Calificarea juridică a acţiunii în rezoluţiunea contractului de întretinere. Cereri simultane care se exclud. Problema admisibilităţii
| Comentarii |
|
1. Faptul că reclamanta a solicitat rezilierea contractului de întreţinere, iar instanţele au dispus rezoluţiunea nu atrage aprecierea că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Instanţa de judecată este ţinută să facă o calificare de drept corectă a sancţiunii aplicabile în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere, în temeiul art. 129 C. proc. civ., chiar dacă reclamanta a folosit un termen impropriu.
2. Faptul că s-au dedus judecăţii de către reclamantă două capete de cerere care se exclud reciproc, respectiv nulitatea absolută şi rezilierea, nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, cu atât mai mult cu cât instanţa a admis, în parte, cererea, dispunând doar rezoluţiunea contractului.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 25 din 9 ianuarie 2003, în P.J.C. 2003-2004, p. 152
Prin cererea înregistrată la 25 mai 2001 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamanta L.L. a chemat-o în judecată pe pârâta I.D. pentru: 1) a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2230/1996; şi 2) rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2230/1996, obligând pârâta să-i restituie bunul vândut.
Reclamanta şi-a motivat cererea arătând că actul de vânzare-cumpărare nu cuprindea ziua încheierii convenţiei, datele de identificare a pârâtei şi faptul că, din cauza bolii de care suferea, i-a lipsit consimţământul la încheierea actului.
De asemenea, a mai arătat că, după încheierea actului, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, respectiv de a asigura vânzătoarei mijloacele necesare unui trai decent.
Prin sentinţa civilă nr. 13091 din 9 noiembrie 2001, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta L.L., în contradictoriu cu pârâta I.D.; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2230 din 14 iunie 1996 de către Biroul notarului public N.I.; a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2230 din 14 iunie 1996 de către Biroul notarului public N.I. şi repunerea în situaţia anterioară.
în considerentele sentinţei s-a reţinut, din ansamblul probator, ndn-deplinirea de către pârâtă a obligaţiilor ce-i reveneau conform contractului de vânzare-cumpărare şi, în temeiul art. 969-970, art. 1020-1021 C. civ., s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului, instanţa de fond a reţinut netemeinicia sa, întrucât consimţământul vânzătoarei-reclamantei rezultă din semnarea înscrisului constatator, coroborat cu faptul identificării sale cu actul de identitate.
De asemenea, s-a reţinut că celelalte motive invocate nu atrag nulitatea actului de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâta D.I. şi reclamanta L.L.
Prin decizia civilă nr. 740 A din 15 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins, ca tardiv declarat, apelul reclamantei, iar apelul pârâtei, ca nefondat.
în apel, s-a reţinut că, în speţă fiind vorba de un contract de întreţinere, ce presupune prestaţii succesive în timp, nulitatea operează ca o rezoluţiune, iar desfiinţarea pe această cale atrage în mod legal repunerea părţilor în situaţia anterioară, situaţie în care instanţa nu s-a pronunţat plus petita.
împotriva deciziei nr. 740/A din 15 aprilie 2002 a declarat recurs pârâta D.I.
în motivele de recurs, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., sens în care s-a arătat că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, iar instanţa a acordat rezoluţiunea.
Recurenta arată că, în speţă, s-a calificat corect contractul ca fiind unul de întreţinere, şi nu de vânzare-cumpărare, situaţie în care, dacă reclamanta a cerut rezilierea, nu era posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind un contract de întreţinere cu executare succesivă, care implică riscul contractual.
Analizând acest motiv de recurs, Curtea a constatat că este nefondat. Rezoluţiunea şi rezilierea sunt sancţiuni care se aplică în cazul contractelor sinalagmatice, dacă una dintre părţile contractante nu execută culpabil obligaţia ce-i revenea.
Rezoluţiunea se aplică contractelor cu execuţie instantanee, iar rezilierea, contractelor cu execuţie succesivă.
Este adevărat că reclamanta, în petitul acţiunii, a solicitat rezilierea contractului de întreţinere, iar instanţele au dispus rezoluţiunea acestui contract, însă, în speţă, nu se poate reţine că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
în cazul contractului de întreţinere, transferul dreptului de la creditor la debitor se produce uno ictu, şi nu succesiv, iar, în situaţia neexecutării, contractul se desfiinţează cu efecte retroactive.
Exonerarea creditorului de a restitui valoarea întreţinerii prestate reprezintă o excepţie de la principiul restitutio in integrum, justificată prin caracterul aleatoriu al contractului..
în speţă, reclamanta a solicitat desfiinţarea contractului pentru ne-îndeplinirea culpabilă a obligaţiilor ce-i reveneau pârâtei debitoare a obligaţiei de întreţinere şi obligarea pârâtei de a-i restitui bunul vândut.
Instanţa de judecată este obligată, faţă de obiectul cererii cu care a fost învestită, să facă o calificare corectă a sancţiunii aplicabile contractului de întreţinere în caz de neexecutare culpabilă, în baza art. 129 C. proc. civ., chiar dacă reclamanta a folosit un termen impropriu pentru a denumi sancţiunea.
Recurenta mai arată că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa nu a analizat hotărârea sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii, în funcţie de cele două capete de cerere care se exclud reciproc, respectiv nulitatea absolută şi rezilierea.
Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată cu două capete de cerere, unul privind constatarea nulităţii absolute, motivată de lipsa consimţământului, a lipsei datelor de identificare a cumpărătoarei, de lipsa şi a unor elemente din încheierea de autentificare, iar celălalt privind rezilierea pentru neîndeplinirea culpabilă a contractului.
Coexistenţa celor două capete de cerere nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, cu atât mai mult cu cât instanţa a admis în parte acţiunea, dispunând rezoluţiunea contractului.
S-ar fi putut discuta nelegalitatea hotărârii, nu, însă, inadmisibilitatea acţiunii, în situaţia în care instanţa ar fi admis ambele capete de cerere, însă nu este cazul în speţă.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← Dovada plăţii preţului. Declaraţii extrajudiciare | Desfiinţarea contractului din culpa ambelor părţi.... → |
|---|
