Datorii ale soţului în timpul căsătoriei. Proba comunităţii datoriilor contractate. Sarcina probei
| Comentarii |
|
Curtea de apel a apreciat că din probele administrate în cauză la prima instanţă, cât şi la instanţa de apel nu rezultă că sumele de bani împrumutate de reclamant ar fi fost cheltuite în interesul ambilor soţi.
In acest sens, este semnificativă declaraţia la interogatoriu făcută de reclamant în faţa Tribunalului Harghita în sensul că a semnat doar el contractul de credit, precum şi actele adiţionale ulterioare, însă banii au fost cheltuiţi pentru nevoile familiei.
Reclamantul nu a dovedit cu nimic susţinerea respectivă, cu toate că pârâta a negat aceste susţineri atât în faţa primei instanţe, cât şi a tribunalului, situaţie în care sarcina probei îi revenea lui în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Mai mult, pârâta a negat şi faptul că ar fi semnat contractul de garanţie imobiliară privitor la împrumuturile pe care le-a făcut reclamantul de la banca unde era angajat şi a solicitat în acest sens efectuarea unei expertize grafologice cu toate că şi în privinţa acestei susţineri sarcina probei îi revine tot reclamantului.
O atare probă nu a fost administrată, reclamantul nestăruind în efectuarea unei atare expertize sau a dovedi prin alte mijloace legale de probă că semnătura aparţine pârâtei.
Chiar dacă contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 36 din 16 ianuarie 1997 ar fi fost semnat şi de către pârâtă, soluţiile pronunţate în cauză de cele două instanţe sunt greşite întrucât contractul respectiv se referă la garantarea unui credit de 12.000.000 lei, contractat în anul 1995 cu contractul nr. 93.005, dar aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate acel credit a fost restituit în timpul căsătoriei pentru că altfel nu s-a fi putut înstrăina apartamentul bun comun al soţilor, aceştia împărţindu-şi preţul încasat.
întrucât probele administrate în cauză nu confirmă susţinerile reclamantului privitoare la utilizarea altor sume de bani împrumutate de el de la bancă, nu pot fi acceptate susţinerile lui privitoare la obligarea pârâtei la suportarea cotei de 1/2 din acestea.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost admis, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamant pentru partajarea creditului bancar.
C.A. Tărgu Mureş, decizia civilă nr. 325 din 4.04.2002
