COMPETENŢA MATERIALĂ. PARTAJ DE BUNURI COMUNE. VALOAREA OBIECTULUI CERERII. MOMENTUL LA CARE SE APRECIAZĂ PENTRU STABILIREA COMPETENŢEI.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoria judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe, dispoziţie care se completează cu art. 2 pct. b C.proc. civ., care stabileşte competenţa tribunalului ca primă instanţă pentru procesele al căror obiect are o valoare de peste 150.0CK).000 lei.
în situaţia dată, deşi prin expertiza tehnică de specialitate s-a constatat că valoarea masei de partajat este de peste 150.000.000 lei totuşi competenţa de soluţionare revine judecătoriei pentru că aceasta este determinată de valoarea litigiului arătată în acţiune la data sesizării instanţei şi nu de modul în care variază pe parcursul litigiului, obiectul rămânând acelaşi.
La data de 4.04.1996, reclamanta N.E. a chemat în judecată pe fostul soţ, pârâtul T.V., pentru a se dispune partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei şi să fie obligat pârâtul la restituirea bunurilor personale ale reclamantei.
La rândul său, pârâtul din acţiune a formulat cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii şi partajarea în cote de 1/2 a bunurilor reale existente în masa de partajat, deşi acestea au fost achiziţionate cu contribuţia sa exclusivă, fosta soţie nefiind încadrată în muncă.
După administrarea probelor cu acte, martori şi expertiză (care a stabilit valoarea masei de partajat peste 150.000.000 lei), în şedinţa din 22.06.1998 Judecătoria Sectorului 1 a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială şi prin sentinţa civilă nr. 10.294 a declinat competenţa de soluţioare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 53 din 19.01.1999 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, şi, constatând conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 20 C. proc. civ., există conflict de competenţă (pozitiv sau negativ) în situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti se consideră deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră necompetente şi îşi declină reciproc competenţa.
Conflictele de competenţă dintre instanţele judecătoreşti, pozitive sau negative, se rezolvă pe calea regulatorului de competenţă, de către instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict (art. 22 alin. 1-3 C. proc. civ.).
în temeiul dispoziţiilor de mai sus, în cauza de faţă este vorba de un conflict de competenţă negativ, iar instanţa competentă să-l soluţioneze este Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoria judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe, dispoziţie care se completează cu art. 2 pct. b C. proc. civ., care stabileşte competenţa tribunalelor, ca primă instanţă, pentru procesele al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei.
La mai mult de 2 ani de la sesizarea judecătoriei, deşi partea prezentă s-a opus, din oficiu, s-a dispus declinarea competenţei, ca urmare a rapoartelor de expertiză efectuate în 1998, care au stabilit valoarea masei de partajat la peste 150.000.000 lei, considerându-se că este competent tribunalul.
Soluţia este greşită, pentru că, competenţa este determinată de valoarea litigiului arătată în acţiune, la data sesizării instanţei, şi nu de modul în care variază aceasta pe parcursul litigiului.
Atât în acţiune, cât şi în cererea reconvenţională (introduse în 1996), părţile au stabilit valoarea totală a masei de partajat, conform preţurilor reale de la data respectivă, sub limita stabilită de art. 2 pct. b C. proc. civ.
Aşa se justifică opunerea acestora la admiterea excepţiei invocată din oficiu de instanţă şi la declinarea cauzei la tribunal.
împrejurarea că experţii numiţi de instanţă au evaluat bunurile la preţurile mult crescute faţă de data introducerii acţiunii, respectiv la o sumă mai mare decât aceea stabilită de părţi, nu este de natură să justifice declinarea competenţei, ci instanţa sesizată trebuie să continue judecata.
Evaluarea făcută de expert este susceptibilă de obiecţiuni în cursul procesului, putând fi combătută de părţi, procedându-se la o nouă evaluare, care dacă s-ar admite raţionamentul judecătoriei, ar pune din nou în discuţie competenţa materială după valoare.
De aceea, corect tribunalul a constatat că nu este competent pentru soluţionarea cauzei de faţă, urmând a se trimite dosarul Judecătoriei Sectorului 1, pentru continuarea judecăţii. (Judecator Irina-Luminita Dumitriu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 199/1999)
| ← COMPETENŢA MATERIALĂ. ORDONANŢĂ PRESEDINTIALĂ AVÂND CA... | COMPETENTA MATERIALĂ. PARTAJ. SITUATIA CERERILOR ACCESORII. → |
|---|
