Lipsa consimţământului unuia din soţi la încheierea unui act. Consecinţe. Aplicabilitatea art. 35 alin. 2 teza a Il-a C. fam.
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată judecătoriei, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâţii A.N., D.G. şi D.M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate că ante-contractul de vânzare-cumpărare intitulat chitanţă pentru imobilul situat în comuna C.J., compus din casă de locuit, anexe gospodăreşti şi suprafaţa de 3.000 mp teren, este lovit de nulitate absolută.
Motivând acţiunea, reclamanta învederează, în esenţă, că împreună cu soţul său A.N. au dobândit imobilul litigios în urma unei promisiuni de vânzare-cumpărare intervenită între aceştia şi soţii D.I. şi D.F.
La data de 25.04.1992, soţul reclamantei, fără consimţământul acesteia, vinde pe bază de antecontract (chitanţă) imobilul litigios pârâţilor D.N. şi D.M., cu clauză de întreţinere şi drept de habitaţie, pentru 2 camere şi o marchiză.
Se susţine că soţul reclamantei este în vârstă şi bolnav, iar pârâţii, profitând de această stare a numitului A.N., l-au obligat să semneze chitanţa sus menţionată, act considerat de reclamantă nul, fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 2 teza a Il-a C. fam.
Prin sentinţa civilă nr. 8991 din 23.06.1997, Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că probatoriile administrate în cauză infirmă susţinerile acesteia făcute prin cererea de chemare în judecată.
împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel că, pin decizia civilă nr. 3363 din 13.12.1999, Tribunalul Constanţa admite apelul declarat de reclamantă, schimbând în tot sentinţa civilă atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantei, cu consecinţa anulării convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la 25.04.1992 între pârâţi şi defunctul soţ al reclamantei, primii în calitate de cumpărători, iar defunctul în calitate de vânzător, cu referire la imobilul litigios.
Pentru a pronunţa sus menţionata hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că imobilul ce formează obiectul litigiului constituia, la data încheierii actului atacat, bun comun al soţilor A., aşa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată intervenit între aceştia şi familia D. în anul 1989, precum şi din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 39704/17.10.1994 încheiat de notariatul de Stat Constanţa, prin care soţii A. cumpăraseră de la numita S.F. cota de 5/16 din imobilul situat în comuna C., judeţul Constanţa.
Se precizează că încheierea de unul dintre soţi a actului de înstrăinare a imobilului bun comun, fară consimţământul celuilalt soţ, constituie o nesocotire a prevederilor art. 35 alin. 2 partea finală C. fam. şi este, pe cale de consecinţă, anulabil.
împotriva acestei hotărâri în termen au declarat recurs pârâţii D.G. şi D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că instanţa de apel a făcut o apreciere eronată a probelor administrate şi din care rezultă că recurenta a avut cunoştiinţă de vânzarea imobilului şi nu s-a opus la încheierea convenţiei.
Se susţine că anularea convenţiei intervenită între părţi ar fi fost posibilă numai în situaţia în care s-ar fi făcut dovada relei-credinţe a cumpărătorilor, deoarece în favoarea acestora operează prezumţia de bună-credinţă, potrivit art. 1899 alin. 2 C. civ.
Un alt motiv de recurs 1-a constituit soluţionarea eronată de către instanţele de fond şi de apel a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei, aceasta formulând acţiunea în anularea antecontractului de vânzare-cumpărare după un termen de 4 ani de la încheierea convenţiei (25.04.1992).
Prin decizia civilă nr. 1306 din 2.10.2000, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul pârâţilor, ca nefondat.
împotriva acestei decizii pârâţii au exercitat o cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare -, iar prin decizia civilă nr. 912 din 25.05.2001, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a Il-a C. proc. civ. şi a dispus anularea deciziei civile nr. 1306 din 2.10.2000, reţinând că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unui motiv de recurs, respectiv asupra excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei.
Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor aduse de recurenţii-pârâţi, instanţa a reţinut următoarele.
în baza art. 137 C. proc. civ. trebuia analizată cu prioritate excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei, excepţie de procedură ce face inutilă cercetarea în fond a celorlalte motive de recurs.
S-a reţinut că reclamanta, deşi a solicitat constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.04.1992 între defunctul său soţ A.N. şi pârâţii D.G. şi D.M., motivele invocate de aceasta în susţinerea cererii, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 2 teza a Il-a C.fam., lipsa consimţământului său la încheierea convenţiei de înstrăinare a imobilului litigios, şi exprimarea unui consimţământ viciat prin violenţă, constituie cauze de anulabilitate (nulitate relativă), iar nu de nulitate absolută a actului juridic, instanţele de fond şi de apel calificând corect acţiunea reclamantei ca fiind o acţiune în anularea actului juridic.
Violenţa - viciu de consimţământ - constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic, art. 953 C. civ. precizând: „Consimţământul nu este valabil când (...) este smuls prin violenţă", sens în care s-a pronunţat constant doctrina şi jurisprudenţa. „Lipsa consimţământului soţului la încheierea unui act de dispoziţie cu privire la un imobil, de către celălalt soţ, în timpul căsătoriei, constituie motiv de nulitate relativă, soţul al cărui consimţământ expres a lipsit la înstrăinarea imobilului, putând să confirme actul încheiat".
De reţinut că dispoziţiile art. 35 alin. 2 C. fam. vizează numai actele de înstrăinare sau de grevare a unui imobil bun comun de către un soţ în timpul căsătoriei, fără consimţământul expres al celuilalt soţ, iar nu şi promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare, cum este cazul în speţă.
Astfel, convenţia încheiată la data de 25.04.1992 între pârâţi nu constituie un act de înstrăinare în sensul art. 35 alin. 2 C. fam., ci doar un antecontract de vânzare-cumpărare care a dat naştere numai unei obligaţii de a face, iar nu de a da.
Acest aspect a fost reţinut cu autoritate de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 11245 din 25.09.1995 pronunţată de Judecătoria Constanţa, irevocabilă, prin care s-a constatat intervenită translaţia proprietăţii în favoarea pârâţilor pentru imobilul compus din casă cu 3 camere şi dependinţe şi terenul aferent în suprafaţă de 2700 mp, prin suplinirea consimţământului vânzătorilor proprietari A.N. şi A.E.
Spre deosebire de nulitatea absolută, nulitatea relativă are un alt regim juridic, ea putând fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic şi numai în termenul de prescripţie reglementat de art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
Conform art. 9 din Decretul nr. 167/1958, „Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă începe să curgă de la data când aceasta a încetat".
Prin urmare, când cauza de anulare este violenţa, prescripţia are un singur moment de la care începe să curgă: data încetării violenţei.
în cauză, reclamanta a susţinut că s-au exercitat violenţe asupra soţului său la încheierea convenţiei din data de 25.04.1992, dată de la care curge şi termenul de prescripţie de 3 ani.
Reclamanta, în calitate de succesor al soţului său, a formulat acţiunea în anulare la data de 12.06.1996, după împlinirea termenului de prescripţie.
Şi cu privire la cea de-a doua cauză de anulabilitate a actului sus invocată de reclamantă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 2 C. fam., se constată că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Astfel, deşi reclamanta a susţinut că nu şi-a exprimat expres consimţământul la vânzarea imobilului bun comun către pârâţii D.G. şi D.M., şi nu a avut cunoştinţă de la data de 25.04.1992 despre încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, aceasta a figurat ca pârâtă în acţiunea ce a avut ca obiect constatarea vânzării-cumpărării imobilului litigios (dosarul nr. 9363/1992 al Judecătoriei Constanţa), fiind prezentă în instanţă de judecată la soluţionarea acestui litigiu la termenul din 12.11.1992, dată la care a luat cunoştinţă de pretenţiile beneficiarilor promisiunii de vânzare-cumpărare.
De la această dată curge şi termenul de prescripţie de 3 ani pentru acţiunea în anularea convenţiei, termen care s-a împlinit la data de 12.11.1995, anterior promovării acţiunii de către reclamantă (12.06.1996).
De altfel, în literatura juridică s-a decis că „dacă soţul al cărui consimţământ expres la înstrăinarea imobilului a fost omis moşteneşte pe soţul care a înstrăinat un imobil comun, cu nesocotirea art. 35 alin. 2 Codul familiei şi acceptă pur şi simplu succesiunea, el nu mai poate cere anularea contractului, deoarece obligaţia de garanţie a defunctului s-a transmis prin moştenire asupra sa ".
Reclamanta a acceptat succesiunea defunctului său soţ pur şi simplu, iar nu sub beneficiu de inventar, astfel că recursul pârâţilor a fost admis şi au fost schimbate în tot hotărârile recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind prescrisă.
C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 89 din 30.01.2002
Notă: Pe lângă problema prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, observată şi motivată cu multă acurateţe juridică de instanţa de rejudecare a recursului, în speţa de faţă se pune şi problema admisibilităţii unei acţiuni ce tinde la anularea unui act ce instituie o obligaţie de a face şi care a fost adusă la îndeplinere prin hotărâre judecătorească.
Aşadar, se ridică problema admisibilităţii unei acţiuni în anulare îndeptată împotriva unui act ce a fost confirmat de instanţă prin pronunţarea unei hotărâri de aducere la îndeplinire a obligaţiilor asumate şi care a transformat obligaţia asumată prin antecontract de vânzare-cumpărare, de a face - de a încheia un act juridic -, într-o obligaţie de a da - transferarea proprietăţii de la vânzători la cumpărători -, în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea ce solicită anularea a fost parte în procesul anterior, fără a invoca vreun viciu al actului sub semnătură privată ce a fost executat (PMI).
