Acţiune în constatarea cetăţeniei române. Calitate procesuală pasivă
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 111 Legea nr. 21/1991, republicată, art. 4 lit. a)
Reglementarea juridică privind cetăţenia română nu contrazice legislaţia adoptată în materie de alte state democratice şi nici exigenţele stabilite în documentele internaţionale ratificate de România, tratatele internaţionale la care este parte. Calitatea procesuală pasivă revine autorităţilor statului ce au atribuţii referitoare la cetăţenia română, stabilite prin actul normativ de organizare şi funcţionare.
Decizia civilă nr. 124 din 25 martie 2009
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta B.Z.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii statul român, prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, să se constate că este cetăţean român.
Prin sentinţa civilă nr. 13781/26 noiembrie 2007 a Judecătoriei Iaşi, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi a Direcţiei Generale de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, invocată de pârâţi.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministenil Internelor şi Reformei Administrative.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta B.Z.N., în contradictoriu cu pârâţii statul român, prin Ministenil Justiţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul Naţional pentm Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pentm a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că pârâţii aveau calitate procesuală pasivă în cauză, având obligaţii potrivit Legii nr. 21/1991 şi O.G. nr. 84/2001 referitoare la cetăţenia română. A fost respinsă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinându-se că aceasta viza neîndeplinirea unei cerinţe a dreptului subiectiv pretins.
Pe fondul litigiului, s-a constatat că reclamanta ar fi trebuit să facă dovada cetăţeniei române a părinţilor sau a bunicilor săi conform art. 21 din Legea nr. 21/1991.
împotriva sentinţei Judecătoriei Iaşi a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 533/10 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi s-a respins excepţia tardivităţii declarării apelului invocată de intimatul Ministerul Justiţiei reprezentant al statului român. A fost admis apelul declarat de B.Z.N. împotriva sentinţei civile nr. 13781/25.11.2007, pronunţată de Judecătoria laşi, sentinţă care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B.Z.N., în contradictoriu cu pârâţii, tribunalul constatând că reclamanta B.Z.N. este cetăţean român.
Tribunalul a reţinut că potrivit prevederilor art. 7 din Decretul nr. 125/1948, sunt cetăţeni români prin filiaţie, copiii legitimi sau nelegitimi din ai căror părinţi numai unul este cetăţean român sau devine cetăţean român mai înainte ca ei să fie majori. Nu s-a probat împrejurarea că A. născută H.C. (mama reclamantei) ar fi pierdut cetăţenia română, precum şi faptul că la momentul apariţiei legii reclamanta era minoră, reclamanta dobândind de plin drept cetăţenia prin filiaţiune.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâţii-intimaţi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât potrivit H.G. nr. 83/2005, această instituţie nu reprezintă statul român în faţa instanţelor de judecată şi nici nu ţine evidenţa cetăţenilor români.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că Tribunalul laşi a făcut o greşită aplicare a legii, constatând că reclamanta este cetăţean român, în condiţiile în care în cauză nu s-a probat împrejurarea că A. născută H. (mama reclamantei) ar fi pierdut cetăţenia română sau aceasta i-ar fi fost retrasă de autorităţile române la plecarea sa în Israel.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a criticat decizia recurată pentru unnătoarele motive:
Potrivit art. 4 lit. a) şi art. 5 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, sunt cetăţeni români copiii care s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română. Mama reclamantei s-a născut în România, însă reclamanta nu a făcut dovada cetăţeniei române a mamei sau a bunicilor săi. Recurentul nu avea calitate procesuală pasivă, deoarece atribuţiile privind întocmirea, evidenţa şi eliberarea paşapoartelor cetăţenilor români revin Direcţiei Generale de Paşapoarte, iar Ministerul
Justiţiei este singura instituţie care reprezintă statul român în problemele legate de cetăţenie.
Curtea de apel a constatat că recursurile formulate sunt întemeiate. Lipsa calităţii procesuale pasive, invocată de recurenţi este neîntemeiată, astfel că au fost menţinute dispoziţiile instanţelor care au detaliat dispoziţiile legale atât ale Legii nr. 21/1991, ale O.G. nr. 84/2001, cât şi ale Legii nr. 248/2005, dispoziţii ce stabilesc în sarcina celor două recurente-pârâte atribuţii în materie de cetăţenie română, astfel că în mod corect au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Pe fondul litigiului, curtea de apel a reţinut că reclamanta B.Z.N. (fostă
A.N., fostă B.N.) a solicitat să se constate că este cetăţean român, întrucât mama sa A.C. (fostă H.) este cetăţean român, născându-se în România, însă locuieşte în statul Israel. Din actele depuse la dosarul cauzei, curtea a constatat că reclamanta B.Z.N. s-a născut la 18 decembrie 1941 la Ierusalim, având naţionalitatea evreiască. Mama sa - A.C. (fostă H.) - s-a născut în România, la 22 decembrie 1922, în oraşul M., jud. B. Au fost invocate de reclamantă, prin petitul acţiunii, dispoziţiile Legii cetăţeniei din 24 februarie 1924, ale Legii nr. 33/1939, ale Decretului nr. 125/1948, ale Legii nr. 24/1971, precum şi ale Legii nr. 21/1991. Prin concluziile scrise depuse la instanţa de recurs, intimata-reclamantă a invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1939 incidente la data naşterii reclamantei - 18 decembrie 1941 — şi dispoziţiile în vigoare la data judecării prezentei acţiuni - Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.
Examinând dispoziţiile legale în vigoare la data naşterii reclamantei -18 decembrie 1941 -, curtea a constatat că, într-adevăr, aplicabile erau dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 33/1939 privind dobândirea şi pierderea cetăţeniei române, articol potrivit căruia copilul unui cetăţean român, chiar dacă se naşte pe teritoriul altui stat, este cetăţean român. Anterior naşterii reclamantei - 18 decembrie 1941 - mama reclamantei, H.C., s-a căsătorit cu
B.S. (la Ierusalim, la 25.08.1940), având naţionalitatea - aşa cum rezulta din certificatul de căsătorie depus la dosar - evreiască. Aceeaşi menţiune a naţionalităţii (cetăţeniei) evreieşti pentru mama reclamantei apărea şi în certificatul de naştere al reclamantei din 18 decembrie 1941. Că mama reclamantei avea încă aceeaşi cetăţenie - israeliană - a rezultat şi din actul autentic intitulat „Procură specială”, depus la dosar, prin care mama reclamantei, A.C. (fostă H.), cetăţeană israeliană, alături de reclamantă, au împuternicit două persoane din România, una din Iaşi şi una din Bucureşti, să le reprezinte cu depline puteri în faţa tuturor organelor din România pentru obţinerea cetăţeniei române.
Aşa fiind, prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 33/1939 şi a actualului art. 5 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, reclamanta B.Z.N. nu a făcut dovada cu actele depuse că la data naşterii
I. Secţia civilă
sale, pe teritoriul statului Israel, mama sa A.C. era cetăţean român, pentru ca şi reclamanta să poată pretinde prin naştere cetăţenia română. Fiind o acţiune civilă, reclamantei îi incumba sarcina probei (chiar şi în situaţia concretă a părăsirii României, de mama reclamantei, cu 50 de ani în urmă), şi nu pârâţii aveau obligaţia să probeze un fapt negativ - al pierderii cetăţeniei mamei reclamantei. Aspectele referitoare la dobândirea cetăţeniei israeliene de mama reclamantei nu interesau în cauză.
9
Reglementarea juridică în materia cetăţeniei române nu contrazice legislaţia adoptată de alte state democratice în materie şi nici exigenţele stabilite prin documentele internaţionale ratificate de România, tratatele internaţionale la care România este parte. Astfel, potrivit art. 3 pct. 1 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei din 1997 ratificată de România prin Legea nr. 396/2002: „Fiecare stat va determina prin legislaţie proprie care sunt cetăţenii săi”, reclamantei nefiindu-i aplicabil art. 4 din aceeaşi Convenţie europeană asupra cetăţeniei.
In raport de toate aceste considerente şi de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., au fost admise recursurile formulate de Ministenil Justiţiei şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 533/10 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, decizie care a fost modificată în parte, în sensul menţinerii dispoziţiei referitoare la respingerea excepţiei tardivităţii declarării apelului invocate de Ministerul Justiţiei. A fost respins apelul declarat de reclamanta-apelantă împotriva sentinţei civile nr. 13781/25.11.2007 a Judecătoriei Iaşi.
1.2. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale
1.2.1. Mijloace de dobândire şi de apărare
| ← Acţiune în constatarea cetăţeniei române | Drept de proprietate. Monede din aur. Confiscare prin hotărâre... → |
|---|
