Comunicarea încheierii de admitere în principiu. Formalităţile impuse de art. 92 C. proc. civ.
| Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgovişte, reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâtul R.V., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună partajarea bunurilor comune realizate de ei în timpul căsătoriei şi, totodată, să se constate că apartamentul din Târgovişte, precum şi alte bunuri mobile sunt ale ei, proprii, cu obligarea pârâtului să i le restituie.
în raport de probele administrate, la data de 14 ianuarie 2002, judecătoria a pronunţat o încheiere prin care a admis în parte, în principiu, cererea formulată de reclamantă, precum şi cererea pârâtului, reţinând că soţii au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale mai multe bunuri menţionate în dispozitivul încheierii.
S-a mai reţinut că bunurile proprii ale reclamantei, aşa cum au fost precizate prin cerere, au fost dovedite, s-a constatat că asupra apartamentului proprietatea personală a reclamantei pârâtul are doar un drept de creanţă, reprezentând 1/2 din suma de 59.636 lei ce va fi actualizată, suma respectivă fiind achitată de părţi în timpul căsătoriei, au fost numiţi experţi tehnici de specialitate pentru identificare, evaluare şi lotizare.
Reclamanta a declarat apel împotriva încheierii de admitere în principiu, solicitând, totodată, ca aceasta să-i fie comunicată, deoarece nu a primit-o, motiv pentru care a solicitat a fi repusă în termen cu privire la declararea căii de atac.
în şedinţa publică din data de 21 februarie 2002, instanţa de apel a respins excepţia formulată de pârât, aceea a tardivităţii apelului, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 98 şi urm. C. proc. civ., la dosarul de fond neexistând dovada comunicării către reclamantă a încheierii de admitere în principiu.
Instanţa a mai reţinut că, în urma investigaţiilor făcute, la Judecătoria Târgovişte a fost întocmit la data de 26 septembrie 2002 de către grefierul ce a intrat în compunerea instanţei care a pronunţat încheierea din 7 ianuarie 2002 referatul prin care se atestă faptul că această încheiere a fost înmânată personal reclamantei la data de 25 ianuarie 2002.
Coroborând această împrejurare cu cele consemnate în referatul întocmit de biroul arhivă al judecătoriei, tribunalul a apreciat că excepţia tardivităţii declarării apelului este fondată, urmând a fi admisă ca atare, prin decizia civilă nr. 914 din 27.09.2002 şi respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de admitere în principiu pronunţată de Judecătoria Târgovişte la 14 ianuarie 2002.
Fiind nemulţumită de decizia pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta B.N. a declarat recurs considerând-o nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de apel nu a avut în vedere că nu i-a fost comunicată încheierea interlocutorie din dosarul de fond, că nu există nici o dovadă în acest sens şi că în mod greşit s-a luat în considerare referatul grefierului, referat care nu se coroborează cu nici un act din dosar.
Totodată, instanţa nu a observat nici lipsa dovezii de comunicare a acestei încheieri, precum şi faptul că nu există nici un fel de certificare a înmânării „personal" de către grefierul de şedinţă a încheierii pronunţate de instanţa de fond.
Curtea a apreciat că recursul este întemeiat, a casat decizia tribunalului şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea pe fond a apelului, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de către recurentă au fost considerate întemeiate, la dosar neexistând nici un fel de dovezi din care să rezulte că i-a fost comunicată încheierea de admitere în principiu, nici măcar un început de dovadă scrisă în acest sens, vreo comunicare a încheierii de şedinţă sau cel puţin consemnare - menţiune a acesteia pe originalul încheierii cusută la dosar.
Curtea a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia ridicată de pârât pe considerentele investigaţiilor făcute de grefierul de şedinţă la arhiva primei instanţe, a referatului întocmit de acesta, care nu se coroborează şi nu îşi găseşte corespondent în vreun act din dosar, în condiţiile în care comunicarea cererilor şi tuturor actelor de procedură se face potrivit art. 86 C. proc. civ., din oficiu, prin poştă, prin executorii judecătoreşti sau prin orice angajat al instanţei, dar în mod evident cu întocmirea în toate aceste cazuri a procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură conform dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ.
C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 2549 din 13.12.2002
| ← Refuzul primirii citaţiei. Respectarea dispoziţiilor privind... | Nulitatea actelor de procedură. Repunere în termen. Depunerea... → |
|---|
