Acţiune având ca obiect dreptul de servitute. Imprescriptibilitate
| Comentarii |
|
Acţiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să taie sau să scoată din rădăcini arborii plantaţi la o distanţă mai mică de 2 m de la linia de hotar şi să astupe o fereastră situată la o distanţă de 1,50 m de gardul despărţitor al proprietăţilor priveşte dreptul de servitute şi, potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, este imprescriptibilă.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr.1.793/10.11.1998)
Prin acţiunea înregistrată la data de 19.01.1998 pe rolul Judecătoriei Alexandria reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâtul M.N., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pe pârât să taie sau să scoată din rădăcini arborii aflaţi la o distanţă mai mică de 2 m de linia de hotar dintre proprietăţi, să astupe cu o cărămidă fereastra situată la distanţă de 1,50 m de gardul despărţitor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 23.02.1998, Judecătoria Alexandria a respins acţiunea formulată de reclamant, ca fiind prescrisă. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în anul 1991 reclamantul a chemat în judecată pe pârât printr-o acţiune care avea acelaşi obiect ca acţiunea din prezenta cauză, acţiunea care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1.025 din 21.05.1991 de către Judecătoria Alexandria.
S-a reţinut, de asemenea, că dreptul la acţiune al reclamantului este prescris, deoarece s-a depăşit termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, deoarece obiectul acţiunii îl constituie obligaţia de a face.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti va admite recursul declarat de reclamant, pentru următoarele considerente:
Atât judecătoria, cât şi tribunalul au apreciat greşit obiectul acţiunii, argumentând soluţiile pe motive străine de natura pricinii. Astfel, reclamantul a arătat precis în petitul acţiunii sale că solicită obligarea pârâtului să scoată din rădăcini arborii aflaţi la distanţă mai mică de 2 m de linia de hotar dintre proprietăţi, ceea ce reprezintă, fără dubiu, o acţiune întemeiată în baza art. 607 Cod civil, respectiv servitutea privind distanţa plantaţiilor, şi a mai solicitat şi obligarea pârâtului să-şi astupe cu o cărămidă o fereastră situată la o distanţă de 1,50 m de gardul despărţitor, ceea ce reprezintă o acţiune formulată în baza art. 612 Cod civil, respectiv servitutea de vedere.
Deci, obiectul acţiunii reclamantului priveşte două drepturi de servitute, legale, privind distanţa plantaţiilor şi servitutea de vedere, dezmembră-minte ale dreptului de proprietate, drepturi reale, indivizibile şi perpetue, aşa încât, respectarea lor poate fi solicitată printr-o acţiune care este imprescriptibilă, conform art. 21 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dispoziţiile acestui decret nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie.
Instanţele au considerat că pretenţiile reclamantului reprezintă o obligaţie de a face, prescriptibilă într-un termen de trei ani, şi, deci, plecând de la premize greşite, evident şi concluzia este greşită.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 312 pct. 2 raportat la art. 306 alin. 2 şi 3 şi art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe, care urmează să aibă în vedere, conform art. 315 alin.l Cod procedură civilă, problemele de drept soluţionate de către Curte.
| ← Actio de in rem verso. Construcţii edificate de chiriaş. Buna... | Acţiune în anulare. Calitate procesuală activă. Proprietate... → |
|---|
