Certificat de vacanţă succesorală. Menţiune falsă că o persoană este străină de moştenire. Petiţie de ereditate. Imprescriptibilitate
| Comentarii |
|
I. Cu privire la calificarea juridică a cererii de desfiinţare a certificatului de vacanţă succesorală, instanţa a constatat că este nulitate relativă.
S-a constatat că reclamanta nu a participat la dezbaterea succesorală care s-a soldat cu eliberarea certificatului de vacanţă succesorală. Reclamanta are calitatea unei persoane care se consideră vătămată în drepturile ei prin emiterea certificatului de moştenitor în sensul art. 88 din Legea nr. 36/1995.
Acţiunea reclamantei este prescriptibilă extinctiv, în condiţiile în care are caracterul unei petiţii de ereditate, ţinând cont şi de restul cererilor reclamantei, nefiind numai o acţiune în constatare.
Instanţa a constatat că termenul de prescripţie extinctivă poate să curgă din momentul în care reclamanta a ştiut de existenţa certificatului de vacanţă succesorală.
Deşi reclamanta susţine în repetate rânduri că a aflat de înscris abia în aprilie 2008, se constată, dintr-o simplă lectură a notificării făcute în temeiul Legii nr. 10/2001, că ştia de conţinutul certificatului nr. 1512/9 decembrie 1988 încă din data notificării — 18 septembrie 2001. Reclamanta menţionează că anexează notificării certificatul menţionat.
Cum prezenta cerere s-a formulat în data de 28 mai 2008, cu mult peste termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, văzând dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, instanţa a admis excepţia prescripţiei extinctive pentru cererea având ca obiect anularea certificatului de vacanţă succesorală şi a respins această cerere ca prescrisă.
în condiţiile în care instanţa a respins cererea de anulare a certificatului de vacanţă succesorală, instanţa a constatat că reclamanta nu justifică un interes în cererea având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii şi cererea având ca obiect constatarea masei succesorale, în condiţiile în care aceste două aspecte sunt deja soluţionate în cuprinsul certificatului de vacanţă succesorală.
Cu privire la cererea precizată având ca obiect constatarea că reclamanta şi soţia supravieţuitoare a defunctului sunt moştenitoare ale acestuia, instanţa a constatat-o neîntemeiată, în condiţiile în care, potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 1512/9 decembrie 1988, moştenitorul defunctului V.N. este Statul Român, iar potrivit art. 88 teza a Il-a din Legea nr. 36/1995, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.
II. Apelanta a considerat ca certificatul de vacanţă succesorală nr. 1512/9 decembrie 1988, eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, a fost eliberat prin fraudarea legii, ignorându-se existenţa moştenitorilor legali, vocaţia lor succesorală în scopul prejudicierii drepturilor succesorilor.
Este evidentă nulitatea absolută a acestui certificat pentru frauda la lege, întrucât, la încheierea actului, s-au făcut menţiuni false în scopul eludării unor dispoziţii legale imperative.
Mai mult, acest certificat de vacanţă succesorală are o cauză ilicită şi imorală, a cărei sancţiune este tot nulitatea absolută, regimul comunist nu a făcut decât să se răzbune pentru faptul că era stabilită deja în
Italia şi a înţeles să o lipsească de drepturile legale, ocrotite în orice stat de drept.
Apelanta a susţinut că atât notarul care a autentificat certificatul, cât şi reprezentanţii statului aveau obligaţia să respecte drepturile moştenitorilor legali, de care aveau cunoştinţă, astfel că menţiunile din certificat, în sensul că atât apelanta-reclamantă, cât şi mama sa sunt străine de succesiune prin neacceptare sunt false, un motiv cert de nulitate absolută a respectivului certificat.
Conform art. 12 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la data dezbaterii succesiunii, notarul de stat avea obligaţia să „cheme înaintea sa pe toţi moştenitorii presupuşi (...)”, fapt care nu s-a întâmplat.
Tribunalul a apreciat că susţinerile apelantei potrivit cărora instanţa în mod greşit a calificat cererea ca fiind o acţiune în nulitate relativă, nu una în nulitate absolută sunt neîntemeiate, atât timp cât Judecătoria a calificat acţiunea reclamantei ca fiind o petiţie de ereditate, iar nu o acţiune în nulitate absolută sau relativă.
III. Curtea a constatat recursul ca fiind fondat.
O primă constatare ce se impune a fi făcută în cauză vizează faptul că, prin criticile formulate în calea de atac a recursului, recurenta invocă nelegalitatea deciziei civile recurate, din perspectiva incorectei calificări a acţiunii civile al cărei titular este reclamanta.
Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii civile al cărei titular este reclamanta, astfel cum a fost precizată, aceasta a solicitat, pe de o parte, să se constate, în principal, nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală nr. 1512/1988 eliberat de Notariatul de stat al Sectorului 3 Bucureşti, pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, iar, în subsidiar, nulitatea relativă a aceluiaşi certificat, să se constate calitatea sa şi a mamei sale, de moştenitori legali ai defunctului V.N. şi a calităţii de bun succesoral pentru cota de 1/2 din apartamentul nr. 7, situat în Bucureşti, str. Aleea B.B. nr. 10, bl. Y 7, et. 1, sector 3.
Ambele instanţe de fond au procedat la calificarea demersului judiciar al reclamantei, reţinând că acţiunea astfel promovată are natura unei petiţii de ereditate, acţiune pe care au considerat-o prescriptibilă extinctiv.
Pe de altă parte, deşi prima instanţă a efectuat o astfel de calificare în cuprinsul considerentelor, ulterior a procedat la dezlegarea acţiunii, nu în mod unitar, prin raportare la această calificare, ci a procedat la calificarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală ca fiind o cauză de nulitate relativă şi, raportându-se la capetele de cerere cu care a fost sesizată, a pronunţat pentru fiecare capăt o soluţie distinctă, instanţa de apel apreciind că această modalitate de soluţionare a cauzei este corectă din perspectiva calificării acţiunii ca fiind petiţie de ereditate.
Curtea a reţinut însă că, aşa cum s-a consacrat pe cale doctrinară, petiţia de ereditate a fost concepută ca fiind mijlocul juridic prin intermediul căruia reclamantul solicită să i se recunoască, în contradictoriu cu cel care stăpâneşte patrimoniul succesoral, calitatea sa de moştenitor şi recunoaşterea dreptului de a intra în posesia bunurilor succesorale deţinute de acesta din urmă, fără drept, solicitând obligarea celui care se pretinde, de asemenea, moştenitor universal şi care deţine aceste bunuri în această calitate, la restituirea bunurilor succesorale, drepturile pretinse de cele două părţi fiind inconciliabile.
Caracteristic petiţiei de ereditate este faptul că prin intermediul acesteia se pune în discuţie însuşi titlul de succesor al moştenitorului deţinător al succesiunii, pe această cale urmărindu-se restituirea în total sau în parte a bunurilor ce o compun, respectiv posesiunea patrimoniului succesoral, cu precizarea, just efectuată în doctrina de specialitate, că petiţia de ereditate poate fi alăturată unei acţiuni în anularea certificatului de moştenitor, eliberat pe numele pârâtului, reuşita sa depinzând intrinsec de soarta unei astfel de acţiuni.
Plecând de la aceste caracteristici ale petiţiei de ereditate, atunci când se solicită doar constatarea vocaţiei succesorale la o anumită succesiune şi a calităţii unui bun de a aparţine sau nu patrimoniului succesoral, o atare petiţie de ereditate este, în realitate, o simplă acţiune în constatare, fiind deci imprescriptibilă extinctiv, calificare însuşită, de altfel, atât de practica instanţei supreme, cât şi de doctrina de specialitate.
în speţă, verificând acţiunea civilă formulată de reclamantă prin cererea dedusă judecăţii (având în vedere obiectul şi petitul acesteia), se observă că recurenta-reclamantă a solicitat pe lângă constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală, recunoaşterea calităţii sale de moştenitor al defunctului V.N. şi constatarea apartenenţei la masa succesorală a cotei de 1/2 din apartamentul situat în Bucureşti, Str. B.B. nr. 10, bl. Y7, sc. 1, et. 1, ap. 7, sector 3. Aşadar, prin această acţiune, reclamanta nu a înţeles să formuleze un petit distinct prin care să solicite posesiunea patrimoniului succesoral, corespunzător cotei ce îi revine în această calitate.
Intenţia reclamantei dedusă din modul în care aceasta şi-a configurat exerciţiul dreptului de acces la instanţa de judecată, în scopul valorificării pretenţiei sale concrete, a fost aceea de a obţine, pe cale judiciară, recunoaşterea calităţii sale de moştenitor al defunctului şi respectiv constatarea unei cauze de ineficacitate a certificatului de vacanţă succesorală, opus acesteia de către pârât, astfel că, deşi este corectă aprecierea instanţelor de fond, în sensul că scopul final al demersului său procesual este intrarea în posesia bunurilor succesorale, acţiunea civilă pe care a formulat-o nu putea fi calificată decât din perspectiva petitului şi scopului său concret şi actual, în temeiul art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, instanţele de fond neputând în niciun caz să se considere îndreptăţite să analizeze şi să pronunţe o soluţie cu depăşirea limitelor devolu-ţiunii.
Situaţia de fapt a dosarului, foarte clar precizată de reclamantă în expunerea de motive a cererii introductive de instanţă şi în cadrul cererilor precizatoare, configurează, aşadar, pe deplin caracterul acţiunii cu care aceasta a înţeles să sesizeze instanţele de judecată, pentru valorificarea pretinsei stări de lucruri a dosarului, ca fiind o acţiune în constatarea calităţii sale de moştenitor al defunctului şi a întinderii şi compunerii masei succesorale.
Tot astfel, câtă vreme unul dintre capetele de cerere cu care a fost sesizată prima instanţă a vizat constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală, reclamanta susţinând că atât aceasta, cât şi mama sa au calitatea de moştenitori ai defunctului, întrucât, pe de o parte, înăuntrul termenului de 6 luni de opţiune succesorală reclamanta a efectuat acte de acceptare tacită a moştenirii acestui defunct prin luarea în posesie a unor bunuri mobile aparţinând defunctului şi a permis unei persoane străine să locuiască acolo, comportându-se ca proprietar asupra acestui bun, iar, pe de altă parte, că mama sa, a cărei moştenitoare este, a continuat să locuiască în imobilul în cauză, să achite în întregime impozitul aferent acestui apartament şi chiar a făcut demersuri pentru deschiderea succesiunii defunctului, inclusiv prin formularea unei cereri în acest sens, către Notariatul de stat, în mod corect au apreciat instanţele de fond că se impunea cu prioritate calificarea nulităţii astfel invocate.
Se reţine, totodată, că instanţele de fond au calificat cauza de nulitate astfel invocată ca fiind o nulitate relativă, raportându-se exclusiv la prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Această apreciere este eronată, în primul rând, prin raportare la greşita soluţionare a cauzei, exclusiv prin raportare la această prevedere legală, cauza de nulitate invocată de reclamantă vizând nerespectarea prevederilor legale în vigoare la momentul dezbaterii succesiunii defunctului V.N., or, din această perspectivă se impunea ca în analiza naturii nulităţii, instanţele de fond să se raporteze la prevederile înscrise în art. 12 şi art. 23 din Decretul nr. 40/1953.
Curtea a reţinut, totodată, că în susţinerea acestui petit, reclamanta, prin cererile precizatoare formulate, a invocat faptul că are calitate de moştenitor al defunctului, în urma exercitării dreptului de opţiune succesorală, în termenul defipt de lege, în sensul acceptării moştenirii, ca şi faptul că la momentul dezbaterii succesiunii, notariatul care a eliberat certificatul de vacanţă succesorală nu a respectat prevederile legale care impuneau citarea reclamantei şi a mamei acesteia.
Suntem, aşadar, în prezenţa unei acţiuni prin care reclamanta, care în cauză se pretinde a fi un terţ faţă de certificatul de vacanţă succesorală, susţinând că nu a fost legal citată la momentul desfăşurării procedurii în urma căreia actul contestat a fost eliberat, invocă încălcarea drepturilor sale „născute şi actuale în legătură cu succesiunea astfel dezbătută”, drepturi care au fost deduse judecaţii, prin formularea petitului al doilea al acţiunii.
Or, într-o astfel de situaţie, cauza de nulitate a certificatului de moştenitor nu este determinată de eventuala viciere a consimţământului succesorilor participanţi la procedura succesorală notarială, ci este dedusă din omisiunea citării tuturor succesibililor la dezbaterea moştenirii, în faţa notarului public, în condiţiile stabilite de art. 12 din Decretul nr. 40/1953, pe această cale invocându-se nerespectarea obligaţiei legale, de ordine publică, ce revine notarului public învestit cu dezbaterea unei succesiuni, de a cita toţi moştenitorii şi de a proceda la dezbaterea succesiunii doar după îndeplinirea acestor cerinţe, echivalând cu o omisiune a reclamantei şi a mamei acesteia de la împărţeală, sancţionată cu nulitatea absolută de art. 797 C. civ., calificare aflată de altfel în deplină concordanţă cu imprescriptibilitatea extinctivă a titlului de moştenire, opozabil tuturor.
în atare situaţie, în măsura în care se dovedeşte că titularul acţiunii a acceptat în termen succesiunea, acesta este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale de la data deschiderii succesiunii şi, în consecinţă, poate cere oricând emiterea certificatului de moştenitor, prin care să se constate drepturile sale, după cum poate cere oricând anularea lui, din moment ce i-au fost lezate drepturile sale succesorale, neputându-i-se opune prezumţia de validitate dedusă din prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, potrivit cu care certificatul de vacanţă succesorală contestat face dovada deplină până la proba contrară.
Pe de altă parte, referitor la prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii în nulitatea certificatului de moştenitor/vacanţă succesorală, trebuie să se aibă în vedere faptul că o asemenea acţiune nu este o acţiune de sine stătătoare, ci o acţiune grefată pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor, astfel încât este supusă regulilor în materie de prescripţie extinctivă aplicabilă acelor acţiuni, din acest punct de vedere considerentele anterior expuse referitoare la calificarea acţiunii deduse judecăţii şi la prescriptibilitatea acesteia fiind pe deplin aplicabile şi acestui petit.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 269 din 25 februarie 2010
| ← Certificat de moştenitor. Necitarea unui succesibil. Nulitate... | Certificat de moştenitor. Necitarea unui succesibil. Nulitate... → |
|---|
