Întoarcere executare. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 797/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 10020/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 797
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - D. J.
JUDECĂTOR - R. S.
JUDECĂTOR - V. V. N.
GREFIER - C. D.
La ordine pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta ., cu sediul în București, ., sector 1 („P. City”), prin Cabinetul de Avocatură C. P., cu sediul profesional în mun. G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3204 din 28 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimații C. V. și B.E.J. B. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părțile au solicitat judecarea și în lipsă, după care:
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 21.08.2012 pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._ reclamanta . București a investit instanța de judecata împotriva paratei C. N. V. pentru întoarcere executare silită.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza art. 4041 și 4042 C.p.c., urmează a se dispune restabilirea situației anterioare executării sentinței civile 217/09.03.2013 pronunțată în dosarul_ de Tribunalul Sibiu, desființată prin decizia civilă pronunțată la 21.01.2010 de Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5622,91 lei actualizată cu rata inflației la 21.01.2010 și până la data plății integrale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 404² alin. 3 Cod de procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.p.c.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
2. Din oficiu s-a dispus adresă la B. B. C. și S. D. pentru a înainta în copie procesul verbal de distribuire întocmit în cadrul dosarului de executare 1594/2009 cât și tot dosarul de executare.
Prin adresa 1594/2009/04.10.2012 întocmită de B. B. C. și S. D. (fila 33), depusă la termenul din 08.10.2012 s-a comunicat de B. B. C. că executarea în acest dosar nu a fost finalizată pentru că nu s-a încasat nicio sumă de bani prin executarea silită prin urmărirea imobiliară, sumele datorate de debitoare . au fost încasate prin înființarea popririi pe conturile acestuia, dar că până la eliberarea sumei, urmare a contestației la executare formulată de debitoare s-a suspendat executarea, suma poprită fiind și în prezent în contul B. B. C.
3. La termenul din 30.10.2012 reclamanta a depus precizări (fila 47) solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a B. B. C. și S. D..
4. Pârâta C. N. V., legal citată, a depus întâmpinare (filele 23-24) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând să suma obiectului acțiunii se află și în prezent în contul B., executarea nefiind finalizată.
5. Prin Sentinta civila nr. 3204/28.06.2013 a Judecatoriei Focsani s-a respins ca ramasa fara obiect exceptia vizand lipsa dovezii calitatii de reprezentant legal pentru reclamanta, s-a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasivea a paratei C. V., a fost admisă exceptia prematuritatii formularii actiunii si pe fond respinsă actiunea formulata de reclamant ca prematur formulata.
In motivare prima instanță a reținut: Conform art. 4041 alin. 1 C.pr.civ., se prevede că-n cazul desființării titlului executoriu, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. Obligația de restituire revine creditorului în situația în care acesta a primit bunurile rezultate din executarea silită, în speță sumele poprite în baza sentinței civile 217/09.03.2009 a Tribunalului Sibiu nu au ajuns în posesia creditorului. Conform adresei 1678/2009/02.10.2012, pg. 28 dosar și pg. 47 dosar, pornită de B. B. C. și S. D. ca urmare a popririi înființate, terțul poprit a virat suma pentru care s-a înființat poprirea dar nu s-a dispus eliberarea sumei ca urmare a contestației la executare formulată de O. P. SA, executarea fiind suspendată suma poprită fiind și-n prezent în contul executorului judecătoresc. Cum executarea silită este în prezent suspendată iar suma se află în contul executorului judecătoresc, executarea nefiind finalizată, nefiind distribuite sumele rezultate din executare, cererea apare ca prematur formulată urmând a fi respinsă pentru acest considerent. Cu privire la excepția vizând lipsa dovezii calității de reprezentant legal pentru reclamantă instanța o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere că-n cursul cercetării judecătorești s-a depus dovada calității de reprezentant legal.
6. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal reclamanta ., aratand ca sentinta este nelegala si netemeinica intrucat instanta de fond a respins in mod gresit actiunea ca fiind prematur formulata. Instanta de fond a retinut in mod gresit ca, nefiind finalizata executarea silita, aceasta fiind suspendata ca urmare a admiterii cererii de suspendare formulate chiar de reclamanta din prezenta cauza, iar sumele obtinute prin executare nefiind distribuite, actiunea ar fi prematura. In realitate, nemaiexistand titlu execuoriu, toate actele de executare sunt desfiintate de drept. De altfel, executarea silita nici nu ar mai putea continua, chiar daca a fost suspendata, intrucat nu mai exista titlu executoriu. Instanta de fond nu s-a pronuntat asupra cererii de introducere in cauza a B. B. C. si S. D., cerere care a fost formulata de recurenta la data de 11.12.2012, motivat de faptul ca suma ce a fost poprita din conturile recurentei se afla in prezent in conturile executorului judecatoresc.
7. Intimata C. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
8. Recursul este fondat, pentru cele ce vor fi aratate în paragrafele subsecvente
Tribunalul reține că prima instanță a apreciat actiunea ca fiind prematura, motivand ca executarea este supendata in prezent, ca urmare a admiterii unei cereri in acest sens de catre recurenta reclamanta si ca sumele poprite se afla in in contul executorului judecatoresc, nefiind distribuite.
Pornind de la acest aspect, Tribunalul amintește că potrivit art. 109 alin 2 din Vechiul Cod de procedura civila (în continuare C.p.c.), aplicabil in cauza, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Textul de lege suscitat prevede situațiile in care este necesara îndeplinirea unor proceduri prealabile introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv atunci când legea prevede ca sesizarea instanței se face numai după îndeplinirea unei astfel de proceduri.
In cauza, nu se poate vorbi despre neîndeplinirea unei astfel de proceduri prealabile, nicio prevedere legala necondiționând introducerea cererii de întoarcere a executării de îndeplinirea unor formalități prealabile.
Nu poate fi vorba nici despre existenta unei obligații pentru aducerea căreia la îndeplinire este prevăzut un termen legal ori convențional.
De altfel, motivarea instanței este atât eronată cât și contradictorie. Pe de o parte, se retine ca executarea silita este suspendata iar pe de alta parte ca suma obținuta din executarea silita nu a fost distribuita creditorului, fiind rămasa in contul executorului judecătoresc. Este vorba de doua motive care nu pot împiedica, in niciun caz, întoarcerea executării.
Tribunalul mai amintește că în conformitate cu art.404¹ C.p.c. in toate cazurile in care se desființează titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
In speța dedusă acestei judecăți, executarea silita nu ar fi mai putut continua in nicio situație, chiar si daca nu ar fi intervenit suspendarea, având in vedere ca titlul executoriu in baza căruia s-a derulat a fost desființat in mod irevocabil.
Daca ar sa fi se urmeze raționamentul instanței de fond s-ar ajunge la concluzia ca restabilirea situației anterioare nu se poate face decât după distribuirea prețului, or continuarea executării silite nu mai poate avea loc, având in vedere desființarea titlului executoriu.
În egală măsură, Tribunalul găsește întemeiată și cea de-a doua critică de recurs formulată de recurent, aceasta fiind evidentă în lumina limitelor învestirii primei instanțe în planul cadrului procesual subiectiv și a conținutului dispozitivului sentinței recurate.
În consecință, in baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.p.c., va admite recursul, va casa sentința în parte si va respinge ca neîntemeiata excepția prematurității formulării acțiunii. Va menține soluția privind soluționarea excepției privind lipsa calității de reprezentant și lipsa calității procesuale pasive.
Va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru judecarea fondului.
In rejudecare, instanța se va pronunța si asupra cererii de introducere in cauza a a B. B. C. si S. D. si va stabili în mod argumentat asupra persoanei careia ii incumba obligatia de restituire, precum si asupra intinderii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta ., cu sediul în București, ., sector 1 („P. City”), prin Cabinetul de Avocatură C. P., cu sediul profesional în mun. G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 3204 din 28 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința, în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția prematurității formulării acțiunii.
Menține soluția privind soluționarea excepțiilor privind lipsa calității de reprezentant și lipsa calității procesuale pasive.
Trimite cauza la aceeași instanță, pentru soluționarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.
Președinte, D. J. | Judecător, R. S. | Judecător, V. V. N. |
Grefier, C. D. |
Red. DJ
Tehnored. CD
10.10.2013/2 ex.
Judecător fond – M. C.
← Întoarcere executare. Decizia nr. 400/2013. Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul... → |
---|