Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii. Necitarea unui succesibil. Prescripţie. Momentul de la care începe să curgă. Renunţarea la succesiune în favoarea unei alte persoane
| Comentarii |
|
I. Reclamanta H.M., fostă D.M., a chemat în judecată pe pârâta
D.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea certificatului de moştenitor nr. 203 din 12 februarie 1986 emis de notariatul de Stat al Sectorului 2 Bucureşti în dosarul notarial nr. 249/1986 de pe urma defunctului D.P., decedat la data de 23 octombrie 1985 cu ultimul domiciliu în Bucureşti, sector 2 şi să se constate că reclamanta este moştenitor rezervatar al defunctului, în calitate de fiică, pârâta neputând fi unica moştenitoare a defunctului în calitate de soţie supravieţuitoare.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtei şi a defunctului D.P. La data de 23 octombrie 1985 a decedat tatăl său, iar ca moştenitori au rămas părţile, reclamanta în calitate de fiică şi pârâta în calitate de soţie supravieţuitoare. La eliberarea certificatului de moştenitor, pârâta a ascuns notarului că defunctul are şi o fiică, arătând că defunctul are o soră, care a şi renunţat la moştenire în favoarea pârâtei. Abia anul acesta, când a venit în România, a aflat despre existenţa acestui certificat, întrucât pârâta, în vârstă de 92 de ani, a înstrăinat apartamentul pe care îl dobândise împreună cu defunctul D.P.
La data de 11 octombrie 2007, A.S. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând să se constate că H.M. este străină de succesiunea defunctului D.P., ca efect al renunţării acesteia la succesiune, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
A precizat că la data de 18 ianuarie 2006 a cumpărat de la pârâtă imobilul situat în Bucureşti, str. A.V. nr. 117, et. 2, sector 2, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, cu păstrarea uzufructului viager, astfel încât îşi justifică interesul, prin acţiunea de faţă fiindu-i atacat dreptul său de proprietate. La data cumpărării i s-a prezentat certificatul de moştenitor atacat, ca şi act de provenienţă a imobilului, şi în acesta exista un singur moştenitor în persoana pârâtei.
Prima instanţă a constatat că certificatul de moştenitor nr. 203/1986 este nul absolut, necuprinzând toţi moştenitorii cu vocaţie concretă la succesiunea defunctului (existenţa reclamantei în calitate de fiică a defunctului nefiind adusă la cunoştinţă notarului, deşi face parte din clasa 1 de moştenitori şi o înlătura de Ia moştenire pe sora defunctului). Pârâta ascunzând existenţa reclamantei, în baza art. 88 alin. (1) teza a Il-a din Legea nr. 36/1995, se impune anularea certificatului de moştenitor.
A mai reţinut prima instanţă că la data de 11 decembrie 1985, reclamanta a dat o declaraţie prin care renunţa la succesiunea tatălui, dar aceasta nu este valabilă şi nu a produs niciun efect, întrucât, anterior, a acceptat tacit succesiunea, dovadă stând însuşi răspunsul la interogatoriu al pârâtei, care a declarat că reclamanta a acceptat tacit moştenirea, preluând bunuri care au aparţinut defunctului la aproximativ o lună după deces şi trimiţând bani pentru înmormântare şi pentru plata taxelor şi impozitelor aferente imobilului succesoral. Acceptarea succesiunii este irevocabilă, acceptantul nemaiputând reveni asupra actului acceptării şi renunţarea ulterioară fiind fără efect. Pentru aceste argumente, excepţia lipsei de interes în promovarea cererii principale (invocată de intervenientă) a fost respinsă, reţinându-se ca evident interesul reclamantei în anularea certificatului de moştenitor, emis cu fraudarea drepturilor sale, cât timp a acceptat în termen succesiunea tatălui.
Tribunalul a reţinut că din conţinutul declaraţiei rezultă că reclamanta a înţeles să renunţe la partea de moştenire care îi revenea de pe urma tatălui, în favoarea mamei sale, ceea ce nu este echivalent cu un act de renunţare propriu-zisă, abdicativă, ci se constituie, cel mult, într-o renunţare in favorem, echivalentă cu acceptarea succesiunii. Numai faptul ascunderii existenţei reclamantei în calitate de succesibil la momentul dezbaterii succesiunii constituie suficient temei pentru anularea certificatului de moştenitor nr. 203/1986, fiind corect reţinut şi interesul reclamantei în promovarea cererii, prin dovedirea acceptării succesiunii în termen, prin preluarea unor bunuri din masa succesorală şi contribuţia adusă la cheltuielile de înmormântare, acceptare confirmată şi de declaraţia de renunţare in favorem, dată ulterior.
Cât priveşte pretinsa înţelegere procesuală între reclamantă şi pârâtă, Tribunalul a reţinut că aceasta este o simplă speculaţie a apelantei.
III. Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
în primul rând, trebuie stabilit regimul juridic al declaraţiei din data de 13 decembrie 1985, date în faţa unui notar public din Ontario, Canada, prin care reclamanta H.M., născută D., a declarat că renunţă la succesiunea tatălui său D.P., în favoarea mamei sale D.E.
în doctrina de specialitate şi practica judiciară s-a stabilit că renunţarea la succesiune în favoarea unuia sau mai multor succesori (renunţare in favorem) înseamnă acceptarea moştenirii urmată de transmiterea ei cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Astfel, s-a considerat că dintr-un asemenea act reiese intenţia succesibilului de a accepta succesiunea. Ţinând cont că acest act a avut loc în termenul de 6 luni de la decesul de cuius-ului în cauză nu se mai pune problema efectuării altor acte de acceptare tacită sau de calificare a actelor de preluare de bunuri recunoscute de către pârâta D.E.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a cere nulitatea certificatului de moştenitor, Curtea a constatat nefondat şi acest motiv de recurs, având în vedere că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani, iar potrivit art. 7 din acelaşi decret, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. în speţă este vorba despre o nulitate relativă, dată fiind existenţa interesului personal ocrotit. în mod evident în cazul dezbaterii succesorale în faţa notarului efectuate fără citarea unuia dintre moştenitorii acceptanţi, dreptul la acţiune nu poate să se nască decât în momentul în care acesta a aflat despre eliberarea certificatului de moştenitor, neputându-se susţine în mod valabil că ar fi născut dreptul la acţiune, atât timp cât o persoană nu cunoaşte despre încheierea unui act vătămător pentru ea. Astfel, nu se poate susţine aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 9 alin. (2) teza finală referitoare la acţiunea în anulare, care priveşte situaţia actelor bilaterale, când ambele părţi au participat la încheierea actului.
în legătură cu data la care reclamanta a aflat despre existenţa certificatului de moştenitor în cauză, prin acţiune aceasta a declarat că acest moment a intervenit în anul formulării acţiunii în 2007, când a aflat despre înstrăinarea de către mama sa a apartamentului dobândit în timpul căsătoriei cu defunctul în speţă, afirmaţie împotriva căreia nu s-a tăcut vreo dovadă contrară de către partea care a invocat că acest fapt s-ar fi petrecut la un moment anterior, conform obligaţiilor pe care le avea în temeiul art. 1169 C. civ.
Nu poate fi reţinută prezumţia de cunoaştere a emiterii certificatului de moştenitor în cauză cu mai mult de trei ani înainte de formularea acţiunii, dedusă de către recurentă din faptul trecerii unui foarte mare interval de timp de la data emiterii certificatului de moştenitor în cauză, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1203 C. civ.
Recurentul susţine că faptul cunoscut este reprezentat de trecerea a 21 de ani de la eliberarea certificatului de moştenitor din 12 februarie 1986, până la formularea prezentei acţiuni, coroborată cu declaraţia de renunţare la succesiune în favoarea pârâtei dată de către reclamantă la
11 decembrie 1985, în condiţiile în care decesul lui D.P. a survenit la 23 octombrie 1985, din aceste împrejurări trebuind să se deducă faptul că reclamanta a cunoscut despre emiterea certificatului de moştenitor în cauză cu mai mult de trei ani înainte de formularea acţiunii.
Or, în mod evident nu se poate deduce printr-un raţionament logico-juridic din faptul că reclamanta a dat la un moment dat, în termenul de 6 luni de la decesul de cuius-ului în cauză, o declaraţie de renunţare la succesiune în favoarea soţiei supravieţuitoare şi din faptul că a trecut un interval mare de timp de la emiterea certificatului de moştenitor de pe urma aceluiaşi defunct, că aceasta ar fi ştiut sau ar fi aflat cu mai mult de trei ani înainte de formularea acţiunii, despre emiterea certificatului de moştenitor cu privire la dezbaterea succesiunii la care nu a fost citată.
In mod logic nu poate fi dedusă această concluzie din cele două afirmaţii, astfel că nu este îndeplinită prima condiţie a art. 1203 C. civ., şi anume ca prezumţia să aibă greutate şi puterea de a naşte probabilitate.
Referitor la motivul prin care se susţine că reclamanta ar fi avut obligaţia să dovedească momentul la care a aflat despre emiterea certificatului de moştenitor a cărui anulare s-a cerut în cauză, Curtea l-a constatat nefondat, având în vedere că în favoarea acesteia operează prezumţia relativă că nu cunoştea despre eliberarea lui, atât timp cât nu a fost citată la dezbaterea succesiunii, astfel că partea care pretindea că a aflat despre emiterea lui la un moment dat în timp, în speţă recurenta, trebuia să facă dovada afirmaţiilor sale şi să răstoarne această prezumţie.
în ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se susţine că se aplică, în legătură cu anularea certificatului de moştenitor, art. 25 din Decretul nr. 40/1953, ca fiind în vigoare la momentul emiterii certificatului de moştenitor nr. 203/12 februarie 1986, potrivit principiului tempus regit aduni, iar nu art. 88 din Legea nr. 36/1995 care, dacă s-ar aplica ar însemna ca noua lege a notarilor publici să retroactiveze, Curtea a constatat că prin art. 25 din Decretul nr. 40/1953 se abrogă „articolele 620-642 inclusiv din Codul de procedură civilă, art. 695 din Codul civil, precum şi orice alte dispoziţiuni contrare”, în timp ce potrivit art. 88 alin. (1) prima teză din Legea nr. 36/1995 „cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”, acesta fiind textul avut în vedere de către prima instanţă, iar nu vreun articol abrogat prin dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 40/1953. în ceea ce priveşte reglementarea posibilităţii anulării certificatului de moştenitor şi în Decretul nr. 40/1953, se regăsesc din punctul de vedere al conţinutului aceleaşi dispoziţii, ca şi cele din Legea nr. 36/1995 menţionate anterior, şi anume în cadrul art. 23 alin. (1) teza a ll-a, potrivit cărora „cei care au pretenţiuni la succesiune, pot cere în justiţie anularea certificatului eliberat şi stabilirea drepturilor lor”. Astfel, faptul că prima instanţă ar fi menţionat un alt temei de drept nu poate duce la schimbarea soluţiei.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 265/R din 14 mai 2009
| ← Certificat de moştenire. Necitarea tuturor succesibililor.... | Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii.... → |
|---|
