Acte de procedură. Neregularitatea citaţiei. Condiţiile în care poate fi invocată nulitatea citaţiei
Comentarii |
|
Potrivit art. 88 Cod procedură civilă, citaţia trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, domiciliul celui citat, sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate, şi înainte de a pune concluzii pe fond.
Prin urmare, nulitatea rezultând din neregularitatea citaţiei, ne fiind de ordine publică, în temeiul art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă se declară numai la cererea părţii care are interes să o invoce, până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate.
(Secţia a IV-a civilă - decizia nr. 721/16.06.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 2.484/16.06.1994, Judecătoria S.A.I. a admis, în parte, acţiunea reclamantei Z. F. împotriva pârâţilor T. M. şi I. M., a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 3.891 m.p., situat în comuna V.
Prin decizia civilă nr. 730/22.03.1995, T. B. - secţia a IlI-a civilă a respins apelul pârâţilor, ca nefondat.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâţii, prin care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât soluţionarea cauzei s-a făcut fără citarea lor.
Examinând aceste motive de recurs, care vizează situaţia prevăzută de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea le apreciază ca nefondate, pentru următoarele considerente:
într-adevăr, pe parcursul soluţionării cauzei la prima instanţă, recurenţii au fost citaţi în comuna V., str. Clăbucet, S.A.I., fără indicarea numărului.
Recurenţii-pârâţi au fost prezenţi la efectuarea expertizei tehnice, iar prin cererile de apel nu au invocat împrejurarea că nu au avut cunoştinţă de litigiu, din cauza citării nelegale. Motivul invocat de apelanţi, prin cererea de apel, a fost acela că nu au avut resurse băneşti.
Conform art. 88 Cod procedură civilă, citaţia trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, domiciliul celui citat, sub sancţiunea nulităţii exprese.
Potrivit art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond.
Nulitatea rezultând din neregularitatea unui act de procedură, nefiind de ordine publică, în temeiul art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă, se declară numai la cererea părţii care are interes să o invoce.
întrucât recurenţii nu au invocat în apel excepţia lipsei de procedură, aceasta nu mai poate fi invocată direct în recurs.
Conform art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
← Act de procedură. Comunicare. Dovada. Principiul echipolenţei... | Actio de in rem verso. Construcţii edificate de chiriaş. Buna... → |
---|