Acţiune în evacuare. Neurmarea procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 pentru încheierea noului contract de închiriere. Sancţiune
| Comentarii |
|
în condiţiile în care prima notificare transmisă de proprietar chiriaşului se referea la un alt apartament decât cel ocupat, iar cea de-a doua conţinea solicitarea ca locatarul să se prezinte la negocieri pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, şi nu a unuia de închiriere, rezultă că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, sancţiunea fiind cea a prelungirii locaţiunii anterioare.
(Decizia nr. 2038 din 28 iunie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Reclamantul S.R. a înaintat acţiune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti împotriva pârâtei B.S. pentru evacuarea acesteia din locuinţa situată în Bucureşti, sectorul 2.
Reclamantul susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului prin cumpărare de la S.B., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2209 din 1.02.1996, şi că, deşi i-a trimis pârâtei notificare în vederea încheierii contractului de închiriere, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aceasta a răspuns negativ. în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, ale art. 23 din Legea nr. 114/1996 şi ale art. 480 din Codul civil.
Pârâta s-a opus la admiterea acţiunii, susţinând că a refuzat să dea curs cererii reclamantului, deoarece acesta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra apartamentului nr. 2, contractul invocat de reclamant indicând vânzarea apartamentului nr. 6 din acelaşi bloc de locuinţe.
Judecătoria a respins acţiunea ca neîntemeiată, prin Sentinţa civilă nr. 13831 din 2.11.2000, reţinând că reclamantul este proprietar al apartamentului nr. 2 şi că pârâta este titulara Contractului de închiriere nr. 2307 din 6.01.1995, încheiat cu S.C. "F." S.A., contract cu termen până la 13.02.1999, dar prelungit de drept în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, deoarece reclamantul nu a respectat prevederile art. 10 din această ordonanţă de urgenţă, în sensul de a notifica chiriaşul cu privire la încheierea contractului de închiriere, în termen de 30 de zile de la intrarea ei în vigoare. S-a mai reţinut că notificarea prevăzută de acel act normativ se face în vederea încheierii contractului de închiriere, şi nu pentru vânzarea apartamentului, aşa cum a menţionat reclamantul în somaţia pe care i-a trimis-o pârâtei la data de 23.03.2000, iar neplata chiriei de către pârâtă nu poate fi invocată de reclamant până la încheierea contractului de închiriere, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei, motivând că în mod greşit prima instanţă a avut în vedere doar notificarea din data de 23.03.2000, deoarece i-a mai trimis pârâtei Notificarea nr. 2664 din 25.05.1999, prin care i-a cerut să încheie contractul de închiriere şi căreia pârâta nu i-a dat curs, contestându-i, în mod neîntemeiat, dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 594/A din 22.02.2001, a respins apelul ca nefondat, reţinând că răspunsul pârâtei la notificarea trimisă de reclamant în anul 1999 nu poate fi considerat un refuz de încheiere a contractului, deoarece nu făcea decât să învedereze o neconcordanţă dintre apartamentul menţionat în titlul reclamantului (nr. 6) şi apartamentul din care se cerea evacuarea (nr. 2).
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a cerut casarea ei şi admiterea acţiunii, pentru următoarele motive:
1. La dosar există acte care dovedesc dreptul lui de proprietate asupra apartamentului nr. 2 (fost nr. 6), şi anume încheierea emisă de notar, prin care s-a făcut rectificarea numărului apartamentului din 6 în 2, şi expertiza efectuată în apel, care concluzionează în sensul că apartamentul pe care l-a cumpărat este cel în care locuiesc pârâtele.
2. Instanţele au luat în considerare un contract de închiriere nul, deoarece hotărârea de retrocedare a imobilului către fostul proprietar s-a pronunţat în anul 1994, astfel încât nu se mai putea încheia în anul 1995 contractul de închiriere între pârâtă şi S.C. "F." S.A.
3. Prima instanţă l-a obligat în mod nelegal la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, cu toate că aceasta se află în culpă pentru faptul că locuieşte fără drept în apartament şi îi datorează şi chiria.
Curtea constată că recursul nu este fondat.
Până la introducerea acţiunii, reclamantul i-a trimis pârâtei două notificări.
La prima notificare, cea cu nr. 2664 din 25.05.1999, prin care reclamantul i-a cerut pârâtei să-şi reglementeze situaţia locativă, pârâta i-a pretins reclamantului să-şi dovedească dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, fapt consemnat de executorul judecătoresc în procesul-verbal încheiat. Curtea reţine că solicitarea pârâtei era justificată, deoarece, la acea dată, titlul reclamantului, reprezentat de Contractul autentic nr. 2209 din 1 februarie 1996, se referea la apartamentul nr. 6 şi numai ulterior s-a rectificat numărul apartamentului din 6 în 2, prin încheiere notarială de rectificare.
Prin a doua notificare trimisă pârâtei la data de 23.03.2000, reclamantul îi cerea pârâtei să se prezinte la negocieri pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că, în mod justificat, pârâta nu i-a dat curs, deoarece ea nu îndeplinea cerinţele prevăzute de art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, care se referă la încheierea contractului de închiriere, şi nu a unui contract de vânzare-cumpărare.
în consecinţă, nefiind urmată procedura prevăzută de art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, intervine sancţiunea prelungirii de drept a locaţiunii anterioare, în condiţiile art. 11 din actul normativ menţionat.
Nici cea de-a doua critică a recurentului, care vizează motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu este întemeiată, deoarece contractul de închiriere din 1995 a fost încheiat între aceleaşi părţi între care exista şi contractul de închiriere anterior, prelungit conform Legii nr. 17/1994.
De asemenea, prima instanţă a dispus legal obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a pierdut procesul şi îi datorează părţii adverse cheltuielile ocazionate de judecată, conform art. 274 din Codul de procedură civilă. Legea a fost aplicată corect, astfel că nici acest motiv de modificare a hotărârii nu este întemeiat. (Judecator Adina Nicolae)
| ← Acţiune în evacuare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.... | Acţiune în evacuare. Modificări aduse locuinţei, fără... → |
|---|
