Succesiune. Decizia nr. 934/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 934/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 4358/231/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 934/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE - S. M. B.

Judecător - R. H.

Judecător - V. M.

Grefier - L. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții P. I. și P. M., cu domiciliul în ., și pârâții P. G. și P. I., prin mandatar Ț. M., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.2172 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 29 octombrie 2013, note consemnate în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta când, în vederea deliberării, Tribunalul a amânat pronunțarea la 5 noiembrie 2013 și apoi pentru astăzi, 12 noiembrie 2013.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani la nr._ reclamanta P. M. in contradictoriu cu paratii C. D., P. G., L. L. si P. I. prin care s-a solicitat iesirea din indiviziune cu privire la două suprafete de teren, iar in contradictoriu doar cu paratele L. Lucreatia si C. D., reclamantii P. I. si P. M. au solicitat perfectarea antecontractelor de vanzare-cumpărare incheiate la 10.04.1988 si 12.01.1991.

In motivare s-a arătat că la 22.01.1973 a decedat P. G. cu ultim domiciliu in com. Barsesti ., iar de pe urma acestuia au rămas ca mostenitori P. R. in calitate de sotie supravietuitoare si descendentii P. G., C. D., P. Mariaoara si L. L., in calitate de fii si fiice.

S-a arătat că in masa succesorală se include suprafata de 1.000 mp teren curti constructii si o casă de locuit situată in intravilan Negrilesti precum si suprafata de 15.000 mp arabil situat in extravilanul ..

In continuare reclamantii au arătat că la 03.01.1994 a decedat si P. R. mostenitorii fiind: P. M., P. G., P. I., C. D. si L. L. in calitate de fii si fiice, iar masa succesorală fiind reprezentată de cota de ¼ din bunurile indicate in masa succesorală a defunctului P. G..

De asemenea, s-a precizat că imobilul casă de locuit ce a aparținut autorilor defuncți a fost demolat, iar materialele rezultate au fost folosite de toti moștenitorii.

Totodată, s-a arătat că si P. I. a decedat la 23.07.2002 avand ca moștenitori pe soția supraviețuitoare P. I. și pe ceilalți frați (P. G., C. D., P. M. si L. Lucreția), în calitate de colaterali privilegiați.

Prin încheierea din 09.11.2011 Judecătoria Focșani a admis în principiu și în parte cererea, a constatat deschisă succesiunea de pe urma def. P. G. la 22.01.1973 cu moștenitorii și cotele ce le revin acestora și masa succesorală ca fiind formată din 1.000 mp teren curți construcții și 15.000 mp extravilan comuna garoafa .> A constatat deschisă succesiunea def. P. R. cu moștenitorii și cotele ce le revin din masa succesorală formată din ½ din prima masă succesorală.

A constatat deschisă succesiunea def. P. I. la 23.07.2002 cu moștenitorii P. ileana soție supraviețuitoare și părțile în calitate de frați iar masa succesorală fiind cota de 1/5 din masa succesorală rămasă de pe urma def. P. R..

S-a respins cererea reconvențională privind constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune formulată de L. Lucreția ca neîntemeiată și s-a respins cererea completatoare și cererea pentru partajarea celorlalte suprafețe de teren ca nedovedite.

Prin încheierea din 13.06.2012 s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul încheierii din 09.11.2011 în sensul că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei P. R. se compune din cota de ¼ și nu ½ din masa rămasă de pe urma def. P. G..

S-a dispus efectuarea expertizei topometrice pentru lotizarea terenurilor.

Prin sentința civilă nr. 2172 din 30.04.2013 Judecătoria Focșani a admis în fond acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei a doua în raportul de expertiză reținând că aceasta a fost dorința părților.

A admis cererea reclamanților P. I. și P. M. pentru perfectarea vânzării cumpărării încheiate la 10.04.1988 între reclamanți și pârâta L. Lucreția și cererea pentru perfectarea vânzării cumpărării încheiate la 12.01.1991 între reclamanți și Cordobîn D..

A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta L. Lucreția având ca obiect perfectarea vânzării cumpărării din 28.10.2006 încheiat cu pârâta Cordobîn D..

Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții P. I. și P. M. criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru că deși instanța a admis perfectarea contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu cele două moștenitoare, a dispus obligarea reclamantei P. M. la sulte către aceste moștenitoare (L. Lucreția și Cordobîn D.) încât s-a ajuns la o plată dublă pentru aceeași suprafață de teren.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației de plată a sultelor și constatării plății prețului stipulat în cele două antecontracte.

Împotriva sentinței a formulat recurs și pârâții P. G. și P. I. criticând-o pe motiv că nu s-a dezbătut succesiunea defunctului P. I. pentru toate terenurile pe care le avea defunctul din certificatul de moștenitor, că în acest certificat apare suprafața de 300 mp siliște.

A mai solicitat ca Cordobîn D. să restituie suma de 13.000 lei pe care o deține de la P. G. de peste 30 de ani pentru teren curți construcții moștenit de la părinți.

Recursul formulat de reclamanții P. I. și P. M. este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată prima instanță a admis cererea reclamanților și a perfectat cele două antecontracte de vânzare cumpărare și anume. Cel încheiat la 10.04.1988 cu L. Lucreția care a vândut reclamanților cota sa de 3/16 din suprafața de 1.000 mp teren curți construcții intravilan moștenită de la def. P. G. și cel încheiat la 12.01.1991 încheiat cu pârâta Cordobîn D. pentru aceeași cotă din același teren.

După cum rezultă din cele două antecontracte (filele 12 și 13) dosar fond și declarația pârâtei Cordobîn D. de la fila 51 dosar fond vânzătorii au plătit la data întocmirii acelor două antecontracte prețul fiecărei cote ideale cumpărate de la cele două pârâte.

Prin lotizarea omologată de prima instanță terenul de 1.000 mp teren curți construcții a fost atribuit astfel:

-288,75 mp lui P. G. și

-761,25 mp reclamantei P. M..

Terenul extravilan a fost atribuit astfel:

-3415 mp lui P. G., 3582 lui Cordobîn D., 2938 mp lui P. M. și 3275 mp lui L. Lucreția.

Reclamanta P. M. a fost obligată la 2714,12 lei sultă către Cordobîn D. și 2849,14 lei către L. Lucreția.

Având în vedere că în această sultă este cuprinsă și cotele ce revin celor două pârâte Cordobîn D. și L. Lucreția din terenul de 1.000 mp curți construcții, cote ce au fost vândute reclamantei P. M., s-a ajuns la o plată dublă de către reclamantă pentru aceeași cotă din același teren: respectiv o dată la data întocmirii antecontractelor și a doua oară prin obligarea la sultă de către prima instanță.

Pentru aceste motive tribunalul în temeiul art. 312 pct. 1 cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanți și va recalcula sultele pe care reclamanta P. M. trebuie sp o plătească celor două pârâte. Având în vedere că valoarea cotei de 3/16 din suprafața de 1.000 mp teren curți construcții este de 2207 raportată la valoarea pe mp stabilită de expert, valoarea acestei cote va fi scăzută din sulta stabilită de prima instanță.

În consecință se va modifica în parte sentința în sensul că P. M. va fi obligată la sultă către pârâta Cordobîn D. în sumă de 507,12 lei în loc de 2714,12 lei și către pârâta L. Lucreția la suma de 642,14 lei în loc de 2849,14 lei.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

Se va respinge ca nefondat recursul formulat de P. G. și P. I. pentru următoarele motive:

Succesiunea def. P. I. s-a dezbătut în prezenta cauză numai pentru cota ce îi revine acestui defunct din succesiunea mamei P. R.. Pentru celelalte terenuri ce sunt înscrise în certificatul de moștenitor nr. 104/2003 emis în urma decesului defunctului P. I. respectiv 15.000 mp teren în pct. B., 2.000 mp teren arabil în pct. balaur și 400 mp pct. Gavan și 300 mp loc siliște s-a reținut în mod corect prin încheierea din 19 octombrie 2011 că nu s-a solicitat de vreo parte ieșirea din indiviziune pentru aceste terenuri.

Din lucrările dosarului de fond rezultă că doar P. G. prin memoriu depus la fila 87 dosar fond a declarat că este de acord cu cotele ce revin moștenitorilor din terenurile înscrise în certificatul de moștenitor emis după urma fratelui său def. P. I..

Aceste memoriu nu echivalează cu o cerere reconvențională căci nu îndeplinește condițiile acestei cereri spre exemplu: nu este depusă în exemplare pentru toate părțile, nu este timbrată etc.

Cum nici celelalte părți nu au solicitat prin acțiune completatoare sau cerere reconvențională partajarea terenurilor rămase de pe urma def. P. I., motivul de recurs vizând nepronunțarea asupra deschiderii succesiunii rămase de pe urma def. P. I. este nefondat întrucât prima instanță nu a fost legal investită cu vreo cerere în acest sens.

Cât privește cererea formulată de P. G. în motivul doi de recurs respectiv de a fi obligată Cardobîn D. să-i restituie suma de 13.000 lei pe care i-ar fi dat-o acesteia pentru cota ei din terenul curți construcții rămas moștenire de la părinți se reține că P. G. a formulat o cerere reconvențională (la fila 47 dosar fond) prin care a arătat că în 1989 a cumpărat de la sora sa Cardobin D. cota acesteia de 1/5 din terenul curți construcții de 1.000 mp moștenire de la părinți dându-i sorei sale suma de 15.000 lei pentru ca aceasta să aibă bani să-și înmormânteze soțul.

S. sa C. D. a arătat că nu i-a înstrăinat cota sa pârâtului P. G., nu a încheiat cu acesta nici o convenție, ci doar a împrumutat de la fratele ei suma de 13.000 lei pe care acesta a refuzat să o primească înapoi, intenția lui fiind de a-i lua pârâtei ,,dreptul la siliște(declarația pârâtei Cardobin D. dată la 02.12.2010 la notar, fila 51 dosar fond).

Având în vedere această declarație, precum și faptul că la 12.01.1991 pârâta C. a încheiat cu sora sa P. M. un antecontract prin care această pârâtă a vândut cota ei din terenul curți construcții reclamantei P. M.(prin urmare dacă anterior îi vânduse cota sa lui P. G. nu avea cum să-i vândă în 1991 aceeași cotă din același teren reclamantei) având în vedere și faptul că pârâtul P. G. nu a făcut nici o probă în sensul celor susținute prin cererea reconvențională tribunalul reține că în mod corect prima instanță nu a reținut existența unui antecontract de vânzare cumpărare între pârâții P. G. și C. D. prin care aceasta din urmă să-i fi vândut primului cota sa din terenul de 1.000 mp intravilan moștenire de la părinți.

Trebuie subliniat și faptul că cererea de restituire a sumei de 15.000 lei este făcută de P. G. direct în recurs căci la fond a solicitat a se constata existența antecontractului și prin urmare o cotă mai mare din terenul intravilan curți construcții, ori în recurs nu pot fi făcute cereri noi.

Se mai susține prin precizările depuse la 09.10.2013 că def. P. I. ar fi contestat certificatul de moștenitor nr. 270/1973 emis de pe urma tatălui părților P. G. încât încheierea de admitere în principiu prin care se consideră că P. I. este străin de succesiunea tatălui nu este legală.

Acest motiv de recurs deși este tardiv formulat nu este nici întemeiat căci acel certificat de moștenitor nu a fost modificat sau anulat, căci prin sentința civilă nr. 2240/30.06.1976 acțiunea s-a constatat a fi perimată.

Pentru toate considerentele expuse, tribunalul va respinge în temeiul art. 312 pct.1 cod procedură civilă recursul formulat de P. G. și P. I..

Terenurile din succesiunea def. P. I. urmează a fi partajate pe cale separată la cererea moștenitorilor defunctului, căci în prezenta cauză așa cum s-a reținut mai sus s-a partajat numai cota ce revine acestui defunct din masa succesorală rămasă de pe urma mamei sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanții P. I. și P. M., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.2172 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Modifică în parte sentința în sensul că obligă reclamanta P. M. să plătească sultă pârâtei C. D. suma de 507,12 lei în loc de 2714,12 lei și pârâtei L. Lucreția suma de 642,14 lei în loc de 2849,14 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat recursul formulat pârâții P. G. și P. I., prin mandatar Ț. M., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.2172 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013.

Președinte,

S. M. B.

Judecător,

R. H.

Judecător,

V. M.

Grefier,

L. A.

Red:V.M.

27.11.2013

N.S._27.11.2013

Jud. Fond: M. A. G.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 934/2013. Tribunalul VRANCEA