Act autentic. Invocarea lipsei reclamantei parte contractantă în fata notarului. Neformularea unei declaraţii de înscriere în fals. Consecinţe sub aspect probator
| Comentarii |
|
înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals, în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumen-tator, percepute cu propriile simţuri, printre care se numără şi prezenţa reclamantei în faţa notarului, respectiv semnarea de către aceasta a actului. Aceste constatări nu pot fi răsturnate cu orice mijloc de probă, ci numai pe calea procedurii înscrierii în fals, iar o soluţie contrară ar însemna transformarea actului autentic într-un simplu înscris sub semnătură privată şi ignorarea protecţiei juridice speciale pe care legea i-o conferă.
C.A. Braşov, decizia civilă nr. 434/R din 5 octombrie 2006, în C.P.J.C.A. Braşov 2006, p. 6
Actul a cărui nulitate s-a cerut a se constata prin acţiunea introductivă de instanţă este un act autentic. Acest înscris autcntic face dovada până la înscrierea în fals, în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simţuri (art. 1173 C. civ.). Una dintre aceste constatări personale ale agentului instrumentator o constituie şi prezenţa reclamantei în faţa notarului şi semnarea de către aceasta a actului autentic. Aceste constatări nu pot fi răsturnate cu orice mijloc de probă, ci numai pc calea procedurii înscrierii în fals.
Altfel spus, expertiza criminalistică asupra semnăturii şi biletul de ieşire din spital, care constituie mijloace obişnuite de probaţiunc, nu pot fi folosite de parte şi admise de instanţă, faţă de obligativitatea prioritară a procedurii înscrierii în fals a actului autentic defăimat de parte. Asemenea probe ar fi fost concludente dacă actul autentic ar fi fost atacat pentru vicii de consimţământ, lipsă de capacitate, fraudarea legii sau simulaţie, împrejurări ce pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, dar nu pentru nesemnarea actului autentic de către titularul semnăturii.
Soluţia înscrierii în fals de care trebuia să uzeze reclamanta nu era exclusă nici de dispoziţiile art. 184 C. proc. civ. şi nici de necunoaşterea autorului falsului, având în vedere precizările reclamantei din acţiunea introductivă. A proceda altfel înseamnă a transforma actul autentic şi protecţia juridică pe care legea i-o conferă într-un simplu înscris sub semnătură privată cu valoare egală cu oricare alt înscris, ceea ce, evident, contravine legii. De asemenea, soluţia de constatare a nulităţii unui act autentic defăimat ca fals (în ceea ce priveşte prezenţa şi semnarea lui de către una dintre părţi) prin eludarea procedurii înscrierii în fals este de natură să înlăture răspunderea autorului falsului, creând o situaţie favorabilă tocmai acestuia faţă de ceilalţi garanţi ipotecari.
Aşa fiind, instanţa a constatat că în cauză nu s-a aplicat procedura înscrierii în fals, obligatorie pentru susţinerea acţiunii reclamantei, ceea ce înseamnă că acţiunea nu a fost probată, urmând a fi respinsă.
Pentru atingerea acestei finalităţi, în aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a admis recursul pârâtei B.C.R. şi, modificând în parte decizia atacată, a admis apelul acestei pârâte (art. 296 C. proc. civ.), schimbând în tot hotărârea fondului, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
| ← Contract autentificat de notarul public. Declaraţia părţii de... | Vânzare-cumpărare. Analizarea documentelor cu care se... → |
|---|
