Cerere insuficient timbrată. Admitere în parte
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 1122 din 3.04.2002, Judecătoria Călăraşi a anulat, ca insuficient timbrată, cererea reclamantului Ş.N., prin care acesta solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse în urma incendiului datorat culpei pârâtului.
Instanţa de fond a apreciat că, potrivit art. 1 pct. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile de chemare în judecată evaluabile în bani se timbrează proporţional şi progresiv, în funcţie de valoarea obiectului cererii.
Cum în şedinţa din 20.03.2002 instanţa i-a pus în vedere reclamantului că trebuie să achite diferenţa de taxă de timbru, în sumă de 1.630.000 lei, taxă calculată în raport de valoarea bunurilor distruse, iar la următorul termen de judecată cerinţa timbrării nu a fost îndeplinită, conform art. 35 alin. 1 şi 5 din Ordinul 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, dacă reclamantul nu achită taxa de timbru, cererea sa va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.
Prin decizia civilă nr. 321/R/11.07.2002, Tribunalul Călăraşi a admis recursul reclamantului, a respins excepţia netimbrării şi a trecut la judecarea pe fond a cauzei şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
Instanţa a avut în vedere următoarele.
Pornind acţiunea în pretenţii formulată împotriva pârâtului T.G., reclamantul a timbrat la valoarea iniţială indicată în acţiune, respectiv 10.000.000 lei.
La termenul din 20.03.2002, după efectuarea expertizei preţuitoare, reclamantul a înţeles să-şi modifice acţiunea, în sensul majorării pretenţiilor la suma stabilită de expert, şi anume 30.500.000 lei.
Cum la termenul următor nu s-a achitat diferenţa de taxă de timbru, s-a pus în discuţie acest aspect. Soluţia instanţei de fond, de anulare a cererii în integralitatea sa, este greşită, fiind contrară dispoziţiilor art. 35 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/C/1999.
Conform acestui text de lege, dacă cererea a fost legal timbrată iniţial, iar pe parcurs pretenţiile au fost majorate, netimbrarea (pentru noua sumă) nu duce la anularea în întregime a cererii, ci obligă instanţa a se pronunţa în limitele pentru care acţiunea a fost timbrată.
Trib. Călăraşi, decizia civilă nr. 321/R/l1.07.2002
← Taxă de timbru. Soluţia pronunţată în apel în cazul... | Citare. Obligativitatea citării conducătorului auto a cărui... → |
---|