Act notarial emis în Italia. Atestarea unor declaraţii privind calitatea de moştenitor universal. Valoare
| Comentarii |
|
Instanţa de judecată a constatat că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei pentru o parte din imobilul în litigiu, ce nu a făcut obiectul înstrăinării din 1933 către cumpărătorul M.C., dar reclamantul nu a dovedit calitatea sa de unic moştenitor al autoarei R.M., care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
S-a constatat astfel că potrivit actului notarial din 10 mai 2005, R.M., decedată la data de 19 august 2002, a desemnat ca moştenitor pe A.T., însă pentru bunurile care fac obiectul testamentului, respectiv casa din Italia şi terenurile acesteia, precum şi pentru sumele ce se găsesc în anumite conturi în bănci din Italia, după executarea unor legate pentru anumite sume, iar prin testamentul din 20 iulie 1999 s-a anulat testamentul precedent, urmat de completarea prin testamentele din 22 ianuarie 2000 şi 14 martie 2002, astfel că nu se poate considera că reclamantul are vocaţie succesorală la toate bunurile care au aparţinut defiinctei, aşadar, nu se poate reţine că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că actul notarial sus-menţionat întocmit de către avocatul - notar D.M., cu încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 3776 din 18 mai 2005 şi testamentul întocmit de defunctă cu încheiere de legalizare a semnăturii nr. 3612 din 16 mai 2005 nu fac dovada calităţii de moştenitor pentru reclamant privitor la imobilul situat în Bucureşti, str. M.R. nr. 17, fostă M.R. nr. 23, fost nr. 15, sector 2, pentru care autoarea sa a făcut notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea a constatat, de altfel, că primul înscris intitulat „Act Notarial” din 10 mai 2005 este o „Atestare” a unor împrejurări relatate de doi martori, cunoscute personal de către aceştia, constând în faptul că autoarea s-ar fi născut în România, Bucureşti, în anul 1912, că s-ar fi redactat mai multe testamente, că autoarea ar fi desemnat ca „unic moştenitor universal” cu titlu testamentar pe A.T., că nu există moştenitori legitimi ai autoarei şi „că moştenirea rămasă, se înţelege a fi destinată integral domnului A.T.”, cu excepţia legatelor cu titlu particular către alte persoane („mici donaţii”) - iar notarul „a primit acest act”.
Actul notarial sus-menţionat nu constituie însă un certificat care să ateste calitatea de moştenitor unic al reclamantului la averea defunctei, cu atât mai mult, pentru imobilul în litigiu.
Totodată, se constată că din testamentele publicate în dosarul notarial al avocatului D.M. nr. 12337, sunt validate cele trei testamente lăsate de defunctă şi din care rezultă, astfel cum a reţinut în mod legal şi temeinic şi prima instanţă, că reclamantului i-au fost lăsate moştenire o „casă din Italia şi terenurile acesteia, în plus, şi ceea ce va rămâne din conturile sale” de la mai multe bănci italiene, după executarea unor legate testamentare în favoarea altor persoane.
Se constată astfel că privitor la casa şi terenurile „acesteia” din Italia, s-a instituit doar un legat particular, reclamantul având o vocaţie universală doar la bunurile mobile constând în restul sumelor ce vor rămâne în conturile din băncile italiene, anume arătate, după executarea anumitor legate cu titlu particular - apreciat în ansamblul succesiunii, ca fiind, în realitate, tot un legat cu titlu particular având un obiect determinabil.
Curtea a constatat că nu poate fi primită susţinerea reclamantului că acesta are calitate de unic moştenitor al restului averii defunctei, inclusiv pentru imobilul revendicat în litigiu.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., miri. şi fam., decizia nr. 191/A din 15 martie 2010
| ← Certificat de moştenitor eliberat în Canada. Recunoaştere pe... | Certificat de moştenitor emis de o instanţă din SUA.... → |
|---|
