Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în apel prin care s-a anulat hotărârea apelată fără a se evoca fondul

Prin textul procedural invocat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2001, instanţa de apel va invoca ea însăşi fondul pricinii, va judeca procesul şi va pronunţa o hotărâre definitivă.

Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului şi cât timp judecarea nu a fost înfăptuită nu se poate exercita controlul judiciar prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului.

Aceasta este raţiunea pentru care, pricina nefiind soluţionată pe fond, devine inadmisibilă exercitarea unei căi extraordinare de atac, de vreme ce calea ordinară de atac - apelul - nu şi-a încheiat caracterul devolutiv, cauza nefiind soluţionată şi nepronunţându-se o hotărâre definitivă, ci una intermediară.

Notă: In acelaşi sens a se vedea decizia civilă nr. 1247 din 19.07.2001 a Curţii de Apel Bacău.

Alte instanţe au considerat că aceste decizii sunt susceptibile de recurs. Motivele invocate au fost, în principal, faptul că art. 377 C. proc. civ. nu enumeră în mod exhaustiv hotărârile definitive şi, pe de altă parte, că art. 299 C. proc. civ. nu face nici o distincţie cu privire la hotărârile date în apel.

Notă: Deşi soluţia instanţei supreme urmăreşte ca părţile să beneficieze de o judecată mai rapidă şi degrevarea instanţelor de control judiciar, calea recursului împotriva acestor hotărâri putând fi un motiv de prelungire a termenului de soluţionare a cauzelor civile, posibilitatea atacării imediate cu recurs a acestor decizii intermediare poate avea interesul practic al evitării rejudecării inutile în fond, dacă soluţia instanţei de apel ar fi greşită, iar dacă soluţia ar fi corectă, avantajul se menţine, deoarece s-ar rezolva în mod irevocabil o problemă de drept, soluţionată diferit de cele două instanţe, simplificând lucrurile cu ocazia rejudecării.

în această materie s-au pronunţat următoarele tipuri de decizii:

Decizii cu drept de recurs au pronunţat: Tribunalul Alba (decizia nr. 247/A/26.03.2002; decizia civilă nr. 673/A/3.09.2002; decizia civilă nr. 407/A/15.05.2002; decizia civilă nr. 217/A/19.03.2002); Curtea de Apel Ploieşti (decizia civilă nr. 93 din 19.09.2002); Curtea de Apel Timişoara (decizia civilă nr. 83 din 6.06.2002).

Decizii date cu menţiunea că sunt irevocabile: decizia nr. 167 din 12.09.2001 a Curţii de Apel Cluj.

Decizii ce au soluţionat asemenea recursuri au pronunţat: Curtea de Apel Craiova (decizia civilă nr. 4396 din 3.10.2002 şi nr. 4472 din 8.10.2002); Curtea de Apel Oradea (decizia civilă nr. 1110 din 7.10.2002); Curtea de Apel Cluj (decizia civilă nr. 995 din 26.04.2002).

Decizii prin care s-a stabilit că „ decizia intermediară " a soluţionat irevocabil probleme ce nu mai pot fi repuse în discuţie la soluţionarea recursului împotriva deciziei ce a soluţionat apelul pe fond: Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 454/R/ 10.04.2002.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în apel prin care s-a anulat hotărârea apelată fără a se evoca fondul