APEL. INEXISTENTA CERERII DE REPUNERE ÎN TERMENUL DE MOTIVARE A APELULUI. RESPINGEREA APELULUI CA NEMOTIVAT.
| Comentarii |
|
Conform art. 2881 C. pr. civ., după comunicarea hotărârii, părţile trebuie să-şi motiveze apelul în fapt şi în drept în termen de 15 zile de la comunicare.
în cazul în care nu s-a făcut motivarea conform art. 2881 C. pr. civ., partea trebuie, conform art. 103 C. pr. civ. să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să satisfacă această cerinţă a legii.
Prin contestaţia înregistrată la data de 16.06.1998 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, contestatorii C.M. şi C.A.I. au solicitat instanţei să constate nelegalitatea hotărârii nr. 1.467 din 18.05.1998, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de pe lângă C.G.M.B., prin care imobilul situat în Bucureşti, str. Rahmaninov, sectorul 2, compus din parter, etaj şi mansardă a fost numai parţial restituit contestatorului C.M. (în privinţa apartamentului de la parter), pentru restul imobilului contestatorul primind despăgubiri în valoare de 60.410.458 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 19.961 din 11.12.1998, Judecătoria Sectorului 2" Bucureşti a respins contestaţia formulată, hotărârea fiind menţinută de Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 1.425/A din 13.05.1999, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 19.961 din 11.12.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele au reţinut că hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 2, art. 5 alin. 1 şi a dispoziţiilor referitoare la procedura administrativă de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 112/1995.
împotriva deciziei civile nr. 1425/A din 13.05.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia a lll-a civilă, în termen legal au declarat şi motivat recurs contestatorii apelanţi C.M. şi C.A.
Prin motivele de recurs formulate se critică decizia civilă pronunţată de instanţa de apel, susţinându-se că, în mod greşit, tribunalul a apreciat că hotărârea atacată este legală, deoarece organul abilitat este obligat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, să restituie întregul imobil în natură, la cerere, dacă unul din proprietari sau moştenitorii acestora în gradul prevăzut de lege, a locuit înainte de 1989 în calitate de chiriaş în imobilul respectiv.
Se mai arată că în cauză, imobilul revendicat reprezenta o singură unitate locativă.
Deşi motivele de recurs nu cuprind o încadrare în drept a criticilor formulate, dezvoltarea lor face posibilă încadrarea, potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul nu este însă fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 112/1995, foştii proprietari ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe trecute ca atare în proprietatea statului după 6.03.1945, cu titlu, sau moştenitorii acestora, beneficiază de restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriaşi sau a celor care sunt libere, pentru celelalte apartamente primind despăgubiri, în condiţiile art. 12 din aceeaşi lege.
în cauză, imobilul situat în str. Rahmaninov, sectorul 2 a aparţinut autorului contestatorilor-recurenţi, fiind apoi trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
în cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, contestatorii arată că unul dintre ei, şi anume C.M., locuieşte în imobil în calitate de chiriaş, solicitând restituirea în natură a încăperilor de la parterul imobilului, iar celălalt - C.l. a locuit în imobil numai până în anul 1962.
în consecinţă, în mod corect, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a dispus restituirea în natură a apartamentului de la parter, a unei cote părţi din teren şi din dependinţe către C.M. (care ocupa, în calitate de chiriaş, acest apartament), iar pentru restul imobilului a dispus acordarea de despăgubiri către cei doi contestatori, făcând astfel aplicarea art. 2 şi art. 12 din Legea nr. 112/1995.
Afirmaţia făcută prin motivele de recurs, în sensul că imobilul ar constitui o singură unitate locativă, astfel încât se impunea restituirea în întregime a acestuia în natură, este contrazisă chiar de conţinutul cererii adresată de contestatori Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.
în cuprinsul acestei cereri, contestatorii arată că, în afară de C.M. şi familia sa, formată din trei persoane, în imobil mai locuiesc, în calitate de chiriaşi, familia N.V. - formată din 4 persoane, V.A. - singură şi familia C.E. - formată din 2 persoane.
Prin urmare, nu se poate susţine că imobilul ar constituit o singură unitate locativă, ocupată numai de recurentul contestator C.M. sau că ar reprezenta un apartament liber, în privinţa căruia să fie aplicabile dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins, ca nefondat. (Judecator Irina-Luminita Dumitriu)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.249/1999)
| ← APEL. EXERCITARE ÎMPOTRIVA UNEI ÎNCHEIERI PREMERGĂTOARE PRIN... | APEL. MOMENTUL DE LA CARE ÎNCEPE SĂ CURGĂ TERMENUL PENTRU... → |
|---|
