Această decizie a soluţionat definitiv şi irevocabil cererea reclamantului B.B., formulată în nume propriu, prin care solicita restituirea unor bunuri, între care şi 1252 monede, confiscate prin sentinţa penală nr. 276/23.02.1959 pronunţată de Tribunalul

Comentarii

0

Astfel, cu privire la cererea de restituire a monedelor confiscate de la

B.B. exista autoritate de lucru judecat, aspect sub care s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării statului pârât la restituirea contravalorii cantităţii de aur corespunzătoare celor 336 monede confiscate de la B.S.

Reclamanţii B.S.-A., B.A. şi H.Y. au formulat în termen legal recurs împotriva deciziei tribunalului, susţinând aplicarea şi interpretarea greşită a Legii nr. 591/2004.

Recurenţii au arătat că s-a dispus confiscarea aurului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de Decretul nr. 284/1947 şi Decretul nr. 285/1947, iar nu pentru comiterea infracţiunii de delapidare al cărei prejudiciu era doar de 7.200 lei. De asemenea, recurenţii au apreciat că, în temeiul Legii nr. 591/2004, erau îndreptăţiţi la restituirea întregii cantităţi de aur confiscate, şi nu doar pentru 336 monede.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reţinut că nu putea fi primită cererea de restituire a monedelor confiscate de la B.B., deoarece exista autoritate de lucru judecat, cererea acestuia pentru restituirea celor 1252 monede aur, introdusă la 5 ianuarie 2004, fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 9886 din 1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi rămasă definitivă.

Tribunalul a ignorat însă dispoziţiile art. II din Legea nr. 591/2004, care prevăd că persoanele îndreptăţite în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din

O.G. nr. 190/2000, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins acţiunile judecătoreşti definitive şi irevocabile, pot introduce acţiuni noi în baza prezentei legi, până la data de 31 decembrie 2006.

în cauza de faţă acţiunea a fost introdusă la data de 21 decembrie 2006, deci înlăuntrul termenului prevăzut de art. II din Legea nr. 591/2004, care a dat posibilitatea şi celor cărora li s-a respins acţiunea definitiv şi irevocabil, privind restituirea obiectelor din aur confiscate, să formuleze o nouă acţiune, fără a putea fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.

Mai mult, din analiza sentinţei penale nr. 276 din 23 februarie 1959 a Tribunalului Popular al Oraşului Iaşi, a rezultat că B.B. a fost condamnat pentru delictele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 284/1947 la 20 ani închisoare corecţională; pentru art. 5 pct. 1 şi art. 14 din Decretul nr. 285/1947 la 10 ani închisoare, drept urmare fiind confiscate 1336 monede din aur aflate la domiciliul său şi al tatălui său B.S. (aspect rezultat şi din procesul-verbal încheiat la data ridicării monedelor).

Articolul 26 din O.U.G. nr. 190/2000 a fost completat prin Legea nr. 591/2004, stipulându-se că Legea nr. 284/1947 face obiectul respectivei ordonanţe de urgenţă.

Aşa fiind, constatând că este întemeiată solicitarea moştenitorilor lui

B.B., la restituirea şi a celor 1000 monede din aur potrivit art. 26 din O.G. nr. 190/2000, pentru considerentele arătate mai sus, curtea de apel a admis recursul, a modificat decizia tribunalului, în sensul respingerii apelului formulat de statul român, reprezentat de Banca Naţională a României, împotriva sentinţei civile nr. 5716/2008 a Judecătoriei Iaşi.

4. Indiviziune. Bunuri aflate în coproprietate forţată

în cazul proprietăţii pe apartamente nu se poate concepe încetarea stării de indiviziune asupra bunului care, prin natura lui, este afectat folosinţei comune. Terenul pe care este construit imobilul şi cel de pe lângă construcţie este necesar folosinţei normale, are destinaţia de spaţiu verde şi nu poate fi împărţit. Coproprietatea forţată poate înceta numai prin acordul tuturor copărtaşilor sau în situaţia în care nu se mai impune menţinerea coproprietăţii forţate.

Decizia civilă nr. 240 din 27 mai 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1775/12.02.2008 a Judecătoriei Iaşi, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantele M.T. şi C.M., în contradictoriu cu pârâţii P.A., N.R., M.L.-D., R.A., P.L., M.A., R.R., dispunându-se ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenul în suprafaţă de 1002 mp aferent blocului situat în laşi, str. Sf.A. nr. 14B, atribuind părţilor loturi cu diverse suprafeţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că bunul imobiliar era alcătuit din două blocuri cu mai multe apartamente, iar terenul aferent construcţiei a fost atribuit iniţial proprietarilor în folosinţă, iar apoi, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991, au fost emise pentru terenul în indiviziune titluri de proprietate pentru cotele ideale deţinute din teren.

împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele M.T. şi C.M., precum şi pârâtul R.R.

Prin decizia civilă nr. 874/10 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, au fost admise cererile de apel formulate de reclamantele M.T., C.M. şi pârâtul R.R. împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Iaşi, pe care a schimbat-o în parte, dispunând în consecinţă ieşirea din indiviziune a pârâţilor M.A., R.N., M.L.-D. şi R.R. cu privire la suprafaţa de 518 mp teren aferentă scării 1 a imobilului situat în Iaşi, str. Sf.A. nr. 14B, potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară ce face parte integrantă din decizie. S-a mai dispus ieşirea celorlalte părţi din starea de indiviziune cu privire la suprafaţa de 266 mp aferentă scării nr. 2 a imobilului situat în laşi, str. Sf.A. nr. 14B, potrivit variantei A din raportul suplimentar de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că este permisă modalitatea formării şi atribuirii loturilor doar în varianta propusă de expertul D.D. şi a dispus ieşirea din indiviziune pentru suprafaţa de 508 mp aferentă scării 1 a imobilului situat în Iaşi, str. Sf.A. nr. 14B, şi suprafaţa de 266 mp aferentă scării nr. 2. S-a mai reţinut că nu putea fi luată în calcul altă variantă de partajare, întrucât terenul era necesar uzului apartamentelor.

împotriva deciziei Tribunalului Iaşi a formulat recurs P.A., criticând-o pentru următoarele motive:

Prin soluţia adoptată au fost încălcate normele legale în materie, pricinuind astfel o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea acesteia. Expertiza depusă în cauză a propus lichidarea stării de indiviziune conform situaţiei în care părţile au folosit terenul pe parcursul unei perioade îndelungate de peste 30 de ani. Procedând în acest mod, s-a blocat calea de acces la scara blocului ce ducea la apartamentul recurentei, solicitând a se avea în vedere expertiza în care au fost respectate criteriile prevăzute de art. 6735 şi art. 741 C. proc. civ.

Recursul formulat de P.A. este întemeiat pentru considerentele expuse în continuare.

Prin acţiunea formulată la nr. 8735/2005 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantele M.T. şi C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.A., N.R., M.O.-D., R.A., P.L., R.I. şi M.A., ieşirea din indiviziune asupra unei suprafeţe de teren din Iaşi, str. Sf.A. nr. 14B, suprafaţă de teren aferentă blocului în care locuiesc părţile proprietare în exclusivitate pe apartamente şi aflate în coproprietate asupra terenului aferent.

Prin decizia nr. 570/13.11.1955 a fostului Sfat popular al oraşului de subordine regională Iaşi, s-au edificat în anul 1955 două blocuri de locuinţe prin cooperare, terenul aferent construcţiei fiind atribuit în folosinţă proprietarilor de la acea dată.

După apariţia Legii nr. 18/1991, proprietarilor de apartamente li s-au eliberat titluri de proprietate distincte pentru fiecare apartament în cote ideale din suprafaţa aferentă imobilului. Cota ideală a fost constituită pentru fiecare proprietar de apartament, fiind cuantificată suprafaţa în metri pătraţi, fără a avea loc o punere în posesie a acestora, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile Legii fondului funciar, întrucât nu se putea realiza faptic această punere în posesie.

Toate expertizele tehnice-juridice efectuate în cauză au reţinut că, atât pe suprafaţa de teren aferentă scării 1, cât şi pe cea de la scara 2, sunt construite căi de acces, canalizare etc. Lotizarea propusă de experţii ce au efectuat expertizele tehnice-juridice în cauză, însuşită de instanţe, nu putea fi avută în vedere de instanţele de judecată în litigiul de faţă, starea de indiviziune forţată asupra terenului aferent putând să înceteze numai cu acordul tuturor coproprietarilor.

In speţă era vorba despre coproprietatea forţată, care nu putea înceta decât prin acordul tuturor coproprietarilor sau în situaţia în care nu se mai impunea menţinerea coproprietăţii forţate. Coproprietatea forţată şi perpetuă derivă din însăşi destinaţia bunului, proprietarii pe apartamente (părţile în cauză) având cote-părţi abstracte asupra terenului destinat folosinţei în comun, care subzistă pe toată durata existenţei construcţiei. Fiecare dintre coproprietarii terenului aferent nu poate dispune decât de cota sa abstractă, fără a avea dreptul să transfere modul de folosinţă sau să facă acte de administrare decât cu acordul tuturor coproprietarilor, în caz contrar aducându-se o ştirbire a dreptului de proprietate al celorlalţi.

Cum în litigiu prima instanţă a reţinut că o variantă de expertiză întmnea condiţiile acceptabile pentru trei din proprietari, iar în urma apelului a trei dintre coproprietari instanţa de apel a reţinut că o altă expertiză, neînsuşită de proprietara P.A., ar fi satisfăcut cerinţele celorlalţi coproprietari, nu s-a putut reţine un acord al coproprietarilor, care să ducă la încetarea stării de indiviziune forţată asupra terenului aferent. în această situaţie, împotriva voinţei chiar a unui singur coproprietar, instanţa de judecată nu era îndreptăţită să aleagă o variantă a experţilor, pentm a putea dispune ieşirea din indiviziune a coproprietăţii forţate şi continue.

Prin urmare, neexistând acordul tuturor coproprietarilor pentru a se partaja terenul într-o modalitate acceptată de toţi coproprietarii, instanţele trebuiau să examineze şi dacă se mai impunea starea de indiviziune forţată asupra terenului aferent. Or, destinaţia funcţională a terenului a fost de a servi uzului comun pentru toţi proprietarii de apartamente. A dispune ieşirea din indiviziune la scara 1 pentru o suprafaţă de 518 mp, pe care sunt utilităţi comune de folosinţă, iar la scara 2 pentru o suprafaţă de 266 mp pentm 9 proprietari, cu suprafeţe spre exemplu de 9,006 mp, contravenea destinaţiei pentru care terenul a fost atribuit iniţial în folosinţă şi apoi în coproprietate. De altfel, într-o aglomerare urbană precum municipiul Iaşi, prin crearea unor parcele de dimensiuni reduse în apropierea unor blocuri de locuit nu numai că s-ar fi încălcat normele privind sistematizarea teritorială, dar mai mult, în cazul unor situaţii ce ar necesita intervenţii de interes public (calamităţi naturale, de exemplu), ar fi îngrădit libeml acces pentru luarea unor măsuri de urgenţă.

în raport de cele expuse anterior, a fost admis recursul formulat de recurenta P.A., pentru considerente de ordine publică, şi nu pentru motivele invocate în petitul cererii de recurs, casându-se hotărârile pronunţate, iar pe fond acţiunea fiind respinsă.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: