Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 13201/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 12

Ședința din Camera de Consiliu de la 12 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - V. - V. N.

Judecător - R. S.

Grefier - M. J.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta B. C. Danubius B. cu sediul în mun. B., .. 68, .. B., împotriva încheierii din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin încheierea din 11 noiembrie 2013 dispusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Focșani s-a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare executare silită înaintată de B. T. D. din circumscripția Judecătoriei Focșani, cerere formulată de creditorul B. C. Danubius B..

Prin respectiva cerere se solicită executarea titlului – contract de credit nr. 1017/30.07.2008 împotriva debitoarei V. N. și a girantei S. L. domiciliată în Făurei precum și a debitoarei girante C. S. cu domiciliul în comuna G., . jud. B..

Pentru a dispune astfel prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 665 NC procedură civilă al.5 pct.1 cu referire la art. 651 potrivit cărora cum domiciliul debitoarelor se află în Făurei cererea trebuie depusă la instanța de executare respectiv judecătoria în circumscripția căreia locuiește acesta.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termen petenta creditoare criticând-o ca fiind nelegală deoarece încuviințarea executării trebuia admisă, fiind instanță de executare față de situarea B. T. D. în circumscripția sa.

Apelul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului pe linia criticii formulate se rețin următoarele:

Într-adevăr, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză astfel:

Potrivit art. 650 cod procedură civilă instanța de executare care soluționează și cererea de față este Judecătoria Focșani față de situarea biroului executorului în respectiva localitate.

Conform art. 651 al.1 hotărârile și celelalte titluri executorii se execută de executorul din circumscripția Curții de Apel G. iar potrivit lit.b al textului indicat în cazul executării silite directe mobiliare tot executorul din aceeași circumscripție a aceleiași curți unde se află sediul debitorilor respectiv județul B.(situat în raza Curții G.).

Considerând cele expuse în temeiul art. 480 cod procedură civilă se va admite apelul, se va anula încheierea și admițând cererea se va încuviința executarea silită a contractului de credit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta B. C. Danubius B. cu sediul în mun. B., .. 68, .. B., împotriva încheierii din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Anulează încheierea iar în rejudecare, admite cererea și încuviințează executarea silită a contractului de credit nr. 1017/30.07.2008.

Se va face aplicarea art. 665 alin 7 N.C.P.C.

D E F I N I T I V A.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Președinte,

V. V. N.

Judecător,

R. S.

Grefier,

M. J.

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul 106/21.02.2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ și s.c. nr.772/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red:R.S.

18.12.2013

N.S._18.12.2013

Jud. Fond: C. M.

Ex 4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul VRANCEA