obligate să probeze calitatea de proprietar a înstrăinătorului, aspect esențial ce se impune a fi verificat de către instanță împreună cu celelalte condiții de validitate ale antecontractului pentru a se putea face aplicarea art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005.
Fără a relua expunerea faptică oferită de prima instanță Tribunalul reține că trebuie să rezulte dobândirea proprietății de către pârâți asupra terenului în cauză în vreuna dintre formele de dobândire a drepturilor reale prevăzute de art. 644 și art. 645 Cod civil și, implicit, îndeplinirea condiției cu privire la calitatea de proprietari a pretinșilor vânzători.
Cu toate acestea, Tribunalul reține că în conformitate cu art. 3² alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997 „În cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanța de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale și dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari. (2) Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari se aplică în mod corespunzător. (3) În cazul acestor cereri, dacă instanța de judecată va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară”.
Textul citat reprezintă în mod cert o normă legală accesibilă și previzibilă, introdusă în lege din luna iulie a anului 2009 iar aplicarea acestuia nu reprezintă o facultate pentru instanță, generată eventual de aprecierea oportunității normei, ci o obligație. De asemenea, față de data învestirii instanței, textul legal este aplicabil în speță.
Văzând particularitatea speței, Tribunalul reține că depunerea și analiza înscrisurilor prescrise de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 era în mod imperios necesară iar efectuarea unei expertize cu respectarea cerințelor indicate de textul mai sus citat se impunea în mod incontestabil.
Privitor la celelalte critici aduse de recurent, Tribunalul reține următoarele:
În primul rând, Tribunalul subliniază că modalitatea de soluționare de către prima instanță a cererii reconvenționale (având ca obiect rezoluțiune) a fost una justă, corectă fiind și soluția privitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
În concret, păstrând linia de analiză oferită de prima instanță, Tribunalul notează că excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, absoluta și peremptorie, care, prin regimul sau juridic, impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care si aceea a termenului in care poate fi exercitata.
Prescripția extinctivă pateu fi definita ca reprezentând sancțiunea care inhibă posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare a obligației civile neexercitate de subiectul activ al raportului juridic in termenul de prescripție stabilit de lege. In analiza excepției invocate, instanța trebuie sa stabilească, pe de o parte natura dreptului exercitat si, pe de alta parte, termenul de prescripție si momentul împlinirii acestuia.
Cu privire la obiect, în mod corect s-a reținut că, întrucât un antecontract prin care partile intenționează transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil dă naștere in sarcina lor la o obligație de a face, constând in încheierea in viitor a contractului in forma autentica, aceasta obligație este susceptibila de executare silita prin pronunțarea de către instanța a unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare. Prin urmare, un atare tip de acțiune poarta asupra unui drept patrimonial de creanța si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispozițiile generale înscrise in art. 1 din acest act normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege". Pe de altă parte, se reține că în privința dreptului la acțiune posesia continuă și neîntreruptă a terenului cu privire la care se cere pronunțarea hotărârii care să tină loc de act autentic de vânzare cumpărare este o împrejurare care suspendă prescripția dreptului la acțiune. Cum însă prin întâmpinarea formulată pârâtul P. C. a precizat că a împiedicat-o pe reclamantă să stăpânească terenul începând cu anul 2010, Tribunalul va reține că termenul general de prescripție înlăuntrul căruia reclamanta trebuia să formuleze acțiune nu s-a împlinit.
Privitor la cererea de rezoluțiune, asemenea primei instanțe Tribunalul constată că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 1 din același act normativ potrivit cu care „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege; termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data de 08.02.2009 (dată la care reclamanta nu și-a executat obligația de plată a prețului) fiind împlinit raportat la data formulării acțiunii (28.06.2012).
Reținând justețea soluției, pronunțată asupra excepției, Tribunalul subliniază că este de prisos și, în plus ar fi incorectă, analiza cererii reconvenționale pe fond.
În al doilea rând, Tribunalul notează că instanțele nu au fost învestite în mod formal corect cu o cerere de perfectare vânzare-cumpărare pentru o parte din teren de către recurent, în consecință neprimind favorabil susținerea acestuia din cererea de recurs.
În al treilea rând, nu vor fi primite favorabil susținerile recurentului relativ la unele depoziții de martor, atari critici nefiind formulate în mod argumentat în fața primei instanțe și nefiind probate susținerile din cererea de recurs relative la aceste persoane.
În al patrulea rând, văzând conținutul pozițiilor procesuale formulate în cauză, a sentinței recurate, Tribunalul nu reține încălcarea art. 304 pct. 6 C.p.c.
În al cincilea rând, Tribunalul reține justețea la tezei conform căreia o hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată iar prin aceasta trebuie să se răspundă în mod rezonabil tuturor argumentelor părților, susținere care își găsește izvorul în primul rând în dispozițiile legale interne (art. 261 C.p.c.) cât și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României). Pornind așadar de la imperativul unei motivări reale a hotărârilor judecătorești, Tribunalul constată că în concret sentința recurată este clar motivată și cuprinde argumentele pe care se sprijină, detaliindu-le de o manieră rezonabilă. În plus, sentința nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În al șaselea rând, față de conținutul univoc al dispozițiilor înscrise în art. 6 alin. 2 din Noul Cod civil al României rezultă că noua legiuire civilă nu este aplicabilă în speță ci textele legale mai sus indicate.
În al șaptelea rând, văzând poziția procesuală a pârâtului recurent, se deduce în mod clar refuzul acestuia de a întocmi convenția de vânzare în forma impusă de lege.
În concluzie, reținând incidența art. 304 pct. 9 C.p.c. raportat la 312 C.p.c., notând că prima instanță prin neadministrarea unor probe impuse de lege nu a intrat propriu-zis în cercetarea fondului, Tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța de fond are a respecta cerințele impuse de textul de lege citat și, în funcție de rezultatul inclusiv al probelor ce au a fi administrate în cel de-al doilea ciclu procesual care vor trebui analizate împreună cu probele administrate în primul ciclu procesual, să pronunțe pe fond soluția cu privire la cererea introductivă, având în vedere și considerentele de ordin legal statuate de instanța de control.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul P. C., domiciliat în com. Vizantea-Livezi, ., împotriva sentinței civile nr. 703 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.
Președinte, D. J. | Judecător, R. S. | Judecător, V. V. N. |
Grefier, C. D. |
Red. DJ
Tehnored. CD
01.11.2013/2 ex.
Judecător fond – D. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 800/2013. Tribunalul VRANCEA | Pretenţii. Sentința nr. 59/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
