Acţiune în constatare. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 17143/231/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 294/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
PREȘEDINTE - M. D.
Judecător - R. H.
Judecător - S. M. B.
Grefier - L. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții A. N. și A. C., ambii cu domiciliul în comuna Nistorești, ., împotriva sentinței civile nr.6745 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Ș., domiciliat în București, sector 5, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul A. N. personal și asistat de av. S. M. care răspunde și pentru recurenta A. C., lipsind intimatul S. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenții nu au făcut dovada timbrării cererii de recurs conform măsurilor dispuse prin rezoluția din 27.02.2013, după care;
Av. S. M. depune la dosar: împuternicire avocațială pentru recurenți, chitanța nr._(146)/2013 privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 362 lei, timbre judiciare în valoare de 0,30 lei și în copie un set de chitanțe.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Înafara chitanțelor cu care a făcut dovada la fond că a plătit taxele și impozitele eferente terenurilor a mai procurat alte câteva chitanțe găsite în arhiva personală, ele nu sunt în totalitate pentru că sunt vechi, din 1986 și pe care le-a pus în ordine cronologică.
Tribunalul încuviințează administrarea probei cu înscrisuri noi, alte chitanțe prin care se urmărește dovedirea plății impozitelor de către promitenții cumpărători.
La interpelarea instanței, recurentul precizează că au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare următoarele suprafețe de teren: în pct. „C.” - 3500 mp. fâneață; în pct. „Găinari” sau „F.” - 6100 mp. pădure în continuare 1200 mp. și 2100 mp. care era un singur trup și 4000 mp. în pct. „Tepa M.”. Precizează că grajdul și casa erau situate pe terenul din pct. Găinari însă în prezent acestea nu mai există.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Tribunalul constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. S. M., pentru recurenți, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței prin care s-a respins acțiunea motivat de următoarele aspecte:
1. Un prim aspect a fost cum că reclamantul nu a făcut dovada plății impozitului din 1986, când a cumpărat cu chitanță sub semnătură privată și până în prezent. La dosar există adeverința de la primărie care arată că an de an impozitele și taxele au fost achitate. Inițial au fost depuse doar o parte din chitanțele respective, ele neregăsindu-se în materialitatea lor în arhiva personală, ulterior a mai căutat și mai găsit, nici astăzi ele nu sunt toate, însă dovadă mai veridică și mai concludentă decât că administrația fiscală locală afirmă că nu există debite și că aferent acestor suprafețe au fost achitate taxele și impozitele nu există. În opinia sa instanța a calificat greșit acest lucru.
2. Un alt motiv a fost că părțile nu au lămurit situația dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului. Tot primăria este cea care a arătat instanței printr-un înscris distinct că aceste terenuri au fost înscrise la rolul autorilor pârâtului și că după decesul acestora, anterior anului 1986, toate aceste terenuri au fost înscrise la rolul pârâtului Simionoiu Ș. și ele au făcut obiectul acestei vânzării.
3. Cu privire la susținerea instanței că potrivit relațiilor de la OCPI nu există cartea funciară pentru terenuri iar la rolul agricol terenurile apar cu carte funciară arată că nu este real acest lucru, în dreptul rubricii unde scrie carte funciară este trasă liniuță.
4. În ceea ce privește motivarea că pârâtul a fost de acord la instanță cu perfectarea astfel că nu este îndeplinită condiția refuzului de a încheia contractul. Pârâtul nu a fost de acord cu perfectarea vânzării-cumpărării la un notar public pentru că ar fi fost necesare demersuri de ridicare topo, intabulare, carte funciară și ulterior prezentarea în fața instanței. Văzând evoluția prețurilor din 1986 până în prezent evident că avea un regret în suflet față de prețul încasat atunci și cel ce s-ar fi încasa astăzi și nu a dorit să mai cheltuie, n-a făcut demersuri scrise în sensul să-l invite la un notar public însă dialog între aceștia a existat permanent, acesta a înțeles să vină la instanță și să fie de acord cu perfectarea pe această cale, permisă de către lege. Consideră că a administrat toate dovezile pentru ca această acțiune să fie admisă așa cum a fost formulată. Anterior promovării acțiunii a fost efectuată o ridicare topo, reclamantul a încercat personal să ducă demersurile până la capăt, nu a reușit pentru că avea nevoie de o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare și acesta este motivul pentru care a formulat această acțiune.
Solicită admiterea recursului, desființarea soluției și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru suprafețele găsite în raportul de expertiză efectuat în cauză.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea inregistrata sub nr._ la Judecatoria Focsani, reclamantii A. N. si A. Constanta au investit instanta de judecata impotriva paratului S. Ș. pentru perfectare vanzare-cumparare.
In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca la data de 04.02.1986 paratul le-ar fi vandut suprafata de 2,76 ha teren arabil compusa din trei parcele, sens in care s-a intocmit si un act sub semnatura private pretul fiind de 100.000 lei, achitat. S-a aratat ca de la data de 04.02.1986 pana in prezent a achitat impozitele si taxele aferente si ca a incercat sa discute cu paratul pentru perfectarea actelor dar de fiecare data s-a amanat, invocand diverse motive.
Pe cale de consecinta reclamantii au solicitat a se constata perfectata conventia de vanzare-cumparare pentru suprafata mentionata.
Prin sentința civilă nr. 6745/20.12.2012 s-a respins ca neîntemeiată. Prima instanță a reținut că reclamanții nu au făcut dovada achitării impozitului din anul 1986 până în prezent că pentru terenurile obiectul acțiunii nu există care funciară și că pârâtul nu a refuzat ci a fost de acord cu perfectarea.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești reclamanții au declarat recurs susținând în esență următoarele:
1.a făcut dovada plății impozitului din anul 1986 și până în prezent cu copii de pe chitanță și cu adresa nr. 4106/11._ emisă de Primăria comunei Nistorești.
2.cu privire la dovedirea dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului S. Ș. este adresa nr. 3917/19.11.2012.
3.recunoașterea pretențiilor de către pârât prin întâmpinare nu poate duce la concluzia că aceasta nu ar fi refuzat să încheie contract pe cale amiabilă .
Recursul este fondat.
Potrivit prevederilor art. 5 al.2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Din analiza acestui text rezultă că în cazul acțiunii prin care se cere pronunțarea unei hotărârii care să țină loc de act autentic reclamantul trebuie să facă dovada că și-a îndeplinit obligațiile și că pârâtul refuză să și le îndeplinească pe ale lui.
În plus, trebuie îndeplinită și condiția ca imobilul să fie intabulat în cartea funciară.
În speță, terenul fiind situat într-o zonă în care a funcționat Registrul de transcripțiuni înainte de . Legii nr. 7/1986, astfel se explică conținutul adresei nr. 2275/26.06.2012 emisă de OCPI în sensul că imobilul care face obiectul acțiunii nu figurează înscris în cartea funciară.
Dar așa cum reiese din planurile de amplasament (filele 30-32) precum și concluziile raportului de expertiză (fila 7) aceasta operațiune se poate efectua având în vedere și îndeplinirea condiției prev.de art. 32 din Legea nr. 146/1997 relativ la avizarea expertizei tehnice judiciare de către OCPI (filele 50-55).
1.Potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate o altă condiție privind admisibilitatea acțiunii este și dovada achitării debitelor la zi condiție care este îndeplinită în speță, așa cum reiese din adresa nr. 4106/11.12.2012 emisă de Primăria comunei Nistorești care atestă că impozitul a fost achitat din anul 1986 până în prezent de către A. N. situație care poate fi constatată și din copiile chitanțelor atașate cauzei și din care rezultă că plata se făcea în numele pârâtului proprietar S. Ș. prin cumpărătorul reclamant A. N..
În concluzie, în mod greșit prima instanță a considerat că această condiție nu este îndeplinită.
2.Este real faptul că în dovedirea dreptului de proprietate părțile nu au înfățișat instanței de judecată un titlu de proprietate ca și instrument probatoriu dat fiind evoluția și modul de transmitere al acestui drept în patrimoniul pârâtului (prin moștenire legală așa cum se atestă adresa nr. 3916/19.11.2012 și întărită de concluziile registrului agricol (fila 86).
Însă, existența si delimitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor din litigiu în patrimoniul pârâtului este de necontestat observând totodată și rolul și importanța avizului OCPI pentru intabularea terenurilor în cartea funciară obținut în urma identificării terenurilor prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
3.Este adevărat că pentru îndeplinirea condiției refuzului pârâtului la perfectarea vânzării, reclamanții nu au depus o notificare în acest sens și nici din depoziția martorului Ș. R. nu rezultă acest refuz.
Deși nu s-a făcut dovada unui refuz explicit, în speță această condiție este îndeplinită rezultând din împrejurarea că o perioadă mare de timp de peste 25 de ani reclamanții au achitat plata impozitului în numele pârâtului proprietar care a manifestat pasivitate în a opera transferul scriptic al proprietății.
Faptul că pârâtul este de acord cu acțiunea reclamanților nu poate constitui un motiv întemeiat în respingerea cererii, având în vedere că stingerea unui litigiu prin înțelegerea părților reprezintă o aplicare a principiului disponibilității părților.
Pe cale de consecință pentru aceste motive și prin raportare la dispozițiile art. 312 cod procedură civilă tribunalul urmează a admite recursul și modificând sentința civilă va admite cererea în sensul perfectării vânzării cumpărării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții A. N. și A. C., ambii cu domiciliul în comuna Nistorești, ., împotriva sentinței civile nr.6745 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Ș., domiciliat în București, sector 5, ., ., ..
Modifică sentința în sensul că:
Admite acțiunea.
Perfectează vânzarea cumpărarea terenurilor:
- situat în pct. "F. (Găinari)" extravilan . de 17.919 mp., din care 14.695 mp. în T.142 pc. 6271-6283 și 3224 mp. pădure în T. 142 pc. 6377% cu vecinii: Nord-drum de exploatare, pârâu, Ș. I., la Sud - Danțiș I., Ș. N., la Est –I. Ș. și la Vest -drum de exploatare.
- situat în pct. "C." extravilan . de 3820 mp. T 133 pc. 5127-5130 fâneață cu vecinii: la Nord - N. L., M. C., la Sud - Jechian M., la Est –S. Chitică, R. N., la Vest - N. N..
- situat în pct. "Tepa M." extravilan Nistorești jud. V., în suprafață de 4214 mp., T. 142 pc._/1, 6325 fâneață cu vecinii: la Nord - moșt. def. H. N., la Sud - N. S., Ș. R., la Est - Danae S., pârâu, între reclamanții A. N. și A. C. în calitate de cumpărători și pârâtul S. T. Ș. în calitate de vînzător în baza antecontractului intitulat ,,chitanță”din 4 februarie 1986.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
Președinte, M. D. | Judecător, R. H. | Judecător, S. M. B. |
Grefier, L. A. |
Red:H.R.
28.03.2013
N.S._03.04.2013
Jud. Fond: M. C.
Ex 2.
← Îmbogatirea fara justa cauza. Hotărâre din 28-03-2013,... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 181/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|