Acţiune în constatarea nulitătii absolute a certificatului de vacanţă succesorală. Acceptare tacită a moştenirii
Comentarii |
|
Prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a certificatului de vacanţă succesorală, invocându-se, ca şi motiv de nulitate absolută, încălcarea principiului irevocabiIităţii actului de acceptare a moştenirii, motiv pentru care, după acceptarea tacită a moştenirii, renunţarea ulterioară apare ca fiind lipsită de efecte juridice.
Prin urmare, apreciind că motivele invocate în acţiune privesc anularea certificatului de moştenitor, acţiune prescriptibilă extinctiv, iar nu o acţiune în constatarea nulităţii absolute, aşa cum au înţeles apelanţii să solicite în cauză, instanţa de apel a dat o calificare greşită acţiunii.
(...) atât timp cât moştenitorii au acceptat tacit moştenirea în termenul de opţiune succesorală, această opţiune era irevocabilă şi privea moştenirea în întregul său, ca efect al caracterului indivizibil al actului de opţiune succesorală, prin urmare, şi bunurile cuprinse în certificatul de vacanţă succesorală.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., decizia nr. 1606 din 12 septembrie 2006
← Înţelesul noţiunii de eroare materială. Întinderea... | Certificat de moştenitor. Nulitate absolută. Eliberarea unui... → |
---|