Pretenţii. Decizia nr. 305/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 9427/231/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 305
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D.
Grefier - M. J.
La ordine pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta C. R. D. și apelanta C. C. C., în calitate de succesoare a apelantei C. E. C., ambele cu domiciliul ales în mun. Focșani, .. 5, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 7956 din 06 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, și a apelului declarat de apelantul I. Școlar Județean V., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva aceleiași sentințe și împotriva încheierii din 30 noiembrie 2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. B. I. pentru apelantele C. R. D. și C. C. C., și av. C. D. pentru apelantul I. Școlar Județean V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Av. B. I. depune la dosar copia sentinței civile nr. 3209 din 06 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ din care rezultă că a fost înstrăinat imobilul alăturat imobilului în litigiu, respectiv acela care a avut destinația de grădiniță.
Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. B. I. având cuvântul pentru apelantele – reclamante, susține că nu înțelege să mai dezvolte motivele de apel formulate în scris. Solicită admiterea apelului formulat de apelantele - reclamante, modificarea sentinței și obligarea pârâtului la plata sumei indicată în motivele de apel, cu cheltuieli de judecată. Mai solicită respingerea apelului declarat de pârât.
Av. C. D. având cuvântul pentru apelantul – pârât precizează că menține concluziile scrise depuse la dosar la data de 03.10.2012. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Nu întâmplător au fost depuse la dosar fotografii din care rezultă starea actuală a imobilului, acesta a fost întreținut de către pârât și nu înțelege să achite suma de bani solicitată. Pentru acest imobil s-a înstrăinat dreptul litigios astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 17/21 martie 2012 emisă de Consiliul Județean V., solicită respingerea apelului declarat de reclamante, cu cheltuieli de judecată.
Av. B. I. având cuvântul în replică susține că imobilul înstrăinat este învecinat cu imobilul în litigiu. La dosar s-a depus copia certificatului de moștenitor nr. 25 /21.11.2012, în care printre alte bunuri este menționat imobilul în litigiu, certificatul de moștenitor fiind emis la o dată ulterioară datei la care s-a emis Hotărârea Consiliului Județean nr. 17/21.03.2012.
Solicită comunicarea deciziei civile la domiciliul apelantelor reclamante, menționat în dosar.
Tribunalul învederează că reclamantele au domiciliul în străinătate și domiciliul ales la sediul Cabinetul avocatului ales.
Av. C. D. precizează că din dosar rezultă că ambele apelante au domiciliul ales în București, ., ..
Solicită îndepărtarea argumentelor de critică susținute de apărătorul apelantelor – reclamante în replică întrucât Hotărârea nr. 17/21.03.2012 se referă la imobilul situat în mun. Focșani, .. 4 -6,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la nr._ la Judecătoria Focșani Caranbel E. C. și Caranbel R. D. au chemat în judecată pe pârâtul I. Școlar Județean V. și au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 402.675,840 lei RON reprezentând lipsa de folosință a imobilului situat în Focșani .. 6, jud. V., pe ultimii 3 ani, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii lor reclamantele au arătat că imobilul situat în Focșani .. 6 a aparținut autorului lor, Macrinescu I. și a fost preluat abuziv de către stat. Acest imobil a fost restituit în temeiul Legii nr. 10/2001 prin decizia civilă nr. 540/26 aprilie 2005 a Curții de Apel G. rămasă definitivă și irevocabilă, însă a continuat să fie folosit de pârât fără acordul lor motiv pentru care înțeleg să solicite obligarea acestuia la plata sumei de 402.675,840 lei reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani.
Pârâtul I. Școlar Județean V. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa motivat de faptul că persoana juridică deținătoare a imobilului în litigiu este Palatul Copiilor Focșani care este unitate cu personalitate juridică și este ordonator de credite.
Prin încheierea din 30.11.2010 Judecătoria Focșani a respins ca neîntemeiată excepția invocată de pârât motivând că aceasta este una din persoanele obligate la restituirea imobilului în litigiu prin decizia civilă nr. 540/A/26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești fiind și autorul dispoziției nr. 1103/03 decembrie 2009 de restituire în natură a imobilului. S-a mai reținut că deși, Palatul Copiilor Focșani este o unitate cu personalitate juridică este subordonată direct pârâtei ISJ V..
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 7956 din 06 decembrie 2011 Judecătoria Focșani a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 103.973,99 lei cu titlu de lipsă de folosință pentru imobilul situat în Focșani .. 6 pentru perioada 04 decembrie 2008- 15 octombrie 2009 și la 1186,69 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 540/A/ 26 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel G. s-a dispus retrocedarea către autorul reclamantelor în natură a imobilului situat în Focșani .. 4-6 compus din teren în suprafață de 4733 mp și două corpuri de clădiri identificate prin grădinița nr. 21 și Palatul copiilor. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 7978/ 11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au constatat perimate recursurile declarate în cauză. S-a mai reținut că la data de 15.10.2009 s-a încheiat înscrisul intitulat ;;Protocolul” nr. 667/15.10.2009 pentru predarea preluarea imobilului. Pentru perioada 21.06.2007 până la data rămânerii irevocabile a deciziei Curții de Apel G. nu rezultă că reclamantele să fi uzat de vreo procedură execuțională cu o finalitate favorabilă reclamantelor sau autorului lor, că pentru perioada ulterioară până la emiterea protocolului nr. 667 este de necontestat că imobilul nu a fost stăpânit în fapt de reclamante și că sunt îndreptățite să primească ca despăgubiri pentru perioada 04 decembrie_09 care reprezintă lipsa de folosință și este în valoare de 103.973,99 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Reclamantele Caranbel E. C. și Caranbel R. D. au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost majorată câtimea pretențiilor la termenul din 08.11.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se critică sentința instanței de fond considerând-o nelegală și netemeinică prin aceea că:
1.Instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că dreptul lor de proprietate a fost dobândit la momentul rămânerii irevocabile a deciziei nr. 540/A/26 aprilie 2005 a Curții de Apel G. și că abia după această dată pot pretinde despăgubiri. Motivează recurentele că de la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel G. s-a recunoscut retroactiv calitatea de proprietar a autorului reclamantelor și că tot de la această dată pârâtul a ocupat imobilul în mod abuziv cunoscând că nu are un titlu locativ, astfel că instanța de fond trebuia să acorde despăgubiri începând cu data de 21.06.2007, momentul începerii perioadei de trei ani anterior introducerii acțiunii.
2.În mod nelegal și netemeinic instanța a calculat despăgubirile ce se cuvin reclamantelor în baza prevederilor unui act normativ care nu are incidență în cauză. Consideră reclamantele că HG nr. 1889/2006 este un act emis în aplicarea dispozițiilor art. 16 al.2 din Legea nr. 10/2001 că, acest text de lege nu era în vigoare la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel G.. Consideră apelantele că în apel se impune efectuarea unei noi expertize judiciare care să calculeze lipsa de folosință în raport de chiriile practicate pe piața imobiliară.
3.În mod netemeinic și nelegal instanța de fond nu a acordat despăgubiri și pentru perioada 15 octombrie_10. Consideră apelantele că protocolul nr. 667/15.10.2009 este un act unilateral al ISJ V.. În acesta se stipulează că reclamantele ar fi fost prezente și că au refuzat semnarea întrucât au alte preocupări. Aceste mențiuni nu reflectă realitatea, întrucât nu au fost prezente și nu au avut cunoștință despre încheierea unui astfel de înscris, luând cunoștință despre el în cursul litigiului. În realitate pârâtul a continuat să folosească abuziv imobilul, bunurile sale găsindu-se și în prezent acolo.
4.În mod nelegal instanța de judecată nu a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 10.000 lei reprezentând onorariul de avocat. A reținut instanța de fond că s-a dovedit doar că la data de 07.06.2010, anterior demarării procedurilor judiciare în acest dosar, avocatul a primit în cont o sumă de bani de la un terț pentru reclamante și că nu rezultă legătura de cauzalitate dintre această plată și prezenta cauză, suma de 10.000 lei putând fi primită de avocat pentru varii motive. Consideră apelantele că cele reținute de instanță nu au nici un fundament probatoriu, acesta fiind unicul litigiu între ele și pârâtul I.S.J. V..
Pârâtul I. Școlar Județean V. prin apelul său a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii iar în subsidiar casarea cu trimitere spre competentă soluționare la Tribunalului V..
În motivarea apelului se critică sentința considerând-o nelegală și netemeinică prin aceea că în mod greșit a reținut instanța de fond că pentru perioada 04 decembrie 2008- 15 octombrie 2009 ar fi fost de rea credință și în culpă privând reclamantele de folosința bunului, lucru total inexact. Rezultă din actele depuse la dosar că imobilul în litigiu făcea parte din domeniul public al municipiului Focșani și dat doar în administrare școlii nr. 3, condiții în care obligația de restituire incumba autorității locale. Mai arată apelantul că nu datorează reclamantelor nici o sumă de bani cu titlu de chirie câtă vreme spațiul a fost destinat activității Palatului Copiilor. Mai mult consideră apelantul că instanța de fond nu era competentă a soluționa pricina fiind vorba de pretenții peste valoarea de 500.000 lei aceasta revenea tribunalului.
Ulterior, la 24.05.2012 I.S.J. V. a mai depus la dosar un supliment la motivele inițiale, criticând sentința și pentru următoarele:
1.Instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 16 al.1 din Legea nr. 10/2001, dispoziții pe care le consideră obligatorii atât pentru reclamante cât și pentru instanța de fond, textul neputând primi o altă interpretare.
2.Cu privire la perioada pentru care se solicită lipsa de folosință consideră apelanta că a fost greșit stabilită de instanță, că termenul de 5 ani prevăzut de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data emiterii dispoziției nr. 1303/03 decembrie 2009 prin care a dispus restituirea în natură a imobilului situat în .. 6, jud. V. ceea ce înseamnă că nu există, conform legii, o perioadă pentru care reclamantele pot solicita lipsa de folosință a imobilului.
3.În ce privește rapoartele de expertiză întocmite în cauză consideră că sunt nelegale și lovite de nulitate, sunt lipsite de obiectivitate și au fost întocmite cu încălcarea prevederilor art. 16 al.1 din Legea nr. 10/2001. Mai arată că expertul M. L. care a întocmit expertiza contabilă în cauză a avut și calitatea de mandatar al reclamantelor în altă cauză astfel că era incompatibil a mai efectua raportul de expertiză.
4.În mod greșit a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean V., întrucât acesta nu este deținătorul imobilului în litigiu, că Palatul Copiilor l-a deținut iar acesta are personalitate juridică și are calitatea de ordonator de credite, astfel că este titularul de drept și are calitate procesuală pasivă, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 41 și urm. cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 500/2002 și dispozițiile Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 4100/26.05.2006 astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr.1/2011.
5.Referitor la suspendarea judecății recursului aflat pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție susține apelanta că au fost încălcate dispozițiile art. 248 și 250 cod procedură civilă, și că un efect al perimării este și acela al suportării cheltuielilor de judecată de cel care a formulat cererea care ulterior s-a perimat deoarece se află în culpă procesuală.
S-au depus înscrisuri atât de reclamantele apelante cât și de pârâtul apelant și s-a dispus și efectuarea unei expertize contabile, expertiză întocmită de S. D. ale cărei concluzii sunt depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 221/11.10.2012 a Tribunalului V. a fost admis în parte apelul declarat de către reclamantele C. C. și C. R. D. și a fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost obligat pârâtul și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. A fost respins ca nefundat apelul Inspectoratului Județean V. și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât apelanta-pârâtă I. Școlar Județean V., cât și apelantele C. C. C. și C. R. D..
Recurenta I. Școlar Județean V. a susținut nelegalitatea deciziei ca urmare:
1.a aplicării dispozițiilor HG 1886/2006 cu ignorarea principiului neretroactivității legii,
2. precum și ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art. 16 alin.1 din legea 10/2001, potrivit căruia reclamantelor le-ar fi revenit obligația de a depune diligențe pentru încheierea unui contract de închiriere conf art. 4 din HG 1886/2006;
3.au fost ignorate considerentele deciziei civile nr. 540/A/2005 a Curții de Apel G. potrivit cărora dispozițiile alin.1, 2 ale art. 16 din legea 10/2001 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, situație incidentă în cauza dedusă judecății;
4. s-a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a ISJ V., acordându-se prioritate disp. art.2 alin.3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Palatului Copiilor Focșani și cu ignorarea Ordinului M.E.C.S.T.S nr. 4100/26.05.2006 și a Legii nr. 500/2002 care stabilesc personalitatea juridică a palatelor și cluburilor copiilor și că acestea sunt unități ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, cu buget propriu de venituri și cheltuieli;
5. au fost ignorate argumentele de fond privitoare la data de la care au fost acordate despăgubirile.
Recurentele C. C. C., ca succesoare a apelantei C. E. C., și C. R. D. au invocat, în principal, faptul că
1. instanța a interpretat și aplicat greșit legea atunci când a stabilit momentul de la care pot fi pretinse despăgubiri, având în vedere că decizia nr. 540/26.04.2005 a Curții de Apel G. era irevocabilă și că reclamantele au fost puse formal în posesie prin procesul verbal din 1.08.2005 al. B. T. I. C.;
2. că despăgubirile cuvenite se calculează în baza unui act fără incidență în cauză, HG 1886/2006 stabilind cuantumul chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin.2 din legea 10/2001în forma sa actuală, pe când decizia Curții de Apel G. nr. 540/A/26.04.2005 a soluționat procesul în forma sa anterioară, care nu prevedea posibilitatea instituțiilor de interes public de a folosi bunul retrocedat încă 3 ani sau 5 ani și nici cuantumul legal al chiriei; de asemenea, curtea de apel stabilise că art. 16 alin.1 și 2 din Legea 10/2001 sunt inaplicabile în cauză deoarece imobilul a fost preluat de stat fără titlu, considerente cu putere de lucru judecat ce atrag nulitatea expertizelor care au calculat despăgubirile în funcție de criteriile prev. de HG 1886/2006;
3. în mod nelegal nu au fost acordate despăgubiri pentru restul perioadei.
Ulterior s-a invocat un motiv de ordine publică, respectiv nulitatea deciziei de apel ca urmare a decesului reclamantei C. C. E. la data de 2.09.2012 și pronunțarea hotărârii fără introducerea în cauză a succesoarei acesteia, recurenta C. C. C..
Prin decizia civilă nr. 230/10.04.2013 a Curții de Apel G. au fost admise ambele recursuri și casându-se decizia nr. 221/11.10.2012, a fost trimisă cauza în rejudecare la aceeași instanță.
Singurul motiv de recurs care a justificat această decizie a fost decesul reclamantei C. C. E. fără introducerea în cauză a moștenitorilor.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._, soluționându-se în contradicoriu și cu apelanta C. C. C., succesoarea reclamantei decedate.
Motivele invocate în apel sunt nefondate, cu excepția celui privitor la cheltuielile de judecată invocat de reclamante, pentru următoarele considerente:
În ce privește apelul declarat de reclamantele Caranbel E. C., ale cărei drepturi procesuale au fost transmise moștenitoarei C. C. C. și Caranbel R. D., se reține că:
1. Decizia nr. 560/A din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel G. prin care pârâții I.S.J. V. și Ministerul Educației și Cercetării au fost obligați să restituie autorului reclamantelor imobilul în litigiu a devenit potrivit art. 377 al.1 pct. 3 cod procedură civilă definitivă iar potrivit art. 376 al.1 cod procedură civilă a fost investită cu formulă executorie.
Aceste dispoziții legale reglementau însă doar o putere executorie provizorie, punerea în executare a unei hotărâri judecătorești supuse la acea dată unei căi de atac - recursul, făcându-se numai pe riscul creditorului.
Așadar, chiar dacă în baza acestei hotărâri definitive reclamantele au fost puse formal în posesie prin procesul verbal din 217/1.08.2005 al B. T. I. C., executarea a fost suspendată provizoriu prin încheierea din 08 august 2005 pronunțată în dosarul nr. 6029/2005 având ca obiect contestația la executare formulată de I.S.J. V., reținându-se de către instanța de executare că a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 și că potrivit acesteia, în situația imobilelor afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public de învățământ, sănătate ori social culturale, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie imobilul cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de la 3 la 5 ani.
Întrucât ulterior acestei suspendări nu a mai fost întreprinsă nici o acțiune nici de către autorul reclamantelor și nici de către reclamante până la 01.05.2009 când reclamantele au notificat pârâtul să elibereze imobilul în litigiu, se deduce că petentele nu și-au mai asumat nici un risc pentru executarea unei hotărâri ce ar fi putut fi modificată în recurs.
Notificarea amintită, făcută după rămânerea irevocabilă a hotărârii în decembrie 2008 și obținerea astfel a unui titlu consolidat, a fost urmată de întocmirea la 15.10.2009 a ,,protocolului” din care rezultă intenția pârâtului de a preda imobilul și refuzul nejustificat al reclamantelor de a-l prelua, după ce reclamantele apelante au vizitat imobilul împreună cu comisia constituită în acest scop. Această împrejurare, deși negată de apelante este dovedită și de declarația martorului V. M. care a făcut parte din comisia instituită pentru predarea imobilului.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că în mod corect instanța de fond a reținut că dreptul reclamantelor la despăgubiri s-a născut în momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7978/11.12.2008.
2.Critica referitoare la modul de calcul al despăgubirilor, prezentă în ambele apeluri, susține că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor HG nr. 1886/2006 întrucât acest act normativ nu are incidență în cauză, pe de o parte întrucât prin decizia 540/A/26.04.2005 a Curții de Apel G. s-a stabilit cu putere de lucru judecat că art. 16 alin.1 și 2 din Legea 10/2001 nu ar fi aplicabil în cauză și, pe de altă parte întrucât prin aplicarea unui act normativ ulterior pronunțării hotărârii de restituire definitive, se realizează o aplicare retroactivă a legii civile, cu încălcarea principiilor de drept.
Este adevărat că prin decizia Curții de Apel G. s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul nu se încadrează în prevederile art. 16 alin.1 și 2 din Legea 10/2001 întrucât a fost preluat fără titlu valabil, făcându-se aplicare disp. art. 16 alin.4 din legea 10/2001 în forma de la data pronunțării, însă prin Legea nr. 247/2005 nu numai dispozițiile art. 16 al.2 din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că s-a prevăzut că în cazul imobilelor afectate exclusiv și nemijlocit activităților de învățământ ori social culturale restituirea imobilelor se face cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de la 3 la 5 ani, interval în care proprietarul va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărârea de guvern, dar și prevederile alin.4 care excludeau de la aplicarea acestor prevederi legale imobilele preluate fără titlu au fost modificate în iulie 2005, astfel încât excepția nu a mai fost valabilă.
Nu este vorba despre o aplicare retroactivă a Legii 10/2001, pentru că această modificare legală a intervenit în iulie 2005, cât timp imobilul era încă afectat exclusiv și nemijlocit activităților de învățământ și social-culturale, iar reclamantele încă nu fuseseră puse în posesie nici măcar în mod formal, astfel încât HG nr. 1886/2006 s-a aplicat ca urmare a unei situații de fapt și de drept actuale, în cadrul cărei nu mai funcționa nici o excludere.
Mai mult, considerăm că există și argumente de ordin practic și economico-social pentru a se reține că reclamantelor nu li se putea acorda decât o despăgubire echivalentă celei stabilită prin HG nr. 1886/2006.
Astfel, experții evaluatori D. A. și M. S. au precizat că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor având ca reper chiria practicată pentru imobile similare nu au putut identifica imobile comparabile cu cel în cauză pentru că nu prezintă interes pe piață, iar contractul de închiriere folosit de expertul M. D. pentru a stabili o chirie de 4,81 euro/mp – nr. 61/25.01.2007 încheiat de chiar Palatul Copiilor Focșani în calitate de locator pentru o suprafață mică din terenul în litigiu nu este relevant, având în vedere același argument al lipsei de interes pe piață cu privire la întregul imobil, mai ales clădirea.
În același timp, și mai importante ni se par argumente rezultând din Hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României: ” Conform art.1 din protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri – inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil în raport cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale. Art. 1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, niște obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală”.
3. Pentru perioada 15 octombrie_10 în mod corect prima instanță a reținut că nu pot fi acordate despăgubiri pentru că, astfel cum s-a reținut deja, din procesul verbal încheiat rezultă, fără putință de tăgadă, că la data de 15 octombrie 2009 apelantele au fost prezente la imobilul în litigiu și împreună cu reprezentanții pârâtei intimate, au vizitat încăperile în care a funcționat Palatul copiilor, și au stabilit ca predarea efectivă să se facă în jurul datei de 01 decembrie 2009 însă după ce s-a început redactarea protocolului acestea au plecat refuzând să-l semneze. Această împrejurare este dovedită atât din înscrisul intitulat ,,protocol” cât și din declarația martorului V. M. audiat de instanța de apel. Apelantele au negat că ar fi fost prezente și că au refuzat să semneze protocolul, fără însă a face dovada susținerilor lor. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că de la data redactării protocolului nr. 667/15.10.2009 pârâtul s-a achitat de obligațiile sale de predare a bunului și că reclamantele nu au acționat în nici un mod pentru satisfacerea deplină a dreptului lor. Că acestea au continuat cu starea de pasivitate stă dovadă și faptul că nici după emiterea de către pârât a dispoziției nr. 1103/03 decembrie 2009, care de altfel nici nu mai era necesară având în vedere hotărârea irevocabilă de restituire, reclamantele nu au acționat în nici un mod pentru satisfacerea deplină a dreptului lor.
4.În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acesta este singurul motiv pentru care apelul este fondat.
Instanța de fond a interpretat greșit actele depuse de apelante. Rezultă din extrasul de cont (fila 214) că apelantele au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat ales și că la data de 07.06.2010, anterior demarării procedurii judiciare, acesta a primit în contul său suma de 10.000 lei cu titlu de onorariu de avocat. Mai rezultă că acțiunea a fost demarată la data de 21.06.2010, deci la scurt timp după încasarea sumei, astfel că considerentele instanței de fond referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate dintre plată și prezenta cauză nu au suport, în condițiile în care nu a fost probată existența vreunei alte proceduri judiciare între aceleași părți care să justifice încasarea acestei sume.
Legea nu impune o anumită formă a înscrisului probator, de aceea, tribunalul constată că sub acest aspect apelul este fondat urmând a-l admite și conform art. 296 cod procedură civilă cu aplicarea disp. art. 276 va schimba în parte sentința și va obliga pârâtul și la plata sumei reprezentând onorariul de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante, proporțional cu pretențiile încuviințate reclamantelor, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
În ce privește apelul declarat de I. Școlar Județean V., acesta nu este fondat, reținându-se, în raport de fiecare motiv, următoarele:
1.Reaua sau buna credință a pârâtei nu au relevanță pentru stabilirea obligației sale de a despăgubi reclamantele de lipsa folosinței bunurilor lor pe perioada cât au avut hotărâre irevocabilă de restituire și că în acestea a funcționat Palatul copiilor, simpla îmbogățire fără justă cauză în aceste condiții fiind un argument suficient pentru ca pe perioada 11 decembrie 2008- 15 octombrie 2009 pârâta să datoreze chiria în cuantumul prevăzut de dispozițiile HG 1886/2006, astfel cum am reținut mai sus.
În ceea ce privește obligarea pârâtei de a plăti despăgubiri începând cu data de 4.12.2008, deși nu aceasta este data la care a devenit irevocabilă decizia de restituire a imobilelor, instanța de apel constată că prima instanță a avut în vedere, în mod de necontestat, data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7978/11.12.2008, astfel cum rezultă și din motivarea hotărârii, astfel încât inserarea unei date greșite în cuprinsul dispozitivului reprezintă o simplă eroare materială care nu poate fi criticată și nici corectată în apel, astfel cum stabilesc regulile de procedură din art. 2812aC., ci doar pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale.
2. Competența de soluționare a cauzei aceasta revenea judecătoriei și nu tribunalului astfel cum pretinde apelantul întrucât valoarea obiectului litigiului se stabilește de către reclamant, el fiind acela care își evaluează pretențiile deduse judecății. Momentul la care se apreciază valoarea litigiului este cel al introducerii cererii de chemare în judecată, iar împrejurarea că, după administrarea probatoriilor și după efectuarea raportului de expertiză reclamantele și-au mărit câtimea obiectului cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 132 al.2 cod procedură civilă,nu are relevanță în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, momentul la care se apreciază valoarea litigiului este momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Mai mult, potrivit alin.1 al art. 1591C. necompetența materială poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, deci nu poate fi invocată pentru prima dată în apel.
3. Cu privire la susținerea pârâtului apelant potrivit căreia instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 16 al.1 din Legea nr. 10/2001, care a avut ca urmare stabilirea greșită a perioadei pentru care se datorează despăgubiri, termenul de 5 ani începând să curgă de la data emiterii dispoziției nr. 1303/03.12.2009 și că nu există conform legii o perioadă pentru care reclamantele pot solicita lipsa de folosință a imobilului nu este întemeiată, instanța de apel arătând în mod special în analiza apelului reclamantelor care au fost argumentele aplicării corecte a dispozițiilor HG nr. 1886/2000 prin care s-a stabilit cuantumul chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 al.2 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Potrivit acestui text de lege, în intervalul de timp în care s-a menținut chiar și numai de facto afectațiunea imobilului, cheltuielile de întreținere și chiria cad în sarcina pârâtei, iar chiria nu se datorează în prezenta speță de la data emiterii dispoziției de restituire, inutilă de altfel în condițiile existenței hotărârii judecătorești de restituire irevocabilă, ci de la data pronunțării acestei hotărâri.
5.În ce privește rapoartele de expertiză, instanța de apel observă în fața primei instanțe pârâta nu a formulat obiecțiuni împotriva primului raport de expertiză întocmit de expertul G. C. și că doar ca urmare a admiterii obiecțiunilor reclamantelor a fost desemnat un alt expert M. S. a cărui lucrare a fost depusă la 28 septembrie 2011, necontestată de pârâtul apelant. Cât privește expertiza întocmită de M. L., se reține că aceasta are un caracter extrajudiciar, a fost întocmită la cererea reclamantelor apelante și concluziile acesteia nu au fost însușite de instanța de fond, astfel că împrejurarea invocată prin motivele de apel referitoare la imparțialitatea acestui expert nu are relevanță.
6.Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean a fost corect soluționată de prima instanță în contextul calitatea procesuală pasivă a pârâtei nu a fost stabilită pentru prima dată de această instanță, ci de Curtea de Apel G. prin decizia nr. 540/A//2005 și apoi de instanța supremă care au obligat I. Școlar Județean V. la restituirea imobilului în natură, în aceleași condiții de fapt - ocuparea imobilului de către Palatul Copiilor Focșani și de drept – platele copiilor având și la acea dată personalitate juridică și bugete ți organe de conducere proprii.
De asemenea, pârâta este și autorul dispoziției nr. 1103/13 decembrie 2009 și al protocolului 667/05 octombrie 2005 și deși Palatul Copiilor este o instituție cu personalitate juridică și ordonator de credite, ea este subordonată Inspectoratului Școlar Județean, care și din acest considerent are legitimare procesuală pasivă.
7.Cât privește motivul referitor la suspendarea judecății recursului ce a fost pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și la încălcarea dispozițiilor art. 248 și 250 cod procedură civilă, acesta nu are legătură cu pricina de față, și nu poate fi analizat.
8.Nu poate fi primită nici excepția nelegalei timbrări invocată de intimat. Taxa de timbru a fost corect stabilită de instanța de apel la ½ din valoarea solicitată de apelante peste valoarea pretențiilor admise, în raport de Legea nr. 146/1997, considerent față de care tribunalul constată că apelul reclamantelor apelante a fost legal timbrat.
Considerând cele de mai sus, tribunalul constată că apelul declarat de I. Școlar Județean V. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare conform art. 296 cod procedură civilă.
Apelantele C. C. C., ca succesoare a apelantei C. E. C., și C. R. D. au solicitat cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată, însă cum apelul lor a fost admis numai în ce privește cheltuielile de judecată, capăt de cerere scutit de achitarea vreunei taxe de timbru, cererea lor va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul declarat de reclamantele C. R. D. și apelanta C. C. C., în calitate de succesoare a apelantei C. E. C., ambele cu domiciliul ales în mun. Focșani, .. 5, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 7956 din 06 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, și a apelului declarat de apelantul I. Școlar Județean V., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva aceleiași sentințe și împotriva încheierii din 30 noiembrie 2010.
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâtul I. Școlar Județean V., și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul I. Școlar V..
Respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Președinte, C. C. | Judecător, M. D. | |
Grefier, M. J. |
Red/MD/07.01.2014
3ex
Fond: D.J.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul VRANCEA | Întoarcere executare. Decizia nr. 400/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
