Antecontract de vânzare-cumpărare. Anulare. Administrarea şi aprecierea probelor
| Comentarii |
|
1. Aplicarea art. 1164 C. civ. nu poate fi reţinută în cazul în care actul juridic nu este anulat pentru existenţa leziunii, ca disproporţie vădită de valoare între două prestaţii; mai mult, prevederile art. 1164 C. civ. se referă strict la minori şi la cei puşi sub interdicţie, neputându-se aplica prin analogie şi la părţile lipsite de discernământ.
2. Dacă instanţa înlătură declaraţiile martorilor uneia dintre părţi, pe motivul că nu inspiră destulă încredere, se impune să dea părţii posibilitatea de a propune, eventual, şi alţi martori care ar putea să-i confirme susţinerile, numai după completarea în acest fel a materialului probator, instanţa putând, în urma reapre-cierii tuturor probelor, să pronunţe o soluţie temeinică.
C.A. Bucureşti, Secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 2348 din 6 decembrie 2006, în P.R. nr. 5/2007, p. 155
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 1 noiembrie 2004, reclamanta D.M., în calitate de tutore al interzisei A.M., a chemat în judecată pe pârâţii P.I. şi P.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constatc nulitatea precontractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.M. şi pârâţi la data de 1 martie 2003, redactat şi atestat de avocat E.Y.
In motivarea cererii, reclamanta, prin tutore, a arătat că era o femeie grav bolnavă psihic, cu discernământul abolit, fiind dependentă de îngrijirea altor persoane la data încheierii antecontractului, că pârâţii, beneficiind de faptul că sunt vecini, au determinat-o să semneze un înscris al cărui conţinut nu-1 putea înţelege, înscris prin care se obligă să înstrăineze imobilul în care locuieşte şi care este, de altfel, singura sa locuinţă, că nu a avut reprezentarea banilor despre care se face vorbire în cuprinsul actului, respectiv suma de 12.000 dolari S.U.A., monedă necunoscută ei şi negăsită în posesia ei.
In acelaşi timp, reclamanta, prin tutore, a arătat că un alt motiv de nulitate a antecontractului este cel prevăzut de art. 966 C. civ., respectiv lipsa elementului „cauză" al actului juridic atacat, în sensul de prefigurare mentală a prestaţiei cocontractantului, dar şi cauză ilicită, pârâţii urmărind obţinerea unui drept real de la o persoană în vârstă despre care ştiau că este grav bolnavă psihic.
în dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâţilor, a probei cu martori C.N., F.N., M.F. şi N.E.G. (la audierea acesteia din urmă opunându-se pârâţii, în condiţiile art. 189 C. proc. civ.), a probei cu expertiză medico-legală psihiatrică şi a probei cu înscrisuri, depunând, în copie, la dosar antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 martie 2003, declaraţia autentificată sub nr. 726 din 27 martie 2003 de Biroul Notarial L., sentinţa civilă nr. 2683 din 12 mai 2004 a Judecătoriei Sectorului 4
Bucureşti, dispoziţia nr. 1087 din 16 septembrie 2004 a Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, certificatul medico-legal nr. A2/3870 din 4 august 2003, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/638 din 19 februarie 2004, sentinţa civilă nr. 4522 din 13 decembrie 1991 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, acte medicale.
în drept, reclamanta, prin tutore, a invocat dispoziţiile art. 948 şi art. 966 C. civ.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea cererii principale şi pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. în subsidiar, pârâţii au solicitat ca, în ipoteza admiterii cererii principale, să fie obligată reclamanta la plata sumei de 12.000 dolari S.U.A.
La termenul din data de 23 martie 2005, pârâţii au precizat contravaloarea în lei a sumei de 12.000 dolari S.U.A., respectiv 352.824.000 ROL.
în motivarea cererii, pârâţii au arătat că, în luna septembrie a anului 2002, au fost abordaţi de către reclamantă şi sora acesteia, care le-au cerut ajutorul, deoarece bătrâna nu era în stare să efectueze menajul casei şi să gătească, din cauza diabetului având picioarele foarte umflate şi deplasându-sc foarte greu, că au acordat ajutor bolnavei A.M., atât în cursul anului 2002, dar şi la începutul anului 2003, internând-o chiar în spital şi asigurându-i tot tratamentul necesar, că în luna februarie 2003, reclamanta, însoţită de sora ei, le-a propus să cumpere locuinţa (teren şi casă), cu condiţia ca bătrâna să locuiască în imobil cât trăieşte, că s-au deplasat la biroul unui avocat împreună cu reclamanta şi sora acesteia şi au plătit pentru teren şi casă aproximativ 12.000 dolari S.U.A., bani pe care A.M. i-a pus într-o pungă şi i-a băgat în geantă, refuzând să meargă şi să-i depună într-un cont la bancă. Ulterior încheierii antecontractului, pentru a înlătura suspiciunile bătrânei, care credea că va fi lăsată pe drumuri, pârâta a arătat că a fost nevoită să încheie un alt act la notariat, prin care se obliga să o îngrijească pe reclamantă pe toată durata vieţii. Totodată, pârâţii au arătat că actele medicale depuse de reclamantă, prin tutore, la dosar, sunt eliberate ulterior încheierii antecontractului şi nu pot dovedi lipsa discernământului bătrânei la data încheierii acestuia.
în dovedirea cererii, pârâţii au solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantei, probă care nu a mai fost administrată, având în vedere că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta fusese pusă sub interdicţie, proba cu martorii V.E., R.D.,
R.I.N. şi C.S. (la audierea accsteia din urmă opunându-se reclamanta în condiţiile art, 189 C. proc. civ.) şi proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie: încheierile din şedinţele publice de la 13 mai 2002, respectiv 1 aprilie 2002 din dosarul nr. 2894 din 2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, adresa nr. 1696561 din 29 mai 2002 a D.G.E.I.P., încheierea nr. 15055 din 11 septembrie 2001 a Biroului de C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, chitanţa încheiată între numita N.F. şi A.M, sentinţa civilă nr. 4522 din 13 decembrie 1991 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, declaraţia numitei C.S. şi declaraţia pârâtului P.I., date în faţa organelor de poliţie, listă cu seriile bancnotelor de 100 dolari S.U.A., pretins a fi achitate reclamantei, acte medicale.
In drept, pârâţii au invocat dispoziţiile art. 111, art. 119 şi urm. C. proc. civ., art. 969 şi urm., art. 977 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 5109 din 21 septembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.M., prin tutore D.M., în contradictoriu cu pârâţii P.I. şi PM., fiind anulat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la 21 martie 2003, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi P.L. şi P.M.
împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii, care critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că instanţa de fond nu a examinat atent dovezile existente la dosar, aşa încât, în mod greşit, a fost respinsă cererea apelanţilor de obligare a reclamantei-pârâte la restituirea preţului primit în cuantum de 12.000 dolari S.U.A, că instanţa de fond a considerat în mod eronat drept probă supremă expertiza medico-legală efectuată în cauză şi prin care s-a conchis că intimata nu a avut discernământ la data semnării precontractului de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 672A din 20 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, Secţia M-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat, în motivarea deciziei, s-au reţinut următoarele. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de 21 martie 2003, reclamanta-pârâtă, având calitatea de promitent-vânzător, a vândut pârâţilor-apelanţi, în calitate de promitcnţi-cumpărători, în temeiul antecontractului pe care l-au încheiat, imobilul situat în Bucureşti, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 225 mp şi construcţiile existente pe teren, părţile convenind în sensul de a se institui un drept de abitaţie în favoarea reclamantei. în cuprinsul acestui antecontract, se face menţiunea că promitentul-vânzător declară că, în afară de preţul vânzării ce i-a fost achitat integral la data de 21 martie 2005, nu mai are de formulat alte pretenţii băneşti de la promitenţii-cumpărători.
Tribunalul a considerat că instanţa de fond a tăcut o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză şi a aplicat corect în speţa dedusă judecăţii dispoziţiile art. 948 C. civ., care stabilesc condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, printre acestea figurând capacitatea de a contracta şi consimţământul valabil al părţii care se obligă. Or, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a fost pusă sub interdicţie prin hotărâre judecătorească, instituindu-se curatela, aşa încât apare ca fiind justă măsura dispusă de instanţă în sensul de a se efectua în proces un nou raport de expertiză medico-legală prin care să se analizeze dacă, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamanta avea discernământ. Faţă de concluziile expertizei psihiatrice, conform cărora, la data semnării precontractului de vânzare-cumpărare, promitenta-vânzătoare avea discernământul abolit, probă ce a fost coroborată de instanţă cu celelalte dovezi existente la dosar, în mod just instanţa de fond a dispus admiterea acţiunii principale, cu consecinţa anulării contractului de vânzare-cumpărare, întrucât a fost perfectat de o persoană lipsită de discernământ şi care, în aceste condiţii, nu a putut să-şi exprime un consimţământ valabil.
Referitor la cererea reconvenţională, se constată că pârâţii-reclamanţi au solicitat obligarea reclamantei la restituirea preţului primit în sumă de 12.000 dolari S.U.A. Dispoziţiile art. 1303 C. civ. statuează că preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.
Tribunalul a considerat că în mod corect instanţa de fond a procedat la respingerea cererii reconvenţionale, de vreme ce în contractul de vânzare-cumpărare nu se precizează cuantumul preţului stabilit de părţi la perfectarea convenţiei, singura referire la preţ în acest act fiind aceea privitoare la declaraţia promitentei-vânzătoare, în sensul că a primit integral preţul şi, ca atare, nu are alte pretenţii băneşti de la cocontractanţi, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că s-ar fi întocmit vreo chitanţă care să ateste plata preţului în valută către promitenta-vânzătoare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
în ceea ce priveşte depoziţia martorei V.E., tribunalul a considerat că în mod just prima instanţă a înlăturat această declaraţie, apreciind-o ca subiectivă, de vreme ce această martoră este colegă de birou cu avocatul pârâţilor-reclamanţi, respectiv cu fiica acestora.
Pe de altă parte, apare ca fiind mai puţin credibilă susţinerea apelanţilor, în sensul că ar fi plătit această sumă cu titlu de preţ către promitenta-vânzătoare, în condiţiile în care cunoşteau că reclamanta-pârâtă nu deţine acte de proprietate referitoare la terenul în suprafaţă de 225 mp, ce constituie obiect al convenţiei de înstrăinare.
Faţă de considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art. 1164 C. civ., care stabilesc că interzisul poate fi obligat la restituire numai în limitele îmbogăţirii, dacă s-a dovedit acest lucru, tribunalul a considerat că instanţa de fond a procedat corect când a respins cererea reconvenţională depusă de pârâţi.
împotriva deciziei menţionate anterior au declarat recurs pârâţii-reclamanţi P.M. şi P.I.
în motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra precontractului de vânzare-cumpărare nr. 96 din 21 martie 2003, depus în apel în întregime, cu tot cu pagina 2, care lipsea din exemplarul depus de reclamantă în faţa primei instanţe, pagină în care se menţionează preţul achitat, 12.000 dolari S.U.A., şi faptul că a fost plătit de către promitenţii-cumpărători şi încasat de promitenta-vânzătoare, că este necesară efectuarea unei noi expertize medicale psihiatrice care să răspundă şi la obiecţiunile formulate de ei şi să ţină cont de declaraţiile tuturor martorilor, inclusiv de declaraţia dată de sora lui A.M. la Secţia de poliţie, document depus de reclamantă în cadrul probei cu înscrisuri, că de-a lungul efectuării cercetării judecătoreşti instanţa a făcut mai multe greşeli, în favoarea reclamantei, ceea ce le trezeşte suspiciuni cu privire la obiectivitatea acesteia în cauză, faptul că s-au audiat martorii înaintea interogatoriului şi în lipsa lor şi a apărătorului, fiind relevant că nu a fost dovedită existenţa cauzei ilicite la încheierea precontractului.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. Intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că nu s-ar încadra în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs şi excepţia nulităţii recursului, Curtea a constatat neîntemeiată excepţia nulităţii şi ca fondat recursul, pentru considerentele expuse mai jos.
în ceea ce priveşte nulitatea recursului, Curtea a constatat că, raportat la capătul de cerere privind restituirea preţului plătit, s-au invocat motive ce pot fi încadrate în pct. 5, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.
De altfel, aşa cum rezultă şi din concluziile scrise, formulate de către recurenţi, aceştia au înţeles să-şi restrângă motivele de recurs, fiind vizat doar capătul de cerere privind restituirea preţului plătit.
Curtea a constatat că, deşi s-a învederat prin apel că în faţa primei instanţe reclamanta nu a depus integral precontractul în speţă, lipsind pagina a doua, în care se specifică primirea şi predarea preţului în sumă de 12.000 dolari S.U.A., înscris depus în apel, tribunalul a ignorat existenţa acestui înscris, la rândul său, reţinând că în contract nu se precizează cuantumul preţului stabilit de părţi la perfectarea convenţiei şi că singura referire la preţ este cea din finalul contractului.
Or, pe pagina a doua a precontractului în speţă există menţiuni referitoare la convenţia părţilor, în sensul că preţul vânzării este de 12.000 dolari S.U.A., cu privire la care promitenta-vânzătoare a declarat că l-a primit integral la data autentificării acestui înscris, 21 martie 2003, conform certificării avocatului E.V.
Astfel, prin ignorarea acestei părţi din precontract, tribunalul nu a verificat dacă se punea problema aplicării art. 1197 C. civ. şi nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Considerăm că, în speţă, trebuiau administrate probe suplimentare pentru lămurirea situaţiei de fapt a plăţii preţului.
Mai mult, aşa cum s-a reţinut în practică, atunci când înlătură depoziţiile martorilor favorabili uneia din părţi, pe considerentul că nu inspiră destulă încredere, instanţa trebuie să dea părţii posibilitatea de a audia, eventual, şi alţi martori care ar putea să-i confirme susţinerile, numai după completarea în acest fel a materialului probator, instanţa putând, în urma reaprecierii tuturor probelor, să pronunţe o soluţie temeinică.
Ţinând cont că recurenţii înţeleg să se folosească de declaraţia dată la poliţie de sora reclamantei, C.S., şi că acesta este singurul martor care a asistat la încheierea precontractului şi plata preţului, conform declaraţiei avocatului E.V., considerăm că aceasta ar trebui audiată, simplul fapt că este rudă cu partea netrebuind să ducă în mod automat la concluzia că nu este sinceră. Oricum, aceste dispoziţii sunt în favoarea părţii care nu este rudă cu martorul, doar aceasta putând fi prejudiciată de eventuala lipsă de sinceritate dedusă din raporturile de rudenie.
De asemenea, în ceea ce priveşte aprecierea declaraţiei martorului E.V., nu rezultă că, în speţă, martorul s-ar afla în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 192 pct. 3-4 C. proc. civ., chiar şi în acest caz fiind valabile cele expuse anterior, legat de aprecierea sincerităţii martorului.
Este nelegală interpretarea şi aplicarea art. 1164 C. civ. în speţă, întrucât, pe de o parte, actul nu a fost anulat pentru existenta leziunii, adică a disproporţiei vădite de valoare dintre două prestaţii, ci pentru cu totul alte motive, iar pe de altă parte, art. 1164 C. civ. se referă la minori şi la cei puşi sub interdicţie, această dispoziţie fiind de excepţie şi, ca atare, de strictă interpretare, neputându-se include lipsiţii de discernământ în această categorie. Or, la data încheierii precontractului, reclamanta nu era pusă sub interdicţie.
Pentru aceste considerente, având în vedere că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, conform art. 312 alin. (3) teza a doua, raportat la art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis apelul spre rejude-care aceleiaşi instanţe.
| ← Contract autentic de vânzare-cumpărare. Declararea unui preţ... | Cauză imorală determinată de starea de nevoie. înlăturarea... → |
|---|
