Vânzare-cumpărare a unui imobil în timpul procesului de partaj. Reaua-credinţă a părţilor
| Comentarii |
|
Pârâta cumpărătoare a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului cu bunicul său în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la existenţa unui proces de ieşire din indiviziune asupra aceluiaşi imobil, acţionând cu intenţia neîndoielnică de a-şi înlătura mama de la moştenirea bunicii sale.
Existenţa unui acord fraudulos între comoştenitor şi un terţ de rea-credinţă, în timpul procesului de partaj, determină aplicarea principiului fraus omnia corrumpit şi atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 586 din 14 martie 2006, în B.J. nr. 1/2006, p. 31
Prin acţiunea formulată la 24 septembrie 2003 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, sub nr. 2159/2003, reclamanţii E.E. şi E.C. au chemat în judecată pe pârâta C.C., pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să sc constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1343 din 16 august 2001 la Biroul notarului public B.I., încheiat între F.P., în calitate de vânzător (în prezent decedat), şi pârâtă, în calitate de cumpărător.
în drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 948 şi art. 966 C. civ.
La dosar, pârâta a depus o cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii principale ca nefondată, precum şi evacuarea reclamanţilor din imobilul situat în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.
Prin sentinţa civilă nr. 2302 din 10 noiembrie 2003, Judecătoria Turnu Măgurele a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C.C., a dispus evacuarea reclamanţilor-pârâţi E.E. şi E.C. din imobilul situat în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, a respins, ca nefondată, acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, introdusă de reclamanţii-pârâţi şi au fost obligaţi aceştia din urmă la 2.588.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001, F.P., în prezent decedat, a vândut imobilul compus din 783,56 mp teren şi casă de locuit, inclusiv anexe gospodăreşti, pârâtei C.C., teren dobândit de vânzător în anul 1940 prin donaţie tăcută de părinţii săi.
S-a reţinut că F.P. nu a vândut bunul altuia, fiind titularul exclusiv al dreptului de proprietate şi că, în cauză, este lipsit de relevanţă juridică faptul că reclamanta E.E. avea calitatea de moştenitoare a mamei sale P.M., decedată la 16 ianuarie 1996, atâta timp cât prin sentinţa civilă nr. 723 din 25 aprilie 2003, definitivă prin încheierea nr. 621 din 10 aprilie 2003, ce a avut ca obiect acţiunea de ieşire din indiviziune, reclamanta a renunţat la judecarea acţiunii respective.
Instanţa de fond a motivat că au fost respectate condiţiile de validitate ale actului de vânzare-cumpărare, nereţinându-se existenţa unei cauze ilicite şi imorale, în raport de dispoziţiile art. 948, art. 962, art. 965-966 şi art. 968 C. civ.
Cu privire la susţinerea privind caracterul simulat al actului de vânzare-cumpărare, acesta reprezentând de fapt o donaţie deghizată, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 723 din 25 aprilie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele, s-a respins ca nefondată o asemenea acţiune de constatare a simulaţiei, reducţiunea liberalităţii şi ieşirea din indiviziune, nefacându-se dovada caracterului gratuit al actului de vânzare-cumpărare.
împotriva sentinţei civile nr. 2302 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele au declarat apel reclamanţii-pârâţi E.E. şi E.C., criticând-o pentru nelegalitate şi nctemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 648/A din 2 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul recla-manţilor-apelanţi, cu obligarea acestora la 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reţinându-se că nu s-a invocat de parte tardivitatea depunerii întâmpinării, că nu poate fi primită susţinerea că actul de vânzare-cumpărare a avut o cauză ilicită şi imorală, nefiind dovedit că actul nu ar fi fost întocmit în concordanţă cu legea şi ordinea publică sau cu bunele moravuri, iar vânzătorul era proprietarul imobilului vândut.
împotriva deciziei civile nr. 648/A din 2 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, au declarat recurs reclamanţii-pârâţi E.E. şi E.C., sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., astfel:
- în masa succesorală a defunctei P.M. intra imobilul construcţie ce fusese edificat pe terenul proprietatea lui F.P., construcţiile având calitatea de bunuri comune. Pe de altă parte, la acest imobil, ei, reclamanţii, au făcut îmbunătăţiri şi extinderi, având un drept de creanţă asupra acestora, părţile fiind în stare de indiviziune la momentul vânzării;
- în timpul procesului de ieşire din indiviziune, după efectuarea expertizei tehnice imobiliare, F.P. a încheiat cu pârâta-intimată C.C. contractul de vânzare-cumpărare, deşi nu era proprietarul întregii construcţii şi nu se realizase ieşirea din indiviziune, fiind încălcat principiul nemo dat quod non habet
- părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001, ştiind că lucrul vândut este şi proprietatea unei alte persoane, ca operaţie speculativă cu o cauză ilicită şi în frauda dreptului ei ca moştenitor coproprietar, actul fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 948 C. civ., potrivit principiului fraus omnia corrumpit;
- instanţele de fond şi apel în mod greşit le-au respins probele pertinente şi utile cauzei şi nu au avut rol activ, refuzând să le analizeze apărările, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.;
- hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contrarii şi străine de natura pricinii, făcându-se confuzie cu privire la autoritatea de lucru judecat, calitatea de proprietar a vânzătorului şi între renunţarea la judecată şi renunţarea la drept, precum şi cu privire la cauza ilicită şi imorală a actului de înstrăinare.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001, imobilul situat în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, era un bun litigios, întrucât la 21 iunie 2001 reclamanţii
E.E. şi E.C., în dosarul nr. 1320/2001 al Judecătoriei Turnu Măgurele, au cerut ieşirea din indiviziune cu privire la acest bun, solicitând în primul rând deschiderea succesiunii numitei P.M. (soţia lui F.P. şi mama reclamantei E.E.) şi, în al doilea rând, să se constate că au efectuat extinderi şi îmbunătăţiri la imobilul existent pe teren încă din 1968, gospodărind împreună cu defuncta şi soţul acesteia, respectiv
F.P. Reclamanţii au solicitat chiar a se constata o cotă majorată la dobândirea acelor construcţii.
După efectuarea expertizei tehnice imobiliare, între pârâtul din procesul de partaj, F.P., şi fiica reclamanţilor, C.C., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001 pentru imobilul bun litigios, cumpărătoarea fiind introdusă în cauză, în calitate de intervenient forţat în dosarul de ieşire din indiviziune, la 20 septembrie 2001, unde a depus o întâmpinare şi cerere reconvenţională, ulterior precizată ca fiind o intervenţie în favoarea pârâtului.
După pronunţarea încheierii de admitere în principiu nr. 38 din 10 ianuarie 2002, pârâtul F.P. a decedat, Ia 21 ianuarie 2002, iar prin încheierea nr. 621 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele s-a luat act de declaraţia reclamanţilor de renunţare la judecarea acţiunii de ieşire din indiviziune.
Ulterior, între părţi au existat şi alte litigii privind simulaţia actului de vânzare-cumpărare într-un act cu titlu gratuit — donaţie — şi reduc-ţiunea liberalităţilor excesive (dosar nr. 796/2002), iar apoi prezenta cauză privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001.
Actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu vădită rea-credinţă de către F.P., tatăl reclamantei E.E., şi C.C., fiica reclamanţilor, în scopul fraudării drepturilor reclamanţilor asupra imobilului bun litigios.
Reclamanţii invocau două tipuri de drepturi, respectiv dreptul de moştenire al reclamantei E.E. pentru defuncta P.M., iar, pe de altă parte, un drept propriu al soţilor E. privind extinderile şi îmbunătăţirile la construcţia existentă pe teren, ca urmare a locuirii şi gospodăririi timp îndelungat cu soţii M. şi F.P.
Esenţial în acel proces de ieşire din indiviziune era să se stabilească dacă proprietarul terenului, F.P., fusese de acord cu construcţiile edificate de fiica şi ginerele său pe teren, aceştia având vocaţia la un drept de superficie ca şi soţia lui F.P., P.M., cu care el dobândise o parte din construcţii, conform art. 30 C. fam.
Dccesul lui F.P. în timpul procesului de partaj, la 21 ianuarie 2002, după admiterea în principiu a acţiunii de ieşire din indiviziune şi rămânerea în proces în calitate de intervenient a fiicei reclamanţilor, C.C., a dus la crearea unei situaţii atipice a procesului, atât din punct de vedere al calităţii proccsuale pasive, cât şi din punct de vedere al dreptului material substanţial la moştenire. Astfel, C.C. nu era moştenitoarea lui F.P. şi nu se putea substitui acestuia, în calitate de pârâtă, iar, pe de altă parte, reclamanta E.E. era singura moştenitoare a lui F.P. şi nu putea să fie atât reclamantă, cât şi pârâtă, substituindu-se tatălui său, după decesul acestuia. Acesta a fost motivul pentru care o ieşire din indiviziune cu formarea loturilor devenea, practic, imposibilă în acţiunea iniţială şi pentru care reclamanţii au renunţat la judecarea cererii de partaj.
Practic, reclamanţii puteau să-şi valorifice drepturile, respectiv atât dreptul de moştenire, cât şi drepturile proprii la edificarea construcţiilor, prin acţiunea în constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare încheiat între tatăl reclamantei şi fiica reclamanţilor.
Pârâta C.C., prin încheierea actului de vânzare-cumpărare cu bunicul său în deplină cunoştinţă de cauză de existenţa procesului pe rol şi cu vădită rea-credinţă de a-şi înlătura mama de la moştenirea bunicii sale, precum şi ambii părinţi de la dreptul lor propriu asupra construcţiilor, a cules atât moştenirea bunicii sale M.P., a bunicului său F.P., cât şi munca părinţilor săi pentru construcţiile în litigiu, fără să aibă vreo vocaţie succesorală la cei doi defuncţi şi îmbogăţindu-se fără just temei pe seama dreptului propriu al părinţilor săi la edificarea imobilului construcţie.
Ba, mai mult, pârâta-intimată a solicitat şi a şi obţinut evacuarea propriilor părinţi din imobilul în litigiu, lipsindu-i pe aceştia o perioadă mare de timp de locuinţă.
în cauză, nu pot fi analizate nici condiţiile vânzării bunului altuia şi nici aspectele confirmative ale unei hotărâri judecătoreşti de partaj succesoral asupra unui act de vânzare-cumpărare încheiat de către un moştenitor, în situaţia în care bunul ar fi atribuit în lotul celui ce a vândut, ci de un act încheiat în frauda drepturilor reclamanţilor, prin existenţa unei conivenţe frauduloase a unui comoştenitor cu un terţ de rea-credinţă, în timpul procesului de partaj, ceea ce a avut drept efect culegerea întregului imobil fără vocaţie succesorală de la bunicii decedaţi şi îmbogăţirea pe seama celor ce au invocat drepturi proprii asupra construcţiei.
In cauză, este deplin aplicabil principiul fraus omnia corrumpit, întrucât au fost încălcate atât dispoziţiile imperative privind devolu-ţiunea succesorală (art. 650 şi urm. C. civ.), cât şi dispoziţiile prevăzute de art. 30 C. fam. privind comunitatea de bunuri atât a soţilor M. şi F.P., cât şi a soţilor E. şi C.E.
Faţă de considerentele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a admis recursul reclamanţi lor-pârâţi, a modificat decizia civilă recurată, în sensul admiterii apelului reclamanţilor şi schimbării în tot a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii acţiunii principale, a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1343 din 16 august 2001 şi a respingerii, ca nefondată, a cererii reconvenţionale formulate de pârâta-intimată.
Conform art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă a fost obligată la 5.277.000 lei, cheltuieli de judecată către recurenţi.
| ← Vânzare-cumpărare. Analizarea documentelor cu care se... | Contract de împrumut Simulaţie sub forma unei convenţii de... → |
|---|
