Acţiune în evacuare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. Existenţa între părţi a unui litigiu privind schimbul obligatoriu de locuinţă. Consecinţe
| Comentarii |
|
Soluţionarea litigiilor existente între proprietar şi chiriaş privind schimbul obligatoriu de locuinţe este o chestiune prejudicială formulării acţiunii în evacuare şi numai în cadrul procesului având acest obiect este abilitată instanţa să stabilească conduita părţilor, respectiv dacă au fost respectate condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privitoare la schimbul obligatoriu de locuinţe, iar nu în cadrul acţiunii în evacuare.
(Decizia nr. 2150 din 3 septembrie 2001 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată la 18.11.1999, reclamanta D.V.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul G.A.I., cerând a se constata că nu a intervenit prelungirea de drept a Contractului de închiriere nr. 751 din 11.05.1995, în condiţiile art. 13 lit. C) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, şi, pe cale de consecinţă, pârâtul să fie evacuat dintr-un imobil situat în Bucureşti, sectorul 5, pentru lipsa titlului locativ, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, în esenţă, arată că l-a notificat pe pârât pentru efectuarea unui schimb obligatoriu de locuinţă, în condiţiile art. 13 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, însă acesta a refuzat să se prezinte la serviciul de executori judecătoreşti, caz în care se impune admiterea acţiunii.
Pârâtul a cerut respingerea acţiunii, susţinând că reclamanta nu a respectat condiţiile impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, iar în locuinţa oferită la schimb nu are asigurate condiţii decente de locuit.
Prin Sentinţa civilă nr. 4435 din 15.05.2000, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtului din imobil, pentru lipsă de titlu locativ, obligându-l la plata sumei de 78.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
în motivarea sentinţei, s-a reţinut că Notificarea nr. 5323 din 9.11.1999 a fost întocmită de reclamantă cu respectarea dispoziţiilor legale, iar refuzul pârâtului de a se prezenta la locul indicat în notificare, la 11.11.1999, echivalează cu un refuz de a accepta schimbul de locuinţă propus de reclamantă, cu menţiunea că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa nu este abilitată să verifice dacă au fost sau nu îndeplinite condiţiile schimbului prevăzut de art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o ca fiind nelegală.
Pârâtul susţine că este titularul unui contract de închiriere ce expiră la 8.05.2000.
Pârâtul apreciază că reclamanta nu a respectat procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, pentru evacuarea sa din imobil, că, în mod greşit, s-a reţinut că ar fi refuzat tacit schimbul de locuinţă, cu precizarea că notificarea reclamanţilor a fost primită de bunica sa, persoană handicapată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. 3 din Codul de procedură civilă, şi că timpul scurt pentru care a fost notificat (2 zile) nu i-a permis să verifice condiţiile schimbului, ulterior constatând că locuinţa oferită de reclamantă este necorespunzătoare.
Pârâtul arată şi că acţiunea în evacuare a fost promovată la 7 zile de la data notificării.
La termenul din 7.11.2000, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a numitului I.C.N., căruia i s-a donat bunul litigios de reclamanta D.V.E., conform contractului autentificat sub nr. 162 din 4.02.2000.
Prin Decizia civilă nr. 3607 din 7.11.2000, Tribunalul Bucureşti a respins apelul ca nefondat.
în motivarea apelului, s-a reţinut că pârâtul nu a probat că ruda sa care a primit notificarea ar fi lipsită de discernământ ori ar locui la altă adresă, respectiv că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 92 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Faţă de refuzul tacit de acceptare a schimbului de locuinţă, dedus din refuzul pârâtului de a răspunde notificării reclamantei, tribunalul apreciază că în mod just prima instanţă a dispus evacuarea acestuia din imobil.
Tribunalul reţine şi că instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pentru a se constata schimbul obligatoriu, caz în care nu este abilitată să verifice dacă au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
Totodată, se arată că în speţă nu este invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar susţinerea pârâtului, în sensul că reclamanta şi-ar fi modificat obiectul cererii în mod nelegal, nu este fondată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidenţa art. 304 pct. 6, 7 şi 11 din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului, pârâtul arată că decizia tribunalului nu cuprinde motivele pentru care s-a apreciat că nu ar fi incidenţă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei la data pronunţării sentinţei, dată la care proprietar al imobilului era I.N.C.
Pârâtul susţine că, atâta timp cât era titularul unui contract de închiriere, al cărui termen nu era împlinit la data introducerii acţiunii, aceasta era prematur formulată şi se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă.
Acesta reiterează susţinerile potrivit cărora notificarea a fost primită de o persoană care nu locuieşte cu el şi care este handicapată, că se impunea a se verifica dacă erau sau nu îndeplinite condiţiile referitoare la schimbul obligatoriu de locuinţe.
Analizând recursul, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, litigiile dintre proprietari şi chiriaşi legate de schimbul obligatoriu de locuinţă sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se află imobilul, hotărârea pronunţată de judecătorie putând fi atacată cu recurs.
Or, în speţă, între părţi există neînţelegeri cu privire la schimbul obligatoriu propus de reclamant, pârâtul invocând, pe de o parte, că nu a avut cunoştinţă, anterior promovării acţiunii în evacuare, de oferta ce i-a fost făcută, iar pe de altă parte, că locuinţa oferită nu este corespunzătoare.
în lipsa învestirii instanţei cu un capăt de cerere privind verificarea condiţiilor impuse de art. 22 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în mod greşit instanţele au apreciat că refuzul pârâtului de a răspunde notificării reclamantei ar echivala cu un refuz tacit şi nejustificat de a primi locuinţa oferită la schimb, cu consecinţa evacuării sale din imobil.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica decizia tribunalului şi, rejudecând, va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa judecătoriei, în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată.
Curtea reţine că, în cazul existenţei unor neînţelegeri între proprietar şi chiriaş privind schimbul obligatoriu, soluţionarea litigiilor referitoare la acest aspect este prejudicială formulării acţiunii în evacuare.
Curtea apreciază şi că numai în cadrul procesului privind schimbul obligatoriu instanţa este abilitată a stabili, funcţie de conduita părţilor, dacă este dat sau nu un refuz nejustificat al chiriaşului de a primi locuinţa oferită, respectiv dacă au fost respectate condiţiile impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, privitoare la schimbul obligatoriu de locuinţe. (Judecator inspector Doina Popescu)
| ← Acţiune în evacuare. Uzufruct viager opozabil erga omnes.... | Acţiune în evacuare. Neurmarea procedurii reglementate de... → |
|---|
