Bunuri proprii, bunuri comune. Stabilirea naturii juridice a bunurilor pe calea acţiunii în constatare
| Comentarii |
|
Reclamantul H.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C., să se constate că este unicul proprietar al imobilului din Dorohoi, compus din casă, anexe şi 1.071 mp teren, arătând că a fost căsătorit cu pârâta din 29.12.1967, s-au despărţit în fapt în 1978, au divorţat în 1992 şi şi-au partajat bunurile prin sentinţa civilă nr. 5590/1993, că în anul 1984 a cumpărat, numai cu contribuţia lui, imobilul din Dorohoi, dorind să se constate că pentru acesta este unicul proprietar.
Pârâta s-a opus acţiunii, invocând calitatea de bun comun al imobilului, fiind dobândit în timpul căsătoriei, chiar dacă soţii erau despărţiţi în fapt.
Prin sentinţa civilă nr. 831 din 3.05.2000 a Judecătoriei Dorohoi, acţiunea a fost admisă aşa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 1673 din 5.12.2000 a Tribunalului Botoşani, apelul declarat de pârâtă a fost admis, sentinţele schimbate şi acţiunea respinsă, ca nefondată, cu motivarea că situaţia acestui imobil se va putea rezolva doar la un partaj de bunuri comune suplimentar.
Prin decizia civilă nr. 1635/19.06.2001 a Curţii de Apel Suceava, recursul declarat de reclamant a fost admis, decizia casată şi cauza trimisă aceluiaşi tribunal, pentru a fi judecată pe fond, excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind greşit reţinută faţă de temeiul de drept invocat - art. 111 C. proc. civ.
In rejudecare, Tribunalul Botoşani, prin decizia civilă nr. 1232 din 14.11.2001, a admis apelul şi a respins, din nou, acţiunea, cu aceeaşi motivare ca în prima decizie, reţinând, în plus, că imobilul din litigiu nu este bun propriu, în sensul art. 31 C. fam.
împotriva deciziei, reclamantul a declarat recurs, arătând că, deşi a dovedit că pârâta nu are nici o contribuţie la cumpărarea locuinţei, fiind despărţiţi din 1978, totuşi acţiunea i-a fost respinsă.
Recursul a fost considerat fondat, pentru următoarele argumente.
Referitor la data separării părţilor în fapt, pârâta a recunoscut personal, în procesul de partaj, că s-a despărţit de reclamant în anul 1978, când acesta a plecat de acasă, astfel că susţinerile făcute în prezent, că au continuat să convieţuiască până la 1984, sunt fără suport probator.
In ce priveşte fondul litigiului, instanţa de apel a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 31 C. fam., bunul pretins de reclamant nu este prevăzut în categoria de bunuri proprii.
Este adevărat că bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, însă oricare dintre ei poate solicita, pe calea acţiunii în constatare prevăzută de art. 111 C. proc. civ., stabilirea naturii juridice a unuia sau mai multor bunuri considerate comune, în funcţie de contribuţia la achiziţionarea lor.
în speţă, părţile sunt despărţite în fapt din 1978, iar în 1984 reclamantul a cumpărat locuinţa în litigiu, fară însă ca pârâta să aibă vreo contribuţie bănească la preţul achitat.
De altfel, nici pârâta nu a susţinut că a contribuit din banii ei la cumpărarea casei şi cum este dovedită pe deplin numai contribuţia reclamantului, decizia a fost modificată, apelul pârâtei respins şi menţinută sentinţa Judecătoriei Dorohoi, ca fiind legală şi temeinică.
C.A. Suceava, decizia civilă nr. 2183 din 9.07.2002
