Admisibilitatea contestaţiei în anulare. Imposibilitatea invocării în apel a nelegalei citări
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la judecătorie, contestatorul D.V. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata D.M., să se dispună anularea sentinţei civile nr. 949 din 19.03.2001 pronunţată de Judecătoria Câmpina.
In motivarea contestaţiei s-a arătat că acţiunea de divorţ promovată de intimată a fost soluţionată prin sentinţa civilă a cărei anulare se cere, în condiţiile în care nu a fost legal citat, respectiv la domiciliu, aşa cum prevăd dispoziţiile procedurale, ci la locul de muncă, astfel că nu i-a parvenit citaţia, cu atât mai mult cu cât la data pronunţării sentinţei se afla în concediu de odihnă.
Prin sentinţa civilă nr. 2072 din 8.07.2002, Judecătoria Câmpina a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, reţinând că, în termen legal, contestatorul a formulat apel împotriva sentinţei contestate în cauza de faţă, la a cărui judecată a renunţat personal, iar contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac, legiuitorul a prevăzut ca o condiţie de admisibilitate a acesteia aplicarea principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale extraordinară de atac atunci când pot fi folosite căile ordinare de atac, partea neavând un drept de opţiune între căile ordinare şi cele extraordinare de atac.
S-a mai reţinut că sentinţa de divorţ a rămas irevocabilă la data de 7 august 2001, prin nerecurarea acesteia, astfel că nu poate fi admisă contestaţia în anulare, şi că de altfel contestatorul a cunoscut desfăşurarea procesului, primind două citaţii la locul de muncă.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentinţe, contestatorul a susţinut că este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa nu a avut în vedere că nu a fost legal citat în procesul de divorţ, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnat de un funcţionar al unităţii în care lucra contestatorul, că inclusiv comunicarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 317 C. proc. civ.
S-a mai susţinut de contestator că în mod greşit s-a considerat inadmisibilă contestaţia, deşi s-a invocat unul din motivele prevăzute de lege, care nu a fost învederat pe calea apelului, întrucât acesta nu s-a judecat pe fond, tribunalul luând act de renunţarea sa la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei de divorţ.
Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, motivul neputând fi invocat pe calea apelului sau recursului, că potrivit acestor dispoziţii legale contestaţia poate fi primită dacă aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, iar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt. Tribunalul a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia în anulare, întrucât sentinţa de divorţ a cărei anulare s-a solicitat a rămas definitivă prin renunţarea la judecarea apelului formulat de contestatorul din cauza de faţă şi irevocabilă la data de 7 august 2001, prin nerecurarea încheierii de renunţare, pronunţată la 21 iulie 2001.
Tribunalul a considerat, ca şi instanţa de fond, că citaţia a fost înmânată contesta-torului prin serviciul personal, astfel că a avut posibilitatea de a ataca sentinţa în termenul legal, pe calea ordinară de atac.
împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs în termen legal contestatorul, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 949 din 19.03.2001 pronunţată de Judecătoria Câmpina s-a admis acţiunea de divorţ formulată de intimata din cauza de faţă, s-a desfăcut căsătoria părţilor din vina contestatorului-pârât la acel moment, dispunându-se ca reclamanta-intimată să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv C.
Pe tot parcursul procesului de divorţ, contestatorul a fost citat la locul de muncă, citaţia pentru termenul din 19 martie 2001 fiind primită de o altă persoană decât contestatorul, aşa cum rezultă din dovada aflată la fila 14 a dosarului de divorţ.
împotriva acestei sentinţe, contestatorul a formulat apel, prin care a invocat nelegalitatea hotărârii, constând în aceea că a fost citat prin serviciul personal, iar în perioada în care s-a pronunţat sentinţa se afla în concediu de odihnă, astfel că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură în ce-1 priveşte şi, de asemenea, a invocat şi netemeinicia, în raport de probatoriul administrat.
Contestatorul, personal, prezent în instanţa de apel la data de 21 iunie 2001, a declarat că renunţă la judecarea apelului, sens în care, prin încheierea pronunţată la acea dată, tribunalul a luat act de renunţarea la judecată, conform art. 246 C. proc. civ.
Acelaşi contestator a formulat contestaţia în anulare de faţă, invocând drept temei dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., respectiv soluţionarea acţiunii de divorţ cu lipsa de procedură în ceea ce-1 priveşte, pentru că nu a fost citat la domiciliul pe care intimata îl cunoştea, ci la locul de muncă, citaţia neparvenindu-i, pentru că în perioada 19 februarie 2001 - 30 martie 2001 a fost în concediu legal de odihnă.
Instanţa de fond, respectiv Judecătoria Câmpina, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă, soluţie menţinută de Tribunalul Prahova, care însă analizând şi pe fond contestaţia, a considerat-o neîntemeiată.
Soluţiile sunt nelegale deoarece, conform prevederilor art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare dacă partea nu a fost legal citată pentru termenul când cauza a fost soluţionată.
Acelaşi text prevede ca o condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare ca motivul invocat, respectiv lipsa de procedură, să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, iar alineatul ultim al art. 317 C. proc. civ., menţionează că poate fi primită contestaţia în anulare pentru motivele expres prevăzute de text, în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Hotărârile irevocabile ce pot constitui obiect al contestaţiei în anulare cuprind şi unele încheieri judecătoreşti, respectiv acele încheieri pe care instanţa le pronunţă după darea unei hotărâri sau independent de o hotărâre de fond, cum ar fi încheierea de rectificare a erorii materiale, încheierea de asigurare a dovezilor, încheierea prin care se ia act de renunţarea la judecată şi altele.
în speţă, încheierea pronunţată de Tribunalul Prahova la 21 iunie 2001, prin care s-a luat act de renunţarea la judecarea apelului, şi care este irevocabilă, poate constitui obiect al contestaţiei în anulare, care în aceste împrejurări este admisibilă, întrucât prin ea instanţa nu s-a pronunţat pe fond, deci nu a analizat criticile formulate de contestator privind lipsa de procedură în ce-1 priveşte, ci a luat numai act de renunţarea la judecată, întrunindu-se deci în speţă condiţiile prevăzute de art. 317 alin. ultim C. proc. civ., conform cărora contestaţia este admisibilă dacă motivul invocat, respectiv lipsa de procedură, nu a fost analizat pe fond de instanţa de recurs.
în ceea ce priveşte, deci, critica referitoare la greşita respingere ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, aceasta este întemeiată, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
Examinându-se cea de-a doua critică referitoare la temeinicia contestaţiei în anulare, se constată că şi aceasta este întemeiată.
Din probele dosarului rezultă că pârâtul, respectiv contestatorul, a fost citat în procesul de divorţ la locul de muncă, deşi intimata îi cunoaşte domiciliul, fapt netăgăduit.
Pentru termenul din 19 martie 2001 când pricina s-a judecat, citaţia destinată con-testatorului a fost primită de un inspector de personal, care nu a putut-o înmâna con-testatorului deoarece aceasta s-a aflat în concediu legal de odihnă în perioada 19 februarie 2001 - 30 martie 2001, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de SC B.A. SA.
Este cert că pentru acest termen, când pricina s-a judecat în fond, a fost lipsă de procedură cu pârâtul-contestator, astfel că şi pe fond contestaţia în anulare a fost găsită întemeiată.
C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 2490 din 10.12.2002
Notă: Hotărârea instanţei este discutabilă, deoarece condiţia imposibilităţii cercetării motivului invocat în apel, ca lipsa citării, trebuie să nu se datoreze culpei celui ce a exercitat calea de atac, întrucât nu se poate invoca propria culpă pentru admiterea unei căi de atac. Or, omisiunea analizării motivului de necitare legală în apel s-a datorat exclusiv renunţării la judecarea apelului de către apelantul-contestator. La termenul la care s-a renunţat la judecată procedura a fost legal îndeplinită, contestatorul acoperind orice viciu de citare prin prezenţa sa în faţa instanţei (PMI).
| ← Contestaţie în anulare. Eroare materială gravă | Revizuire. încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor de... → |
|---|
