Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii. Necitarea unui succesibil. Prescripţie. Momentul de la care începe să curgă. Remiterea unui bun succesoral de către o altă persoană. Semnificaţie
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 la data de 19 iulie 2007, reclamantul C.M. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 1671/29 iunie 1994 eliberat de notariatul de stat Sector 3, deoarece la soluţionarea dosarului succesoral nu a fost legal citat şi, în plus, anterior întocmirii certificatului, acceptase în mod tacit succesiunea; să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului tată C.N. şi să se constate că singurii moştenitori legali sunt reclamantul şi pârâtul, în cote de câte 1/2 din masa succesorală.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că fratele său a reuşit să devină singurul moştenitor al tatălui lor prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 1671/1994, profitând de făptui că reclamantul locuieşte în Germania şi omiţând să aducă la cunoştinţă notarului faptul că părţile deja împărţiseră anumite bunuri ale tatălui ulterior decesului acestuia.
Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2007, Judecătoria Sectorului 3 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că art. 88 din Legea nr. 36/1995 reglementează un caz de nulitate relativă, acţiunea fiind prescriptibilă în termenul general de prescripţie, care începe să curgă de la data când partea prejudiciată a aflat de existenţa certificatului de moştenitor a cărui anulare o solicită. Prima instanţă a mai reţinut că reclamantul a aflat despre existenţa certificatului de moştenitor la data de 22 iulie 2004, cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1200 la BNP C.R., vânzare care a avut la bază tocmai acest certificat de moştenitor, astfel încât termenul de 3 ani nu este împlinit.
Prima instanţă a reţinut că, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că reclamantul, după moartea tatălui său, a luat din casa acestuia o tavă de argint, un serviciu de masă din porţelan şi nişte monede din aur, că însuşi pârâtul a recunoscut la întrebarea nr. 4 din interogatoriu că reclamantul a luat trei monede din aur, aşa încât se constată că reclamantul a acceptat în mod tacit, în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., succesiunea rămasă de pe urma tatălui său, prin însuşirea bunurilor din masa succesorală.
II. Instanţa de apel a reţinut că apelantul critică hotărârea sub aspectul soluţiei date asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinându-se faptul că acţiunea în anularea certificatului de moştenitor are un caracter personal patrimonial, prescriptibilă în termenul general de prescripţie, ce începe să curgă de la data eliberării certificatului de moştenitor, că excepţia a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond prin prisma dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, deoarece acţiunea în anularea unui certificat de moştenitor formulată de un terţ, adică persoana care nu a participat şi nu a consimţit la emiterea actului, prin care se solicită stabilirea calităţii de moştenitor şi a persoanei omise, precum şi întinderea drepturilor succesorale, are caracterul unei petiţii de ereditate, că indiferent de calificarea dată în doctrina juridică acestei acţiuni (drept o acţiune reală sau o acţiune perso-nală-mixtă, în funcţie de compunerea concretă a activului succesoral), acţiunea în petiţie de ereditate este o acţiune prescriptibilă în termenul general de prescripţie, termen care începe să curgă de la data când pârâtul a făcut acte de succesor, care prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului, că nu se poate considera că dreptul la acţiune al reclamantului a luat naştere la momentul emiterii certificatului de moştenitor contestat, deoarece aşa cum se arată chiar de către apelant în cuprinsul apelului, intimatul-reclamant a plecat după decesul tatălui în Germania unde şi-a stabilit domiciliul, că singura probă cu relevanţă asupra momentului de la care se poate considera că intimatul-reclamant a avut cunoştinţă despre conţinutul certificatului de moştenitor nr. 1671/1994 este înscrisul reţinut şi de instanţa de fond, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C.R., care a avut la bază acest certificat de moştenitor.
III. Curtea a reţinut următoarele:
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului în sensul că în mod greşit instanţele au pus în sarcina pârâtului obligaţia de a face dovada datei la care reclamantul ar fi luat cunoştinţă de emiterea certificatului de moştenitor şi a conţinutului acestuia. Astfel, având în vedere că pârâtul a înţeles să invoce prescripţia dreptului material la acţiune, acestuia îi revenea obligaţia de a face dovada că termenul de 3 ani a expirat anterior datei promovării acţiunii, respectiv că data la care reclamantul a luat cunoştinţă de emiterea certificatului de moştenitor şi de conţinutul acestuia s-a situat cu mai mult de 3 ani înainte de data promovării acţiunii.
Recurentul a susţinut că faptul reclamantului „de a lua o tavă de argint, trei monede de aur, şi un serviciu de porţelan” nu constituie acceptare tacită, întrucât bunurile luate de reclamant nu ar avea o valoare deosebită şi, pe de altă parte, că i-ar fi fost date reclamantului de către mama părţilor.
Prima susţinere nu poate fi primită, întrucât parte din obiectele luate de reclamant sunt din metale preţioase şi au valoare patrimonială în sine, aşa încât nu pot fi caracterizate ca fiind simple amintiri de familie, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada în cauză că moştenirea respectivă ar fi cuprins o multitudine de astfel de obiecte sau ar fi fost de o atât de mare valoare, aşa încât să se poată considera că, raportat la valoarea masei succesorale, valoarea obiectelor preluate de reclamant ar fi total nesemnificativă.
Nici cea de-a doua susţinere a recurentului nu poate fi primită ca relevantă, întrucât, pentru ca acceptarea să fie tacită, nu se cere ca luarea bunurilor ce fac parte din masa succesorală să fie făcută fără cunoştinţa celorlalţi moştenitori sau fără acordul acestora. Pe de altă parte, susţinerea recurentului ar fi avut relevanţă doar în măsura în care mama părţilor ar fi acceptat moştenirea rămasă de pe urma defunctului
C.N. şi, în calitate de moştenitor al acestuia, ar fi dat bunurile respective reclamantului, situaţie în care s-ar fi putut pune problema ca bunurile să fie date cu titlu de dar manual. Ca atare, acceptarea bunurilor din succesiune de către reclamant, chiar dacă aceste bunuri i-ar fi fost remise material de către mama părţilor, valorează acceptare tacită a succesiunii, aşa cum corect au reţinut instanţa de apel şi prima instanţă.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 97/R din 17 februarie 2009
| ← Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii.... | Certificat de moştenitor. Necitarea unui succesibil. Nulitate... → |
|---|
