Acţiune pauliană formulată de un creditor viitor. Vânzare făcută în scopul sustragerii bunului de la urmărire
| Comentarii |
|
După pronunţarea în primă instanţă, înainte de soluţionarea apelului, pârâta-creditoare, împreună cu soţul ei A.V., a înstrăinat fiicei acestora A.E.V. mai multe imobile terenuri şi construcţii, dobândite fie de soţi în timpul căsătoriei, fie prin moştenire legală de A.E.
Este ştiut că acţiunea revocatorie se defineşte ca fiind acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, în sensul că îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.
Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii.
Prima condiţie este ca actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate.
în cauză, această condiţie este îndeplinită, pentru că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 3 noiembrie 2000 au fost înstrăinate terenurile dobândite de debitoare, în calitate de moştenitoare a autorilor săi M.I. şi M.M., prin titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor aflate la dosar, şi în acelaşi mod, casa de locuit, în chiar conţinutul contractului de vânzare-cumpărare făcându-se această menţiune.
Aşa fiind, este inexact că debitoarea, potrivit titlului de proprietate şi certificatului de moştenitor, mai deţine şi alte terenuri, bunuri proprii, care pot fi urmărite de creditor în vederea satisfacerii creanţei pe care o are împotriva sa.
Suprafaţa totală de teren înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare este de 5000 mp, iar cea pentru care pârâta face dovada titlului este de 6800 mp, rămânând prin deducere o suprafaţă de 1800 mp, insuficientă pentru îndestularea creditorilor.
Este adevărat că în cuprinsul celor două certificate de moştenitor sunt menţionate şi alte terenuri, însă aceste acte nu constituie titlu de proprietate, necoroborate cu alte mijloace de probă pe care debitoarea nu le-a produs.
A doua condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii este frauda debitorului constând în ceea că a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, adică şi-a dat seama că prin încheierea acelui act şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate, lucru cert în cauză, pentru că înstrăinarea a avut loc la puţin timp după obligarea pârâtei la plata sumei de 66.283.804 lei către reclamanţi.
A treia condiţie este că trebuie să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în principiu anterioară actului atacat, aceasta fiind regula.
Dar, atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior naşterii dreptului său de creanţă.
în consecinţă, pentru exercitarea acţiunii revocatorii nu este necesar ca creditorul să aibă un titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanţa, deoarece acţiunea pauliană nu este un act de executare, ci o revocare a unui act prin care se fraudează dreptul de gaj general al creditorilor chirografari şi se intentează împotriva unui terţ care a profitat de acel act.
Aşa fiind, rezultă că în cauză, instanţa de apel a greşit încălcând legea, reţinând că nu este îndeplinită această condiţie pentru admiterea revocării, creanţa certă, lichidă şi exigibilă fiind ulterioară actului atacat.
în fine, se impune să existe complicitatea terţului la frauda debitorului care a încheiat actul juridic pentru a-1 prejudicia pe creditor, cumpărătoarea, în calitate de fiică a vânzătorilor, acţionând negreşit în virtutea unei prezumţii, alături de debitoare, în contra intereselor creditorilor.
Faţă de cele expuse rezultă, în concluzie, că, prin hotărârea pronunţată, tribunalul a nesocotit dispoziţiile art. 975 C. civ., motiv pentru care recursul a fost admis, în baza art. 312 C. proc. civ. şi modificată decizia, menţinându-se sentinţa.
C.A. Piteşti, decizia civilă nr. 1530/R/l7.09.2000
