Competenţa instanţei civile în cazul scoaterii de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative (prevăzută de art.18^1 Cod penal)
Comentarii |
|
Prin adresă, Parchetul a sesizat Judecătoria pentru a dispune anularea unui contract de vânzare - cumpărare încheiat între Primărie, în calitate de vânzător, şi N.T. şi N.I. în calitate de cumpărători, privind un imobil.
S-a arătat că, în legătură cu încheierea acestui contract, au fost cercetaţi salariaţii Primăriei, G.R. şi T.S., pentru săvîrşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzut şi ped. de art.249 cod penal şi cumpărătorii N.T. şi N.I. pentru fals în declaraţii prev. şi ped. de art.292 cod penal, că prin ordonanţă s-a dispus scoaterea acestora de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative conform art.18/1 cod penal.
S-a mai dispus sesizarea instanţei pentru anularea actelor false.
Judecătoria şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, urmare admiterii excepţiei de litispendenţă, întrucât obiectul cererii formulate de Parchet ar fi format obiectul unui alt dosar aflat pe rolul judecătoriei fiind identitate de cauză, obiect şi părţi.
Tribunalul prin hotărârea pronunţată şi-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei - ca instanţă civilă, considerând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art.163 cod procedură civilă.
împotriva hotărârii Tribunalului de declinare a competenţei s-a declarat recurs, motivându-se că în mod greşit această instanţă a caracterizat sesizarea Parchetului ca fiind o acţiune civilă şi s-a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei civile.
Curtea de Apel a respins recursul declarat ca nefondat reţinând următoarele:
Parchetul prin ordonanţă a dispus scoaterea învinuiţilor de sub urmărire penală aplicându-li-se o sancţiune cu caracter administrativ, sesizând instanţa civilă pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare în baza art.14 alin.2 cod procedură penală.
S-a mai arătat că Parchetul nu a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor, pentru ca în cadrul acesteia să se soluţioneze atât acţiunea penală cât şi acţiunea civilă.
în atare condiţii, a reţinut instanţa de recurs, soluţionarea acţiunii civile de anulare a contractului de vânzare - cumpărare nu poate fi făcută decât de instanţa civilă.
Curtea de Apel Galaţi - decizia civilă nr.59 din 18 ianuarie 2002
← Competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de drepturi | Acţiune în revendicare → |
---|