Act juridic. Cauză ilicită

Privitor la actele succesive de vânzare - cumpărare a terenului de 213 mp., instanţele au constatat nulitatea absolută conform art.966 Cod civil, sancţiune a actului juridic ce poate fi invocată şi de terţi şi pentru care acţiunea este imprescriptibilă.

Din probele administrate în cauză şi în mod deosebit recunoaşterile pârâţilor la interogatoriu, rezultă că situaţia juridică a terenului a fost cunoscută de vânzătorii şi respectiv cumpărătorii actelor succesive, relevantă fiind în acest sens declaraţia pârâtului.

Dispoziţiile art.948 pct.4 Cod procedură civilă enumeră între condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, cauza licită.

Conform art.966 Cod civil, obligaţia fară cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la terenul cee face obiectul litigiului se întemeiază pe o cauză nelicită toate cele trei acte juridice fiind întocmite în condiţiile în care atât vânzătorii cât şi cumpărătorii au avut cunoştinţă de regimul juridic al terenului, respectiv de faptul că acesta aparţine în proprietate reclamantei.

Vânzarea succesivă a terenului la intervale de timp relativ scurte constituie o dovadă în plus a intenţiilor contractanţilor, care nu au urmărit decât transmiterea imediată a proprietăţii dobândite, în vederea obţinerii unor foloase materiale, prin eludarea dispoziţiilor imperative prevăzute de lege pentru validitatea actelor juridice.

Curtea de Apel Craiova - decizia civilă nr.1692 din 15 aprilie 2002

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Act juridic. Cauză ilicită