Vânzare-cumpărare. Analizarea documentelor cu care se întregeşte cartea funciară. Reaua-credinţă a cumpărătorului
| Comentarii |
|
Situaţia juridică reală a unui imobil nu este determinată doar de cartea funciară propriu-zisă, impunându-se analizarea şi a celorlalte documente cu care se întregeşte cartea funciară -planul, înscrisurile privitoare la înscrieri şi registrul de intrare.
Buna-credinţă a cumpărătoarei prin act autentic, ulterior încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare asupra aceluiaşi imobil, s-ar putea reţine numai dacă nu a ştiut şi nici nu putea să ştie că situaţia de carte funciară, în ceea priveşte dreptul de proprietate al vânzătorului, nu este conformă cu realitatea. în condiţiile în care, la data cumpărării, în cartea funciară anterioară era notată acţiunea promitentului-cumpărător exercitată în baza antecontractului, deşi, dintr-o gravă eroare efectuată la Biroul de carte funciară, aceasta nu a fost transcrisă şi în noua carte funciară, cumpărătorul avea posibilitatea de a cunoaşte starea reală de fapt şi de drept a bunului dobândit.
C.A Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2350/R din 18 octombrie 2006,
în B.J.C.A. Cluj2006, p. 153
Prin sentinţa civilă nr. 9919 din 31 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei SC A.P.I. SRL şi a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată faţă de pârâta SC G.M.C. SRL.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta SC A.P.I. SRL împotriva pârâţilor D.A. şi SC G.M.C. SRL, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 806 din 29 iulie 2004 de către BNP C.D.D. şi rectificare C.F.
In ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, raportat la natura comercială a cauzei şi neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, instanţa a apreciat că litigiul are o natură civilă, raportat la obiectul cauzei, respectiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare autentic a unui teren.
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, în urma analizei obiectului de activitate al firmei, a rezultat că cererea de chemare în judecată este compatibilă cu principiul specialităţii capacităţii procesuale de folosinţă, motiv pentru care excepţia a fost respinsă.
în ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că, la data de 25 aprilie 2003, între reclamantă şi pârâtul D.A. a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care acesta din urmă se obliga să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului teren cu suprafaţa de 5800 mp, tarlaua 67, parcelele 29/11, 29/11/1, înscris în titlul de proprietate nr. 27941/1286, eliberat în favoarea pârâtului.
în baza antecontractului, reclamanta a introdus o acţiune în prestaţie tabulară, notând acţiunea în C.F. nr. 960 Dezmir.
Acţiunea civilă mai sus-menţionată a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 10815/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
In urma pronunţării sentinţei menţionate, la data de 20 ianuarie 2004, pârâtul a încasat întreaga sumă de 5800 dolari S.U.A., nemai-având niciun fel de pretenţii raportat la preţ.
Sentinţa a fost, însă, atacată cu apel de către pârâtul D.A. în aceeaşi zi de 20 ianuarie 2004, în care a încasat şi preţul.
Judecarea apelului a fost suspendată până la data soluţionării noii acţiuni introduse de această dată de către pârât, prin care solicita rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Această acţiune a fost respinsă în mod definitiv şi irevocabil.
La data de 29 iulie 2004, acelaşi pârât a vândut acceaşi suprafaţă de teren, de această dată printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic, pârâtei SC G.M.C. SRL, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. nr. 1506 Dezmir, în favoarea acestei din urmă pârâte.
Considerându-se îndreptăţită să beneficieze de dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanta a solicitat anularea acestui contract autentic.
Instanţa nu a identificat motive de nulitate în privinţa acestui contract, cu toate că acţiunea în prestaţie tabulară a fost notată în C.F., respectiv în C.F. nr. 960 Dezmir, ceea ce ar presupune că sunt de rea-credinţă toţi cei care au încheiat contracte cu privire la imobilul în litigiu, nu a reţinut reaua-credinţă a cumpărătoarei din contractul autentic, deoarece dintr-o gravă eroare efectuată la biroul de carte funciară, odată cu transcrierea imobilului în litigiu într-o nouă C.F., respectiv în C.F. 1506 nr. Dezmir, în favoarea pârâtului D.A., în baza unei sentinţe, nu s-a transcris şi notarea acţiunii în prestaţie tabulară formulate de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 345 din 20 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admis apelul declarat de pârâta SC G.M.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 9919 din 31 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC G.M.C. SRL a cheltuielilor de judecată în sumă de 11.900.000 ROL.
Instanţa a respins apelul declarat de către reclamanta SC A.P.I. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC G.M.C. SRL a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 1190 RON.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele.
Cu privire la apelul declarat de către reclamantă, tribunalul a reţinut că motivele de apel s-au referit la reaua-credinţă a părţilor contractante semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare autentic încheiat la data de 29 iulie 2004 şi la ncrespectarea condiţiilor legale la încheierea acestui contract.
Instanţa de apel, la fel ca şi instanţa de fond, a apreciat că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina pârâtei SC G.M.C. SRL şi nu s-au constatat nici încălcări ale art. 948 C. civ.
Această parte a dorit să cumpere terenul în litigiu, a consultat cartea funciară, a constatat că acest imobil este în circuitul civil şi este liber de orice sarcini, că este proprietatea pârâtului D.A., prin urmare nu era niciun impediment la întocmirea unui contract autentic de vânzare-cumpărare.
Aceste împrejurări au fost constatate, de altfel, şi de către notarul public C.D.D., care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.
Instanţa de apel a apreciat că pârâta SC G.M.C. SRL a manifestat o diligenţă obişnuită, care se poate solicita oricărei persoane în aceeaşi situaţie, prin urmare nu se poate reţine reaua-credinţă a acestei pârâte.
Nu poate fi împărtăşită opinia reclamantei, potrivit căreia pârâta SC G.M.C. SRL a cercetat cu superficialitate cartea funciară, consultând doar coala funciară actuală, nu şi cele anterioare, aceste cercetări ţinând de o diligenţă extraordinară.
Desigur că alta este situaţia pârâtului D.A., vânzătorul semnatar al contractului, în privinţa relei-credinţe. Acest vânzător, cu ocazia semnării contractului, a ascuns atât cumpărătoarei, cât şi notarului faptul că în vechea C.F. era notată acţiunea reclamantei, notare netranscrisă în noua coală, precum şi faptul că a promis acesteia spre vânzare terenul, prin urmare, imobilul era grevat de sarcini.
Reaua-credinţă a vânzătorului poate fi constatată fără dubiu.
Insă cumpărătoarea nu poate fi sancţionată pentru reaua-credinţă a vânzătorului şi nici pentru culpa gravă a funcţionarilor din serviciul de C.F., care nu au transcris din vechea C.F. în coala nou-înfiinţată şi notarea acţiunii reclamantei, notare care ar fi prezumat absolut şi reaua-credinţă a cumpărătoarei.
Independent de toate aceste împrejurări de fapt puse în discuţie în prezenta cauză, situaţia juridică a imobilului este clară.
Pârâtul D.A. a încheiat două contracte în privinţa aceluiaşi imobil, un contract sub semnătură privată, prin care se obliga să transfere dreptul de proprietate în viitor şi un contract autentic de vânzare-cumpărare, cu efectul strămutării efective a dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, iar în privinţa acestui din urmă contract s-au îndeplinit şi formele de publicitate imobiliară.
Faptul că la data încheierii contractului autentic exista şi promisiunea de vânzare către reclamantă, în condiţiile în care lipsea notarea din C.F., nu poate aduce atingere drepturilor dobândite de către pârâta SC G.M.C. SRL şi nu constituie un motiv de anulare a contractului autentic.
Este adevărat că, pe parcursul judecării apelului, reclamanta a obţinut şi o soluţie în acţiunea de prestaţie tabulară bazată pe ante-contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul D.A., prin care acesta din urmă este obligat să transfere reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în caz contrar hotărârea ţinând loc de act de înstrăinare, hotărârea rămânând definitivă şi irevocabilă la data de 15 martie 2006 (decizia civilă a Tribunalului Cluj 330/R/2006). Până la această dată, însă, bunul ieşise din patrimoniul pârâtului.
Hotărârea de care se prevalează reclamanta nu poate constitui, însă, niciun motiv de anulare a contractului autentic.
Este evident că ne aflăm în situaţia existenţei a două titluri de proprietate pentru acelaşi imobil. Prin urmare este necesară o nouă judecată care să analizeze care din titluri este preferabil.
Aceasta poate fi fie civilă, o nouă acţiunc sau o cale extraordinară de atac, fie penală, respectiv plângere pentru săvârşirea de falsuri. în situaţia în care se confirmă săvârşirea infracţiunilor de fals, instanţa penală va putea anula contractul autentic.
Având în vedere aspectele menţionate, tribunalul a respins apelul declarat de către reclamantă.
în privinţa apelului declarat de către pârâta SC G.M.C. SRL, conform chitanţelor depuse în probaţiune în apel, tribunalul a constatat că această pârâtă a efectuat la fond cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial în cuantum de 11.900.000 ROL, cheltuieli care nu au fost acordate în mod greşit.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâta A.P.I. SRL, solicitând modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului declarat de ea, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi respingerea apelului declarat de pârâtă.
în motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat următoarele:
încă de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, terenul în litigiu a fost în posesia lor, fiind îngrădit şi având afişat că constituie proprietate privată a SC A.P.I. SRL. în această situaţie, concluzia care se impune este aceea că pârâta a cunoscut faptul că terenul în cauză este folosit de reclamantă, astfel că a avut cunoştinţă despre faptul că i se oferă spre vânzare un teren ce aparţine unei alte persoane.
Recurenta a fost de bună-credinţă pe tot parcursul derulării evenimentelor, a încheiat un antecontract, a plătit avansul, a promovat acţiunea în prestaţia tabulară, a plătit restul de preţ şi a notat acţiunea în cartea funciară.
Prin simpla cercetare a dosarului de C.F. şi a înscrisurilor care au stat la baza notării acţiunii, pârâta avea posibilitatea să cunoască situaţia juridică reală a imobilului din litigiu. Coroborând această situaţie cu faptul că, pentru a exista bună-credinţă, dobânditorul trebuie să se afle în imposibilitatea reală de a afla situaţia juridică a imobilului, concluzia care se impune este aceea că pârâta a fost de rea-credinţă la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea depusă, intimata SC G.M.C. SRL s-a opus admiterii recursului, arătând următoarele:
Intimata este de bună-credinţă, bună-credinţă care se prezumă conform prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., fiind aplicabil principiul potrivit căruia cel ce contestă existenţa bunei-credinţe trebuie să facă proba contrarie.
Argumentele care susţin buna lor credinţă sunt faptul că în cartea funciară nu era făcută, la data cumpărării, notarea vreunei acţiuni promovate de reclamantă împotriva pârâtului D.A. cu privire la terenul în litigiu, faptul că vânzătorul declară că terenul obiect al vânzării este liber de sarcini şi procese, că, prin acelaşi contract de vânzare-cum-părare, se precizează că li se predă posesia terenului cumpărat pe data semnării contractului.
Buna-credinţă a intimatei este dovedită şi de faptul că aceasta a depus diligenţe minime pentru a cunoaşte situaţia juridică a terenului cumpărat. Pretenţia recurentei că intimata avea obligaţia să verifice şi cartea funciară din care a fost adus imobilul în litigiu este aberantă, pentru că sistemul de publicitate al C.F. este astfel organizat şi reglementat, încât să inspire încredere şi certitudine celor care consultă C.F. actuală, cu referire la situaţia juridică a imobilului pe care intenţionează să-1 cumpere.
La fel de absurdă este şi susţinerea recurentei privind obligaţia intimatei de a verifica şi consulta mapa cu documente privind înscrierile de C.F., adică dosarul de C.F. cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul D.A.
Reclamanta nu a fost niciodată proprietara terenului în litigiu, iar în C.F. 1506, în care era intabulat dreptul de proprietate al pârâtului D.A., nu era nicio notare cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între D.A. şi recurentă şi denunţat ulterior de pârâtul D.A., în virtutea clauzei de dezicere pe care acel contract o deţinea.
Potrivit prevederilor Decretului nr. 115/1938 şi art. 27 din Legea nr. 7/1996, care consacră principiul priorităţii înscrierilor drepturilor reale în C.F., se impune concluzia că legea nu interzice şi nu declară nule înstrăinările succcsive ale aceluiaşi imobil făcute de acelaşi proprietar în favoarea unor cumpărători diferiţi, ci dă valoarea juridică acelui act translativ de proprietate care a fost primul înscris în C.F.
Intimata a mai invocat şi prevederile Legii nr. 54/1998 referitoare la interzicerea înstrăinărilor sub orice formă a terenurilor cu privire la care există litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti, care au fost abrogate, astfel că dispoziţiilor normative invocate de reclamanţi în motivarea în drept a acţiunii lor referitoare la cauza ilicită şi imorală rămân fără obiect în speţa de faţă.
Reclamanta are posibilitatea să obţină daune-interese de la pârâtul D.A., dacă s-ar stabili culpa acestuia în nerespcctarea unor obligaţii pe care şi lc-a asumat şi nicidecum pe calea unei acţiuni de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de ei.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este întemeiat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să-1 admită, pentru următoarele considerente:
La data de 25 aprilie 2003, între reclamantă şi pârâtul D.A. a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul D.A. s-a obligat să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5800 mp, din tarlaua 67, parcela 29/11 şi 29/11/1, teren asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi asupra căruia şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. 1506 Dezmir, nr. top. 1073/1/2.
în cuprinsul antecontractului s-a stipulat obligaţia promitcntului-vân-zător ca, după semnarea antecontractului, să nu înstrăineze şi să nu greveze în favoarea altei persoane fizice sau juridice terenul. Acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. 5932/2003 a fost notată în C.F. nr. 960 Dezmir, la data de 12 februarie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 10815 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost admisă acţiunea reclamantei împotriva pârâtului D.A., care a fost obligat să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare, în caz de refuz, sentinţa urmând să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
La data de 20 ianuarie 2004, pârâtul D.A. a semnat un înscris, în prezenţa martorilor D.E. şi N.A., prin care recunoaşte că a primit întreaga sumă de 5800 dolari S.U.A. şi nu mai are nicio pretenţie de la reclamantă cu privire la acel teren.
în aceeaşi zi, 20 ianuarie 2004, pârâtul D.A. declară apel împotriva sentinţei civile nr. 10815 din 26 noiembrie 2003, recalificat de instanţă ca recurs, soluţionat prin decizia civilă nr. 330/R din 15 martie 2006 a Tribunalului Cluj. Soluţionarea recursului a fost suspendată până la soluţionarea acţiunii civile având ca obiect rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, acţiune soluţionată prin sentinţa civilă nr. 5440 din 14 mai 2004, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 2252 din 17 octombrie 2005.
Prin decizia civilă nr. 2252 din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj a fost menţinută sentinţa civilă nr. 3347/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a respins acţiunea lui D.A. împotriva pârâtei SC A.P.I. SRL pentru reziliere de contract.
La pronunţarea acestei decizii, instanţa a reţinut că, achiesând la sentinţă şi declarând că nu înţelege să facă apel, încasând restul de preţ la acel moment, după darea hotărârii, promitentul-vânzător, pârâtul D.A., din prezenta cauză şi-a îndeplinit obligaţia şi a procedat la executarea deplină şi valabilă a obligaţiei asumate, nemaiputând să facă uz de clauza de dezicere inserată în convenţie, posibilitate conferită, aşa cum sc deduce chiar din clauză, înainte de primirea diferenţei de preţ.
La 29 iulie 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 806 de Biroul Notarului Public C.D.D., pârâtul D.A. vinde acelaşi teren pârâtei SC G.M.C. SRL, declarând că imobilul nu este înstrăinat altei persoane, că este liber de sarcini şi procese, că nu au fost efectuate acte de grevare sau dispoziţie cu privire la teren.
La 19 aprilie 2004 se notează în C.F. nr. 960 Dezmir respingerea cererii înregistrate de SC G.M.C. SRL pentru notarea antecontractului de vânzare-cumpărare şi, ulterior, la 23 iulie 2004, în baza sentinţei civilc nr. 7205 din 23 iunie 2003, imobilul de sub A+3 din C.F. nr. 960 Dezmir se transcrie în C.F. nr. 1506, nou-înfiinţată în favoarea lui D.A.
Instanţa de recurs a reţinut această evoluţie a actelor încheiate de părţi, din aceasta rezultând reaua-credinţă a pârâţilor D.A. şi SC G.M.C. SRL la perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, care face ca acest act să aibă o cauză ilicită, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".
De asemenea, în art. 33 se prevede: „cuprinsul cărţii funciare, cu excepţia îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost notată în cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate".
Din conţinutul acestor texte rezultă că principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară acţionează numai dacă sunt întrunite următoarele condiţii: terţul să fi dobândit cu bună-credinţă vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare; în momentul dobândirii dreptului să nu fi fost notată în cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei; la data dobândirii publicitatea materială să nu fi fost suspendată prin efectul legii.
Pentru a cunoaşte situaţia juridică reală a unui imobil „trebuie cercetat, în afara cărţii funciare propriu-zise, şi celelalte documente cu care se întregeşte cartea funciară". Potrivit prevederilor art. 6 din Legea cărţilor funciare, cartea funciară se întregeşte cu planul, cu înscrisurile privitoare la înscrieri şi registrul de intrare, deci cartea funciară şi aceste documente, împreună, conţin reala situaţie juridică a unui imobil.
Faţă de prevederile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, în speţă pârâta SC G.M.C. SRL ar putea fi considerată de bună-credinţă, dacă nu a ştiut şi nici nu putea să ştie că situaţia de C.F., în ce priveşte deplinătatea dreptului de proprietate al vânzătorului, nu este conformă cu realitatea.
Pârâta SC G.M.C. SRL, prin simpla cercetare a cărţii funciare, şi nu a dosarului de C.F., aşa cum prevăd textele mai sus reţinute, ar fi putut lua la cunoştinţă de notarea acţiunii promovate de reclamantă împotriva pârâtului D.A., prin care solicitase ca pârâtul să fie obligat să încheie cu ea contract de vânzare-cumpărare, în caz de refuz, sentinţa urmând a ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Pârâta SC G.M.C. SRL este de totală rea-credinţă când susţine că este de bună-credinţă, pentru că, la data cumpărării, în C.F. nr. 1506 Dezmir nu era notată nicio acţiune. Dar, aşa cum s-a reţinut mai sus, în C.F. iniţial nr. 960 Dezmir, din care s-a transcris în C.F. nr. 1506 Dezmir, înainte de transcriere, sub B 7, s-a notat respingerea cererii pârâtei SC G.M.C. SRL de notare în C.F. a antecontractului încheiat cu pârâtul D.A.
Prin urmare, în C.F. nr. 906 Dezmir, sub 82 şi, respectiv B 7, au fost notate acţiunile reclamantei şi, ulterior, a pârâtei SC G.M.C. SRL împotriva pârâtului D.A.
în concluzia celor reţinute, Curtea apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia fraudei la lege, întemeiată pe o cauză nelicită, cauza constituind una din condiţiile generale de validitate reglementate de art. 948 C. civ., reprezentând expresia poziţiei subiective a părţilor faţă de actul juridic încheiat în acest context, reaua-credinţă induce caracterul ilicit al cauzei la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare dintre pârâţi, care duce la sancţiunea nulităţii acestui contract.
Ca urmare a admiterii recursului, în baza art 296 alin. (I) C. proc. civ., Curtea va admite apelul declarat de reclamanta SC A.P.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 9919 din 31 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamanta SC A.P.I. SRL împotriva pârâţilor D.A. şi SC G.M.C. SRL Cluj-Napoca şi, în consecinţă, va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 806 din 29 iulie 2004 de BNP C.D.D., având ca obiect terenul înscris în C.F. nr. 1506 Dezmir, nr. top. 1073/1/2, încheiat între pârâţi, şi va dispune restabilirea situaţiei anterioare de C.F. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC G.M.C. SRL Cluj-Napoca.
In baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a admiterii apelului reclamantei, apelul declarat de pârâta SC G.M.C. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 9919 din 31 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca va fi respins.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 9919/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu privire la respingerea excepţiei privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi respingerea excepţiei de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă faţă de pârâta SC G.M.C. SRL Cluj-Napoca, vor fi menţinute.
Notă: Dispoziţii similare celor stabilite prin art. 6 din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt conţinute şi de art. 17 alin. (3)-(4) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006), potrivit cărora cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se ţine de către biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial în a cărui rază teritorială de activitate este situat imobilul respectiv. Acest registru se întregeşte cu registrul de intrare, cu planul cadastral, cu registrul cadastral al imobilelor, indicând numărul cadastral al imobilelor şi numărul de ordine al cărţilor iunciare în care sunt înscrise, cu un index alfabetic al proprietarilor şi cu o mapă în care se păstrează cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al înscrisurilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.
| ← Act autentic. Invocarea lipsei reclamantei parte contractantă... | Vânzare-cumpărare a unui imobil în timpul procesului de... → |
|---|
