Competenţă materială. Avizul ministerului la încheierea contractului de gestiune - act administrativ sau obligaţie de a face

Prin sentinţa civilă nr. 12397 din 17.12.2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca şi s-a admis acţiunea civilă înaintată de reclamanta A. V. G. Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Pădurilor - Direcţia de Vânătoare şi Solmonicultură şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Sălaj, şi, în consecinţă, au fost obligaţi să încheie contract de gestiune cu reclamanta, având ca obiect fondul de vânătoare nr. 10 Corneşti judeţul Cluj.

Tribunalul, prin decizia civilă nr. 601 din 22.03.2002, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Bucureşti şi, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre judecare Curţii de Apel Cluj.

Tribunalul a reţinut că, pentru a putea desfăşura activitatea sportivă de vânătoare, asociaţia avea nevoie de un fond de vânătoare şi pentru atribuirea unui asemenea fond era necesară îndeplinirea unor condiţii de fond şi formă prevăzute de Legea nr. 103/1996. In vederea obţinerii unui asemenea fond de vânătoare, reclamanta s-a adresat Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului - Direcţia de Vânătoare şi Solmonicultură, de unde a primit un aviz de principiu, însă în aceeaşi adresă s-a făcut precizarea că în cazul în care, din verificările ulterioare, rezultă că documentele depuse în vederea atribuirii directe nu corespund realităţii, fondul de vânătoare nu se va contracta cu reclamanta.

Acest aviz de principiu are caracterul unui act administrativ ce intră în sfera contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 29/1990 şi, în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ., procesul se soluţionează de către Curtea de Apel Cluj, şi nu de către judecătorie, cum s-a reţinut în mod greşit.

Curtea de apel a desfinţat soluţia, considerând că procedura aplicabilă nu este cea a contenciosului administrativ, faţă de un act al unui minister, ci este vorba despre o obligaţie de a face, respectiv de a încheia un contract şi astfel a stabilit că cererea revine în competenţa Judecătoriei Cluj Napoca, unde a trimis cauza pentru soluţionare în fond.

C.A. Cluj, decizia civilă nr. 384 din 1.10.2002

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Competenţă materială. Avizul ministerului la încheierea contractului de gestiune - act administrativ sau obligaţie de a face