Competenţa materială în litigiile de muncă
| Comentarii |
|
Curtea ţinând cont de obiectul determinant al cauzei, de calitatea reclamantului în raport de prevederile Legii nr. 168/1999, fiind în prezenţa unui conflict de drepturi, competenţa în primă instanţă revine judecătoriei. Aceasta, întrucât potrivit art.IV din OUG nr. 170/11.11.1999, privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, pricinile "care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de muncă, aflate pe rolul judecătoriilor, vor fi trecute la completele care judecă conflicte de muncă şi litigiile de muncă din cadrul judecătoriei respective, imediat după înfiinţarea acestora". în completare, textul alin.3 din acest articol prevede ca "recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secţiile care judecă conflictele de muncă şi litigii de muncă în cadrul tribunalelor".
Soluţia este în concordanţă cu dispoziţiile art.71 din Legea nr.168/12.11.1999 care prevăd că "instanţele judecătoreşti competente să judece cererea referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege".
Ori, aceste instanţe, cum s-a arătat, sunt judecătoriile, fiind stabilite, în acest sens, prin OUG nr. 179/11.11.1999 (act normativ emis cu o zi înaintea Legii nr.168/12.11.1999).
Problema determinării competenţei materiale în cazul conflictelor de drepturi, ca litigii de muncă, devine mai nuanţată după intrarea în vigoare, la 2 mai 2001, a OUG nr. 138/2000, privind modificarea şi completarea codului de procedură civilă, prin care se introduce în Cod art.2 pct.l lit.b/1.
Textul nou - art.2 pct.l lit.b/1 Cod procedură civilă, prin expresia "cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe" este singular în raport cu întregul articol 2, dar şi cu art.3, fiind însă asemănător cu art. 1 pct.l care are următorul conţinut: "judecătoriile judecă ... în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe".
Dispoziţiile speciale din legile speciale privind competenţa materială, în măsura în care nu au fost abrogate expres, au rămas în vigoare. Este cazul art.IV din OUG nr. 179/1999, singurul text care prevede o normă de competenţă materială în primă instanţă, în favoarea judecătoriei, privind conflictele de muncă şi în favoarea tribunalului ca instanţă de recurs.
Drept urmare, judecătoriile, în primă instanţă judecă litigiile privind conflictele de drepturi, astfel cum ele au fost reglementate şi clasificate prin art.67 - 68 din Legea nr. 168/1999, temeiul competenţei fiind unic - cel prevăzut de art.IV din OUG nr.179/1999, care a introdus în Legea nr.92/1999 o normă de competenţă materială jusrisdicţională (nefiind însă singulară - a se vedea art.20, 23, 25, 26).
Curtea de Apel Constanţa, Decizia civilă nr. 1 769/6 noiembrie 2001
NOTĂ:
Curtea Supremă de Justiţie, prin decizii civile la speţă, a hotărât pentru litigiile de muncă înregistrate până la data de 2 mai 2001 - data intrării în vigoare a OUG nr. 138/2000, competenţa în primă instanţă este a judecătoriei, iar în recurs a tribunalului - conform art.725 cod procedură civilă, în completarea OUG nr.138/2000 (vezi decizia civilă a C.S.J. nr.5070/2 noiembrie 2001, etc.).
După această dată, sub imperiul legii noi de procedură, respectiv dispoziţia art.2, pct.l lit.b/1 cod procedură civilă, aşa cum a fost completat şi modificat prin OUG nr.138/2000, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului, iar recursul curţii de apel.
| ← Partaj succesoral. Adopţie. Drept de succesiune. Părinţi fireşti | Competenţa materială. Natura juridică a litigiului → |
|---|
