Lipsa consimţământului şi lipsa discernământului. Distincţie şi consecinţe

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Prin decizia civilă nr.1693 din 10 mai 2001, Tribunalul Suceava a admis apelul pârâtei MA şi a schimbat sentinţa civilă nr.2767 din 6 septembrie 2000 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că a respins ca prescrisă acţiunea reclamantei CV, cu motivarea că lipsa discernământului nu poate determina decât nulitatea relativă a actului, care nu poate fi invocată decât în trei ani de la data convenţiei. Or, acţiunea a fost promovată cu depăşirea acestui termen.

Recursul reclamantei, încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este întemeiat.

Reclamanta prezintă diagnosticul de imbecilitate oligofirenie de gradul II, care anulează discernământul asupra tuturor actelor sale, inclusiv asupra convenţiei din litigiu.

Lipsa discernământului înseamnă lipsa consimţământului, iar sancţiunea care intervine într-o atare situaţie este nulitatea absolută, ce se poate constata oricând, nicidecum aceea relativă, avută în vedere nelegal de tribunal.

Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă - decizia civilă nr.318 din 5 februarie 2002

← Buna credinţă a subdobânditorului şi validitatea aparenţei...  Frauda de lege. Efecte →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Lipsa consimţământului şi lipsa discernământului. Distincţie şi consecinţe