ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ, ÎNREGISTRATĂ DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001. INSTANTA COMPETENTĂ

Soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, înregistrată după data de 14 februarie 2001 are loc în baza dispoziţiilor privitoare la competenţă prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nu de Legea nr. 10/2001.

Secţia civilă, decizia nr. 61 din 9 aprilie 2003

Reprezentatul reclamanţilor a declarat în faţa instanţei că valoarea apartamentului în litigiu este de aproximativ 700.000.000 lei.

Atunci când legiuitorul a înţeles ca anumite acte emise în temeiul Legii nr. 10/2001 pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului, a făcut-o expres, aşa cum este cazul dispoziţiilor cuprinse în art. 24 alin.(8), art. 31 alin.(2) şi art. 33 alin.(3) din acest act normativ.

în privinţa celorlalte cereri sau acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, competenţa materială se stabileşte potrivit dreptului comun, respectiv a Codului de procedură civilă, ori a contenciosului administrativ.

întrucât valoarea apartamentului în litigiu nu depăşeşte suma de 2 miliarde lei competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în temeiul art. 1 pct.1 C.pr.civ.

(Judecător Traian Dârjan)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ, ÎNREGISTRATĂ DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII NR. 10/2001. INSTANTA COMPETENTĂ