Partaj succesoral. Adopţie. Drept de succesiune. Părinţi fireşti

Prin acţiunea civilă, reclamantul LM a chemat în judecată pe pârâţii LI, BF, SM, DI şi PV pentru partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei LM, mama lor, decedată la 11 mai 1995, conform certificatului de moştenitor nr. 131 din 24 aprilie 1996.

Prin încheierea de admitere în principiu s-a constatat că atât reclamantul cât şi pârâţii au calitatea de moştenitori - fii şi fiice - ai defunctei iar prin sentinţa civilă s-a dispus partajarea masei succesorale.

împotriva încheierii de admitere în principiu cât şi a sentinţei pârâta BF a declarat apel care a fost respins ca nefondat, iar împotriva deciziei de respingere a apelului a declarat recurs aceeaşi pârâtă, care de asemeni a fost respins ca nefondat.

Atât în motivarea apelului cât şi a recursului, pârâta BF a susţinut că în mod greşit s-a stabilit calitatea de moştenitor a reclamantului LM întrucât acesta a fost adoptat în anul 1942, de unchiul lor LS.

Apelul şi recursul au fost respinse ca nefondate, menţinându-se hotărârea instanţei de fond cu următoarea motivare:

Fostele adopţii făcute înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei simt considerate înfieri cu efecte restrânse.

S-a mai reţinut că legislaţia anterioară intrării în vigoare a Codului familiei făcea o distincţie între adopţie şi înfiere precizând că înfierea este o adopţie cu efecte depline (Decretul nr. 182/19 octombrie 1951) care a completat art.309 din cod civil introducând alături de adopţie şi instituţia înfierii.

S-a mai reţinut că prin intrarea în vigoare a Codului familiei au fost abrogate dispoziţiile Decretului nr.131/1949 şi Decretul nr. 182/1951 şi că adopţiile făcute până la acea dată au devenit înfieri cu efecte restrânse.

S-a mai arătat că pentru transformarea vechilor adopţii în înfieri cu efecte depline s-a stabilit în termen de 1 an conform art.IV din Legea nr.4/1956, aceasta facându-se la cerere.

Ori, nu s-a dovedit că s-a făcut o asemenea cerere de transformare a adopţiei în înfiere cu efecte depline şi deci în mod corect s-a stabilit că reclamantul vine la moştenirea părinţilor fireşti, respectiv a defunctei sale mame.

Curtea de Apel Galaţi - decizia civilă nr.475 din 25 aprilie 2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj succesoral. Adopţie. Drept de succesiune. Părinţi fireşti