Competenţă materială. Acţiune în revendicare a unui activ comercial
| Comentarii |
|
a) Curtea de apel, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a pus în discuţie din oficiu competenţa instanţelor de a soluţiona în fond acţiunea, în funcţie de constatarea caracterului comercial al litigiului.
Reclamanta a formulat împotriva pârâţilor o acţiune în revendicare imobiliară pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului (casă de locuit şi farmacie), iar al doilea capăt de cerere din acţiunea principală viza evaluarea farmaciei din respectivul imobil, astfel că, a apreciat instanţa de recurs, prima instanţă a omis a se pronunţa asupra capătului principal, cu motivarea că pretinsul drept de proprietate s-a rezolvat printr-o sentinţă anterioară care, chiar nepronunţată în contradictoriu cu pârâţii, le este opozabilă în urma întabulării în cartea funciară.
In imobilul revendicat funcţionează farmacia din localitate şi după naţionalizarea farmaciilor în baza Decretului nr. 134/1949, dreptul de administrare al fostului Oficiu farmaceutic Mureş s-a intabulat în cartea funciară iar ulterior a fost inclus în patrimoniul SC F.A. SA Târgu Mureş, potrivit art. 20 alin. 2 din Decretul-lege nr. 15/1990.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 8 din 19.02.1999 intervenit între F.P.S. şi A.P. IND din SUA, pachetul majoritar deţinut de stat a fost înstrăinat, iar SC A. SA a devenit astfel societate comercială cu capital integral privat, obiectul contractului formându-1 şi imobilul din litigiu.
Astfel fiind, acţiunea în revendicare a reclamantei faţă de SC A. SA Târgu Mureş vizează un activ comercial ce desfăşoară acte şi fapte de comerţ, în sensul art. 3 pct. 1, art. 2, art. 19 şi art. 4 C. com., iar potrivit art. 56 din acelaşi cod, dacă un act este comercial numai pentru o parte, şi restul părţilor sunt supuse legii comerciale în ce priveşte comercialitatea actului, respectiv a litigiului.
Aşa fiind, în baza art. 2 pct. 1 lit. a C. proc. civ., competenţa de a judeca în primă instanţă aparţine Tribunalului Mureş, şi nu Judecătoriei Luduş, chiar dacă acţiunea s-a introdus anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deoarece valoarea litigiului comercial depăşea la 25.05.2000 (data intentării acţiunii) 10.000.000 lei.
C.A. Târgu Mureş, decizia civilă nr. 360/RJ16.04.2002
b). în acelaşi sens este şi decizia civilă nr. 327/R/5.04.2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Prin cele trei capete de cerere din acţiunea introductivă, intimaţii-reclamanţi au urmărit şi urmăresc predarea unui imobil situat în comuna Gurghiu, cu date de carte funciară, care în anul 1953 a fost naţionalizat, nu ca efect al Decretului nr. 92/1950 şi Legii nr. 119/1950, ci ca efect al Decretului nr. 418/1953 de naţionalizare a farmaciilor particulare (M. Of. nr. 16/16.05.1953) şi preluate de antecesorii pârâtei-recurente, în baza procesului-verbal din 1.05.1953 şi intabulat dreptul de administrare în cartea funciară în 1962, când prin lege s-a dat în administrare OFR Centrofarm - din subordinea Ministerului Sănătăţii ca apoi, după reorganizarea administrativă din 1968, să ajungă în aceea a oficiului farmaceutic Târgu Mureş. Ca efect al Decretului-lege nr. 15/1990, prin anexa 1 poz. 17 de la H.G. nr. 15/10.01.1991 - M. Of. nr. 8/1991 -imobilul a fost inclus, alături de alte imobile, în capitalul social al contestatoarei pârâte, în calitate de succesoare de drept cu titlu universal a fostului oficiu farmaceutic.
Atât înainte de naţionalizarea din 1953, cât şi ulterior, imobilul ce se afla în mediul rural a servit pentru desfăşurarea unor acte şi fapte de comerţ în sensul art. 3, 4 şi 7 C. com. şi parţial locuinţă pentru farmaciştii ce deserveau farmacia, a căror prezenţă permanentă era necesară în respectivul imobil care deservea o populaţie de cca 20.000 locuitori dintr-o zonă montană.
în această situaţie, pârâta contestatoare, ca efect al H.G. nr. 1228/1990 şi H.G. nr. 140/1991, a dat în locaţie de gestiune respectiva farmacie intimatei-pârâte II - SC A.F. SRL, reprezentată de M.M., cu sediul în comuna Gurghiu, contracte care au expirat în 2000, dar care şi-au produs efectele în continuare ca efect al tacitei relocaţiuni.
Or, reclamanţii-intimaţi au cerut în 1999 şi obligarea pârâtei II de a-şi da consimţământul la încheierea contractului de locaţie asupra acestui activ comercial cu o valoare de 476.647.640 lei, cu destinaţie de farmacie, deşi contractele de locaţie de gestiune încheiate de cele două pârâte la 25.06.1999 erau în fiinţă.
Rezultă deci că avem de a face cu o acţiune în revendicare asupra unui activ comercial cu o valoare de 476.645.640 lei, în care contestatoarea-pârâtă I, în nume propriu sau prin interpuşi - foşti salariaţi, desfăşoară acte şi fapte de comerţ, în sensul art. 3 pct. 1,2, 19 şi art. 4 C. com.
Conform art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale, respectiv regulilor comerciale, chiar dacă numai una dintre părţi este subiect de drept comercial, în speţă ambele pârâte - atât sub aspectul de comerciant, cât şi sub aspectul faptelor de comerţ în sine.
în atare situaţie, toate cele trei instanţe, faţă de dispoziţiile art. 158 şi urm. C. proc. civ., până la modificarea adusă prin O.U.G. nr. 138/2000 şi O.U.G. nr. 59/2001, aveau obligaţia să-şi verifice competenţa materială, în raport de competenţele materiale existente la data sesizării instanţei, atât sub aspectul valoric al imobilului revendicat, de 476.645.640 lei, ce era un activ comercial inclus în capitalul pârâtei I, cât şi sub aspectul calităţii pârâtelor şi a actelor şi faptelor pe care acestea le săvârşesc.
Constatându-se că s-au încălcat de toate instanţele dispoziţiile art.2 pct. 1 lit. a şi b C. proc. civ., nemodificat, raportat la art. 3, 4, 7 şi 56 C. com., acestea au dat fiecare o soluţie cu depăşirea competenţelor materiale cu care erau învestite, să judece actualul litigiu în diferite faze, în condiţiile în care litigiul dedus judecăţii nu avea o natură civilă, ci una comercială, curtea de apel a constatat a fi îndeplinit motivul de admitere a contestaţiei în anulare, pe temeiul art. 317 alin. 2 C. proc. civ. şi a desfiinţat decizia nr. 737/R/12.07.2001 a aceleiaşi instanţe şi, pe cale de consecinţă, procedându-se la rejudecarea recursului celor doi reclamanţi, a fost trimis întregul dosar la Tribunalul Mureş, Secţia comercială, pentru a judeca acţiunea ca instanţă de fond, şi nu de apel.
| ← Legea nr. 10/2001 - art. 27. Revendicarea unui imobil de la o... | Competenţă materială. Revocarea contractului de vânzare... → |
|---|
